Sony A5000 plecat in 2 Europe Bike Trip

Am plecat sambata pe 27 august din Viena, destul de tarziu, caci bagajele si asamblatul lor pe bicicleta a durat o vesnicie. Desi mi s-a tot spus sa exersez cu Diesel mersul in carut, nu am facut asta si dupa primii 100m Diesel a sarit din el si asta a tot continuat sa faca pe tot parcursul drumului. Pana la urma, momit cu biscuiti am reusit sa iesim din oras.
Am mers in acea zi cu maxim 13km/h si un total de 60km. Am urmat ruta Eurovelo6 pana la Passau, iar in prima seara am campat intr-o padure. Fiindca am folosit lanternele destul de mult, am fost vazuti si ne-am trezit cu un grup de tineri inarmati cu o vasla, langa noi. Ne-au spus ca este proprietate privata, dar cand au auzit de traseul nostru au fost foarte incantati sa ne lase sa stam peste noapte.

A doua zi am mers mai bine. Pe drum ne-am intalnit cu parintii mei, care au venit sa ne sustina si l-au luat pe Diesel cu masina pana la Melk. Fiind fara grija lui am reusit sa ma joc mai mult cu aparatul primit de la F64 special pentru aceasta calatorie.
Sony A5000 este un aparat super usor de folosit la drum, dar ceva mai greu de folosit din mers daca nu il ai deja pregatit pentru a fotografia. Ce mi-a placut foarte mult a fost display-ul rabatabil, care se poate intoarce suficient de mult pentru a-mi face selfie-uri, atunci cand nu am cum sa-l stresez pe Bogdan, ne fiind langa mine.

Am folosit camera pe modul auto deoarece mi-a fost foarte comod atunci cand am facut fotografii in miscare (pentru ca nu a trebuit sa umblu deloc la setari) si am fost incantata de fidelitatea culorilor si calitatea imaginilor.
In ziua aceea am avut un moment de panica pentru ca nu-mi puteam da seama daca am facusem bine sau rau, cand am decis sa-l iau pe Diesel cu mine. Am ajuns intr-un final la concluzia ca ii va fi mai bine alaturi de mine, decat fara, timp de trei luni. In plus, ii prieste alergatul zilnic pe langa bicicleta, ii place atat de mult incat initial refuza sa-l bag in carut, protesta prin plansete si latraturi. In timp s-a obisnuit cu ideea.

In a patra noapte nu am gasit loc de campat si am cerut ajutorul unui batranel, rugandu-l sa ne lase sa campam in gradina lui. Ne-a oferit bucuros un loc pe gazonul sau proaspat tuns, iar sotia sa cand l-a vazut pe Diesel a coborat rapid in curte. Fara sa facem cunostinta sau sa ne adresam vreun cuvant, m-a strans tare in brate, spunandu-mi ca ea iubeste oamenii care au caini, pentru ca au un suflet bun. Seara am stat cu ei la o cafea, insa fluiditatea si usurinta specifica povestirilor a fost ingreunata de faptul ca ei nu stiau Engleza si ca Germana lor depasise cu mult cunostiintele mele. A doua zi de dimineata, in fata cortului ne asteptau doua cani si un termos de cafea.

Zilele au trecut repede, dupa prima saptamana am pierdut notiunea timpului. Dupa a treia, drumul devenea din ce in ce mai prietenos si locurile de campat din ce in ce mai frumoase.
Am inceput sa fiu din ce in ce mai relaxata, iar kilogramele carate parca devenisera mai usoare. Asa am traversat Germania, am cunoscut oameni minunati, care ne-au gazduit in casa sau gradina lor si au incercat sa ne ajute cat de mult posibil.

Povesti si fotografii de Anastasia Vifor, cu Sony A5000.