Kooka KK-C68 pe scurt: Un set de tuburi de extensie nepretențios, la un preț accesibil, adecvat mai degrabă a fi folosit pe aparatele foto APS-C (chestiune valabilă pentru toate Citește mai mult
Tags : Review
Mi-am luat liber o săptămână pentru a merge în vizită la un prieten în Milano. Cum n-am mai fost până acum în Italia, eram foarte entuziasmată șCitește mai mult
Ca tot românul, în perioada întâiului de mai am făcut o plimbare în natură și am decis să mă însoțesc cu un GoPro HERO 3 Black Edition, Citește mai mult
Am fost cu Olympus 12-100mm la Comic Con, să văd de ce este capabil acest “monstru”, fiindcă nu îl pot numi altfel (este un compliment). Cred că evenimentele Citește mai mult
Proaspăt lansat de Sigma, noul obiectiv care întregește seria obiectivelor fixe Art (Sigma 135mm f/1.8 DG HSM Art) a ajuns și pe aparatul meu pentru câteva zile. ȘCitește mai mult
Sony a “ascultat” părerile utilizatorilor de mirrorless full frame și astfel, s-au lansat tot mai mult obiective foto Sony standard ( adică nu G sau optică Zeiss ), special concepute pentru îCitește mai mult
Inițial am tot stat cu ochii pe Sony. Filmarea 4k și senzorul foarte bun îmi făceau constant cu ochiul. M-am jucat de câteva ori cu el pe Citește mai mult
Review card Sony SF-G SDXC 64 GB PROFESSIONAL, cel mai rapid card SD. Am primit acest card pentru a testa o cameră video capabilă să scrie în mod constant cu 150 MB/Citește mai mult
Despre noua jucărie Sony 85mm F1.8 FE printre alte jucării din showroom-ul F64 Studio. Sony introduce FE 85mm f/1.8, pe 17 Februarie 2017, în cadrul evenimentului WPPI în Las Vegas. Citește mai mult
Urmăresc mirrorless-urile de când au apărut: aproape am cumpărat un GH2, dar până m-am (răz)gândit a ieșit GH3-ul, și l-am Citește mai mult