Sony lansează obiectivul F2.8 de 100mm
Sony a lansat ieri, obiectivul fix F2.8 G Master de 100mm pentru un efect bokeh fără precedent și a anunțat noul teleobiectiv mediu full-frame f 1.8 de 85mm, plus un bliț compact care va putea fi controlat prin unde radio. Ambele obiective au fost construite pentru populara gamă de camere foto cu obiective interschimbabile și montura E.
Noile obiective Sony includ unul din vârfurile de gamă ale seriei G Master – un teleobiectiv mediu FE F2.8 STF GM OSS de 100mm (modelul SEL100F28GM), conceput pentru a oferi efecte bokeh spectaculoase cu un design unic STF (Smooth Trans Focus) și noul teleobiectiv mediu FE F1.8 de 85mm (modelul SEL85F18), recomandat fotografilor amatori sau entuziaștilor care doresc să obțină portrete de impact.
De asemenea, Sony prezintă un nou bliț compact și puternic (modelul HVL-F45RM) controlat wireless prin unde radio, ideal pentru fotografiere profesionistă cu camerele foto full-frame a7 de la Sony.
Teleobiectivul fix FE 100mm F2.8i STF GM OSS
Teleobiectivul mediu full-frame de 100mm este conceput pentru a produce efecte bokeh unice, menținând în același timp standardul de rezoluție setat de toate obiectivele din gama G Master, find astfel recomandat pentru fotografia de portret, fashion, natură sau nuntă.
Aceste capacități impresionante de defocalizare sunt posibile datorită structurii optice avansate a obiectivului, care dispune de o diafragmă nouă cu 11 lame și de un element optic unic de apodizare. Similar unui filtru de densitate neutră care crește în intensitate spre margini, elementul de apodizare creează tranziții de efect de la zonele clar focalizate la cele defocalizate într-o imagine, făcând posibile efecte bokeh delicate și fără întreruperi, care adaugă profunzime și volum. Acest lucru permite scoaterea în evidență a subiecților în fața elementelor frumos defocalizate, atât în prim-plan, cât și în fundal, producând o imagine plăcută ochiului în mod natural. Design-ul obiectivului asigură un nivel minim al efectului de vinietă, pentru o calitate optimă a imaginii.
În plus, noul obiectiv de 100mm este compatibil cu funcția de focalizare automată cu detecția fazei și a contrastului și are un drive SSM de mare precizie și silențios (Super Sonic Motor) care asigură o performanță AF rapidă și precisă. SEL100F28GM oferă, de asemenea, capabilități close-up de până la 0.25x, fiind prevăzut cu un inel macro, stabilizare optică a imaginii SteadyShot, un buton personalizabil de blocare a zonei de focus, comutator AF/MF și inel pentru diafragmă, fiind rezistent la praf și umezeală.
Teleobiectivul FE 85mm F1.8
Noul teleobiectiv mediu SEL85F18 reprezintă o opțiune extrem de versatilă, ușoară și compactă, dar și compatibilitate cu o varietate de camere Sony, fiind potrivit atât pentru fotografii profesioniști, cât și pentru amatori și utilizatorii care au făcut trecerea la o cameră foto APS-C sau full-frame. Cu o deschidere largă a diafragmei F1.8, poate realiza portrete impresionante și foarte clare, cu defocalizare delicată a fundalului, valorificând astfel distanța focală de 85mm și deschiderea maximă F1.8 a diafragmei.
Noul obiectiv dispune de un mecanism cu deschidere circulară de 9 lame care asigură efecte bokeh naturale și un sistem motorizat dublu liniar pentru a permite focalizare rapidă, precisă și silențioasă. De asemenea, este prevăzut cu un buton de blocare a zonei de focus, care poate fi personalizat și asociat/combinat cu funcții în corpul camerei, precum Eye-AF. Este dotat și cu un inel interactiv de focalizare și cu un comutator AF/MF, fiind rezistent la praf și umezeală.
Noul bliț compact controlat prin unde radio
Noul bliț HVL-F45RM îmbunătățește capabilitățile sistemului de iluminat controlat prin unde radio, oferind o soluție de fotografiere compactă și profesionistă, în combinație cu telecomanda wireless FA-WRC1M și receptorul FA-WRR1, care sunt disponibile în prezent pe piață.
Noul bliț, proiectat pentru a completa corpurile compacte ale camerelor Sony cu montură E, inclusiv modelele full-frame a7 produce o putere maximă de iluminare de până la GN45. Astfel, asigură o iluminare suficientă chiar și când este folosit în mod bounce sau high-speed-sync (HSS).
Capabilitățile radio ale HVL-F45RM permit ca acesta să fie utilizat ca un emițător sau receptor de până la 30m, fiind potrivit pentru o iluminare creativă cu mai multe blițuri. În plus, spre deosebire de blițurile optice, cele controlate prin unde radio nu necesită un contact continuu între componente pentru a funcționa corespunzător, minimizând în același timp orice impact pe care lumina puternică a soarelui îl are asupra transmisiei semnalului și controlului.
Blițul HVL-F45RM are o autonomie a bateriei de până la 210 declanșări și poate fi înclinat vertical până la 150o, orizontal într-un unghi complet de 360o și în jos până la 8o pentru a maximiza versatilitatea.
Ușurința în utilizare a fost îmbuntățită datorită unui display LCD nou, mai mare, luminos și foarte vizibil, unei surse de lumină LED și design-ului rezistent la praf și umezeală, dar și unui meniu reorganizat, similar celor cu care sunt prevăzute cele mai noi camere Sony.
Noile obiective și blițul vor fi disponibile în magazine din luna martie 2017.