Sony lanseaza A99 II la Photokina
Dupa cum bine stiti saptamana aceasta are loc Photokina, care vine cu o sumedenie de produse noi, printre care se numara Sony A99 II. Desi au existat multe speculatii privind tipul de aparat mirrorless, Sony a preferat sa reimprospateze SLT-ul considerat un tip de aparat mort, sau iesit din trend, in ultima vreme.
Unul dintre cele mai interesante lucruri de care dispune acest aparat A99 II este senzorul nou, Full Frame care este capabil sa inregistreze filme 4k UHD 30P 100MB/s cu S-Log si cadre la o rezolutie de 42px, focalizare cu 72 de puncte AF (sensibilitate pana la -4EV) si se adreseaza atat fotografilor profesionisti cat si amatorilor mai experimentati. Pretul orientativ este undeva pe la 3200euro, fara obiectiv. Putem spune ca pretul ridicat corespunde caracteristicilor tehnice, incadrandu-se in gama pro.
Asteptam sa vedem cum va fi primit pe piata acest aparat atipic, avand in vedere ca nu este nici mirrorless dar nici DSLR. Este construit in jurul unei oglinzi fixe, semi-transparente, care include 72 de puncte de focus cu face detection si nici mai mult, nici mai putin de 399 puncte de focus la nivelul senzorului (functioneaza simultan).
Body-ul noii camere contine un sistem de stabilizare pe 4 axe , compensand pana la 4.5 trepte de expunere atunci cand fotografiile sunt realizate din mana. Sony A99 II are un ISO de 50-102.400, iar senzorul nu dispune de un filtru AA si poate face pana la 12 fotografii pe secunda, cu AF activ!
Design-ul este asemanator cu modelul precedent, insa dimensiunile lui A99 II sunt reduse la cele ale lui Sony A77 II, un alt model SLT cu senzor APS-C.
[products ids=125030204]