Platforma Android TV de la Sony: o nouă lume a divertismentului 4K

Noua serie BRAVIA™ dispune de o platformă inteligentă și o calitate a imaginii fără precedent, într-un design ultra subțire
Sony revoluționează experiența de home entertainment prin lansarea noii game BRAVIA™ 2015. Noua serie cuprinde 12 modele 4K Ultra HD TV.  Noua serie de televizoare înglobează cele mai bune tehnologii, de la imaginea 4K senzațională, la interfața intuitivă smart și platforma Sony Android TV™, totul într-un corp ultra subțire și cu sunet de înaltă rezoluție la cea mai bună calitate.

  • Noul procesor 4K X1 oferă cea mai bună calitate a imaginii, de la claritate, la culoare și contrast
  • Ai la dispoziție o varietate de filme, muzică, fotografii, jocuri, aplicații și multe altele cu Sony Android TV ™
  • Nou design BRAVIA 4K – cele mai subțiri televizoare din lume
  • Sunetul a fost îmbunătățit la calitate High Resolution Audio, astfel încât totul se aude exact așa cum a fost înregistrat

Procesor 4K X1 pentru imagini excepționale
Lansat anul acesta, procesorul de 4K X1 aduce o claritate uimitoare, fie că urmărești filme 4K, conținut High Definition sau Standard Definition, dar și atunci când te uiți la clipuri online. Noul procesor X1 este cheia imaginilor clare, cu contrast ridicat și culori strălucitoare și naturale indiferent de sursa de semnal. Acesta analizează în detaliu calitatea semnalului oferit de sursă și îmbunătățește conținutul HD sau SD până la rezoluție 4K. Orice imagine este redată în culori realiste și contrast rafinat. Zgomotul de imagine este redus, iar contrastul este îmbunătățit dinamic pentru imagini strălucitoare și un negru profund.
Explorezi o nouă lume cu Android TV
Noua platformă Android TV îmbunătățește experiența de vizionare aducând pe ecranul generos al televizorului toate aplicațiile apreciate pe telefon sau pe tabletă. Noua linie BRAVIA cu platformă Sony Android TV îți oferă aplicațiile pe cel mai mare ecran din sufragerie și îți permite să explorezi o gamă variată de filme, muzică, imagini, jocuri, aplicații, funcția de căutare și multe altele, toate purtând semnătura calității Sony.
Cu ajutorul microfonului încorporat în telecomanda cu touch, poți folosi oricând funcția de comandă vocală pentru a naviga prin conținut sau pentru a controla televizorul. Cu aplicația Google™ Cast™ poți “trimite” simplu și rapid conținutul din telefon sau tabletă direct pe ecranul televizorului.
Noua interfață mult mai intuitivă aduce la vârful degetului conținutul și aplicațiile disponibile prin care poți naviga cu ajutorul telecomenzii One-Flick, fie că vrei să treci prin canalele TV, să cauți clipuri pe internet, să te uiți la cele mai noi fotografii sau filme stocate în telefon.


