Tură foto: Our way în marea hoinăreală to Magic Morocco – Noiembrie 2023

Gina Buliga, Sorin Onișor & Co au ajuns din nou în Maroc…Pentru Gina a fost a șaptea oară.  Ai putea zice că este deja prea mult, lumea e mare. Ai putea, dacă ai putea spune şi că te-ai plictisit de lumina lunii pline, de aerul sărat al oceanului, de zborul păsărilor, de magia deșertului, de libertate. Dar nu credem că poți spune asta, așa că te invităm mai jos să afli poveștile din cea mai recentă tură a lor în Maroc și să admiri fotografiile faine realizate acolo.

Și am zis… hai și a șaptea oară, și nu întâmplător lucrurile s-au așezat să plec din nou, să ajung înapoi în locul magic… deșertul Sahara. De data asta am plecat la drum cu Sorin Onișor, amândoi fotografi, iar de organizat am fost ajutați pe toate părțile de toată lumea, dar în special de Dan Mirică și Alin Anghelovici, cărora le mulțumim always and forever. Și până să ajungem în Maroc, ne-am întâlnit cu oamenii care și-au dorit să meargă cu noi în această expediție, și doamne… nu a fost nevoie de mai mult de 10 secunde și câteva priviri să îmi dau seama că este minunat deja și am prins o siguranță în suflet ca va fi și vom fi!  Marocul ne-a primit și de data asta cu mult suflet și noi l-am întâmpinat cu mult zâmbet, 13 zâmbete minunate, chiar zâmbesc și în acest moment când mă gândesc și parcă nu m-am întors din Maroc, o parte din mine a rămas și acum în acel loc… așa cum marocanii simt că le iei o mică parte din suflet când îi fotografiezi, la fel pot spune și eu că în fiecare călătorie… am lăsat și eu o mică parte din suflet acolo cu ei. De data asta, am simțit locul mai blând și mai cald. Marocanii au devenit mai disponibili ca niciodată. Sunt momente când simți că se lasă fotografiați și atunci declanșezi și cu sufletul și cu aparatul.

Am pornit la drum, avându-l pe Reduan, șoferul nostru, calm și mereu cu harta de hârtie lângă el. Ne-a dus în locuri minunate și iar am simțit că acum a fost total diferit. Poate nu am mai avut furtuna de altă dată din deșert sau lună plină… dar s-au întâmplat alte lucruri faine și am fost cu toții învăluiți în tot ce eram acolo, învăluiți în procesul fotografic, învăluiți de toți oamenii pe care îi cunoșteam puțin, dar încercam să îi asimilăm cât mai mult ca să avem ce să povestim acasă. Am cadre păstrate pe retină, dar și declanșate, și le am pe toate în sufletul meu și la fel și pe cei 11 care ați fost împreună cu mine și Sorin în această expediție. Tura foto în Maroc a fost o călătorie pentru fiecare în parte, o călătorie către noi, o călătorie din care ne întoarcem acasă plini de energie și realizăm că nu e vorba doar despre a alerga după cadrul vieții, este vorba despre a învăța, de a asimila de la fiecare, a reuși să inspirăm pe ceilalți, să țipăm în gura mare dacă vedem pasărea care trece pe lângă dună sau să încercăm să lăsăm aparatul chiar dacă știm că în momentul ăla am face un cadru extraordinar, dar să empatizăm cu omul de lângă noi care întreabă și mai e important să răspundem celui care cere ajutorul. Am învățat, am fost învățați și nu în ultimul rând ne-am bucurat și ne-am uimit de ce au văzut unii dintre noi, fiind în același loc, fiecare vede și simte magia din el, și mereu să fim prezenți și atenți și să nu uităm de zâmbet.

