Când vine vorba de copyright, sunt încă multe aspecte și mituri de luat în considerare. Dragoș Pleșuvescu, avocat și fotograf entuziast, ne dezvăluie 5 mituri urbane legate de drepturile de autor. Haide să le descoperim împreună!

Mitul #1: Dacă este pe net, atunci este „la liber”, mai puțin în situația în care fotograful menționează că fotografia este protejată de copyright.

Deși, din punct de vedere juridic, este recomandabil ca fotograful să-și protejeze fotografiile prin folosirea unui watermark, lipsa acestuia nu înseamnă că fotografia este „la liber”! Fotografia, ca operă de creație, este protejată chiar din momentul în care este apăsat declanșatorul aparatului, fără înregistrarea ei în vreun registru sau alte formalități.

În absența unei mențiuni exprese a autorului privind acordul său pentru utilizarea ”la liber” a operei, este bine să plecați de la prezumția că fotografia este protejată de dreptul de autor, iar o eventuală utilizare să se facă numai după obținerea autorizării exprese din partea deținătorului de drepturi.

Mitul #2: Am dat “credit” fotografului, deci nu e un furt intelectual.

Este o greșeală des întâlnită și, din păcate, perpetuată chiar pe grupurile online ale fotografilor. Mulți presupun, în mod eronat, că pot folosi o fotografie dacă îi recunosc fotografului paternitatea sub forma unor fraze cheie precum „toate drepturile aparțin autorului X”, „sursa: autorul X”,  „fără intenția de a încălca drepturile lui x” etc.

Or, folosirea unor astfel de fraze denotă cel mult că nu s-a dorit uzurparea calității de autor (un drept moral al autorului), dar rămâne în continuare problema încălcării drepturilor patrimoniale ale autorului, căruia legea îi recunoaște dreptul exclusiv de a decide dacă, în ce mod și când va fi exploatată opera sa.

Dragos Plesuvescu

Mitul #3: Am utilizat o singură fotografie din portofoliul fotografului X, ceea ce echivalează cu un ”scurt citat”.

Utilizarea de scurte citate dintr-o lucrare protejată este una dintre limitele exercitării dreptului de autor (art. 33 alin. (1) lit. b) din Legea 8/1996), dar nu este suficientă, în sine, pentru a fi o utilizare licită.

Citarea este permisă, cu menționarea autorului și a sursei, în scop de critică, comentariu, prezentarea evenimentelor de actualitate, în învățământ și cercetare etc., dar cu respectarea unor condiții ca: i) întinderea să fie justificată: ii) să fie conformă bunelor uzanțe iii) să nu contravină exploatării normale a operei; iv) să nu îl prejudicieze pe autor sau pe titularii drepturilor de utilizare.

Este lesne de observat că aceste condiții lasă un loc destul de larg de interpretare și, în cele din urmă, analiza se va face in concreto, de la caz la caz, de către instanțele de judecată, ceea ce ar trebui să fie un factor suficient de descurajator pentru profesioniști (eg. televiziuni, presa scrisă, agenții de publicitate etc.) pentru a nu apela la citare și a solicita, mai degrabă, acordul fotografilor pentru materialele foto preluate.

De asemenea, trebuie precizat că fotografia poate fi citată numai în contextul unei opere mai ample, în care se integrează (eg. o carte, un fotocolaj, o broșură etc), nu și atunci când fotografia este o operă protejabilă, în mod distinct, ca operă de artă fotografică.

Astfel, în jurisprudența s-a arătat că utilizarea de către Pârât a unor fotografii din cuprinsul unei cărți (cuprinzând scriere literară și o selecție de fotografii care, însă, nu au o valoare artistică în sine, de natură – să ducă la calificarea lor ca opere de artă fotografică) şi asupra cărora Reclamantul poate invoca un drept de autor numai în contextul operei complexe în care acestea se integrează (ie. cartea), se circumscrie dispoziţiilor privind utilizarea de scurte citate (art. 33 alin. (1) lit. b) din Legea 8/1996).

drepturi autor

Mitul #4: Am externalizat campania publicitară, deci nu am nicio vină că agenția nu a obținut acordul autorului pentru fotografiile utilizate în campanie.

Dacă sunteți o companie, cel mai probabil nu va ține o astfel de scuză în instanță, întrucât vorbim de un profesionist care, prin diligență și prudență, putea să preîntâmpine o asemenea încălcare (de exemplu, prin obligarea furnizorului de a pune la dispoziția sa dovezile privind drepturile de proprietate intelectuală ale livrabilelor provenite de la terți).

În acest sens, a reținut și o instanță americană într-o speță similară Corbis vs. Master Maintenance și WCOIL. Corbis a dat în judecată Master Maintenance și WCOIL pentru încălcarea drepturilor de autor după ce Corbis a descoperit că site-ul Master Maintenance afișează patru fotografii din portofoliul Corbis fără a avea drept de utilizare a acestora. WCOIL a proiectat site-ul celor de la Master Maintenance. Curtea a considerat că atât firma care a proiectat website-ul, cât și proprietarul site-ului sunt răspunzători, în solidar, pentru încălcarea drepturilor de autor.

Mitul #5: Odată ce fotografia este postată pe o rețea de socializare, fotograful pierde calitatea de autor și toate celelalte drepturi intelectuale (IP). Dacă fotograful a uploadat fotografia pe pagina sa de profil, este permis ca altcineva să o re-uploadeze pe pagina sa, fiind conform termenilor și condițiilor (ToS) rețelei de socializare.

Așa cum am menționat mai sus, calitatea de autor este un drept moral care nu poate face obiectul vreunei renunțări sau înstrăinări. Un contract prin care autorul X ar stabili cu o altă persoană Y să-i cedeze calitatea de autor ar fi o denaturare a unui situații de fapt (ie. că X este cel care a creat opera), nepermisă de lege.

Deci, prin dispozițiile ToS-ul rețelei de socializare nu s-ar putea renunța la calitatea de autor al operei fotografice.
Interpretare eronată a ToS-ului rețelelor de socializare a perpetuat și practica greșită a unor publicații media de a nu credita fotografii, ci furnizorii de servicii sub forma “sursa: YouTube / Facebook (alți furnizori de servicii online)”, ceea ce este, evident, o utilizare ilicită, în dauna fotografului.

Rețelele de socializare solicită, în general, pentru conținutul uploadat acordarea de către autori a unei licențe IP pentru a permite funcționarea serviciului online. În lipsa licenței IP, rețelele de socializare n-ar putea implementa funcții elementare, precum distribuirea (share) postării, afișarea conținutului în aplicația sau în versiunea mobilă etc. În niciun caz nu se poate folosi ToS-ul rețelor de socializare pentru a scuza furtul intelectual.

În aceeași ordine de idei, re-uploadarea fotografiilor altuia nu este o practică licită, ci, dimpotrivă, interzisă chiar prin ToS. Rețelele de socializare descurajează asemenea practici și sunt obligate prin lege să aibă proceduri (eg. copyright takedown notice) de reclamare și eliminare a conținutului care încalcă drepturile de proprietate intelectuală.

Autor: Dragoș Pleșuvescu, avocat și fotograf entuziast.

Ai întrebări legate de copyright sau de acest articol? Lasă-ne un comentariu!

S-ar putea să te intereseze și:

Drepturi de autor – Ce așteptări pot avea fotografii de la reforma UE?

4 argumente juridice pentru folosirea watermark-ului în online

Fotografia de stradă și legislația din România

Save

Save

Save

Save