Design nou pentru cele mai subțiri televizoare 4K
Noua linie BRAVIA nu este doar mai inteligentă, dar este și mai subțire. Uimitorul model X90C dezvăluie un design nou “Floating Style” care oferă o grosime de doar 4,9mm2.  Datorită suportului pentru perete disponibil în pachet, noul X90C are cu adevărat un aspect uimitor atunci când este montat pe un perete.
Auzi fiecare detaliu cu ajutorul tehnologiei High-Resolution Audio
Tehnologia High-Resolution Audio își face debutul pe noua linie de televizoare BRAVIA 2015 încorporată în televizoarele X94C și X93C. Standardul tehnologiei Hi-Res Audio se referă la orice înregistrare audio care are o calitate mai bună decât cea existent pe un CD, aducând muzicii cele mai fine și subtile detalii.
Datorită tehnologiei DSEEHX, sunetul redat de televizoare este îmbunătățit automat pentru o experiență audio captivantă.
Noile televizoare Sony BRAVIA 4K și Full HD vor fi disponibile în Europa începând din luna februarie 2015.
BRAVIA 2015 – Caracteristici cheie:
Seriile X94C/X93C – beneficiezi de cea mai bună imagine și cel mai bun sunet, oferite de televizoare 4K cu design subțire Wedge:
1. Primul televizor din lume compatibil Hi-Res Audio (difuzoare Hi-Res orientate spre față, tehnologie DSEE HX care îmbunătățește calitatea fișierelor audio ce au trecut prin procese de compresie, ca MP3-ul, până aproape de calitatea High-Res);
2. Noul procesor 4K X1 redă cele mai bune imagini 4K indiferent de sursă, în cele mai naturale culori, cu luminozitate și contrast dinamic optime
3. Sony Android TV împreună cu interfața One-flick Entertainment fac mai intuitiv modul de utilizare
Seria X90C: televizoarele 4K cu noul design ultra subțire “Floating Style”
1. Cel mai subțire televizor LCD – aproximativ 4,9mm în unghiul cel mai mic
2. Noul procesor 4K X1 redă cele mai bune imagini 4K indiferent de sursă, în cele mai naturale culori, cu luminozitate și contrast dinamic optime
3. Sony Android TV împreună cu interfața One-flick Entertainment fac mai intuitiv modul de utilizare
Despre Sony Corporation
Sony Corporation este lider global în producerea de tehnologii audio, video, de gaming și comunicații pentru segmentele consumer și profesional. Prin dezvoltarea afacerilor în muzică, imagine, entertainment și mediul online, Sony are o poziție de lider absolut pe segmentele electronicelor și divertismentului. Sony a înregistrat în anul fiscal încheiat la 31 martie 2014 vânzări consolidate de aproximativ 75 miliarde de dolari.

Alți fotografi au mai citit și:

1 Comment

  • […] 2015 se anunță anul în care televizoarele 4K (Ultra HD) cuceresc topul în preferinţelor utilizatorilor. Sony revoluționează experiența de home entertainment prin lansarea noii game BRAVIA™ 2015. Noua serie cuprinde 12 modele 4K Ultra HD TV și înglobează cele mai bune tehnologii, de la imaginea 4K senzațională, la interfața intuitivă smart și platforma Sony Android TV™, totul într-un corp ultra subțire și cu sunet de înaltă rezoluție la cea mai bună calitate. Noile modele smart TV se bazează pe platforma Android TV dezvoltată de Google, permiţându-le utilizatorilor să navigheze pe internet şi să controleze televizorul folosind comenzi vocale. Citește toate detaliile aici. […]

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

4 obiective SONY de buget

Descoperă alături de Cristi Kerekes nu mai puțin de 4 obiective Sony de buget, cu care poți trece la un nivel superior dacă încă folosești obiectivul kit. De la wide, la macro și zoom, suntem convinși că vei alege ce ți se potrivește!

7 accesorii ce nu trebuie să îți lipsească în această primăvară

În lumea fotografilor accesoriile sunt nelipsite din trusa foto, pentru a evita situații neplăcute și pentru a fi sigur ca vei fi pregătit oricând, oriunde și în orice condiții pentru a fotografia. Descoperă accesoriile ce nu trebuie să îți lipsească în această primăvară, menite să te ajute să sa surprinzi momente cât mai frumoase

Fotografia de primăvară
5 sfaturi și exemple

Pentru un fotograf, primăvara este anotimpul ideal pentru fotografia de peisaj sau de stradă. Lumina este contrastantă, umbrele sunt încă reci, dar soarele este cald și arzător. Află câteva sfaturi care să te pregătească pentru fotografii de primăvară wow!

Expunerea lungă în 11 pași, de la peisaj la fine-art

Află din acest articol cum să te bucuri de tot ceea ce are de oferit expunerea lungă, plus mici ajutoare când vine vorba de accesorii, filtre, compoziție, metodă de abordare și altele!

Pregătește-te pentru un
Paște fotogenic

Săptămâna aceasta mulți dintre noi încep unul dintre cele mai importante maratoane de gătit al anului pentru masa de Paște. Venim în ajutorul tău, să îți spunem cum să faci fotografii memorabile cu mâncarea de Paște.