Am fost norocoși că ne-am grupat, fiind mai mulți cu Nikon, unii cu Canon, dar a fost bine că ne-am schimbat între noi toate obiectivele și aparatele și asta înseamnă empatie și bucurie. Am plecat la drum cu Nikon Z8, fiind creator de vise… si pe lângă Nikon Z8 am luat și un Nikon Z6II. A fost pentru prima dată când am lăsat acasă Nikon D5, mi-a fost greu, dar a fost bine. Pe partea de obiective am folosit Nikon 105 mm 1.4, Nikon 70-200 mm 2.8, Nikon 24 mm 1.4, Nikon z 50 mm 1.8, Nikon Z 24-70 mm 2.8. Pe lângă aceste obiective am testat de la Răzvan Iordache – 300 mm f 4, unul din obiectivele mele preferate, pe care o să îl iau curând. Am mai luat și z70-200mm de la Andrei Băisan și 20mm și Nikon Zfc. L-am avut în grup și pe Andrei Niculescu care a tras cu Nikon ZF, care este o bijuterie de aparat și chiar așa se purta Andrei cu el, îl îngrijea cu grijă și mereu îl ștergea..:) A fost o tură extrem de intensă pe partea foto și noi toți neobosiți în demersul fotografic, dar niciodată în fugă după cadre, doar bucuria de a surprinde mai mult din magia Marocului. Am fost plecați parcă în altă lume, 13 nopți în care ne-am trezit la fiecare răsărit și am încercat să surprindem apusul acolo unde eram, fără să ne grăbim niciunde, pentru că până la urmă nu aveam o destinație perfectă. Au fost zile când am mers cu microbuzul de dimineața până seara și cât de fain a fost și câte fotografii am mai văzut între noi, câte piese am ascultat și câte poezii… Cum îmi place să zic de fiecare dată – FOTOGRAFIA ÎNSEAMNĂ VIAȚĂ, HAI SĂ O TRĂIM ÎN TOATE CULORILE EI ȘI CÂND VREM SĂ O TRANSMITEM ȘI MAI PUTERNIC O VIRĂM ÎN ALB ȘI NEGRU.

Am ales de data asta o tură lungă în Maroc în care să atingem și deșert și orașe albastre și ocean și pescăruși și pescari și marocani și berberi și tot. Am început tura în Casablanca, pentru prima dată acolo, și m-a surprins în mod plăcut. Am mers apoi spre orașul albastru, care îmi este atât de drag, încât aș putea să stau multe zile la rând și să mă învârt în tot acel albastru. Următorul oraș a fost Fez, care, de data asta a fost parcă mai deschis către noi, oamenii mai buni, parcă alte dăți simțeam zidurile Medinei foarte înalte, totul întunecat, de data asta s-a luminat și Fez-ul. Cum ziceam – niciodată nu e la fel. Din Fez am plecat în deșert unde am zâmbit cu tot sufletul, zâmbesc și acum, pentru că m-am întors la prima mea dragoste – Sahara, care reușește să mă uimească de fiecare dată prin TOT. Am stat două zile în deșert, o noapte la bază și o noapte la corturi. 

Am mers la răsărit la Grande Duna, ce recomand oricui să o facă dacă ajunge acolo. De data asta am urcat-o extrem de greu și parcă uitasem că e greu de urcat, dar am ajuns în vârf și acolo am trăit împreună cu ceilalți momente de neuitat, pe care fiecare le-a trăit în felul lui, dar e clar că eram toți împreună și mereu cu zâmbetul pe buze și în suflet. Încerc să povestesc cât mai puțin și să vă lăsăm să vă bucurați prin cadrele noastre de ceea ce am declanșat acolo din suflet și cu declanșări surde și am inspirat toate momentele și le expirăm prin fotografiile ce le dăm mai departe. Și m-am emoționat la situații din anumite locuri, unde am reușit să cunoaștem anumiți oameni – pe Amira din orașul albastru care fugea de noi și apoi după noi, o inocență minunată, pe care am păstrat-o cu mine, bătrânul Mohamed Nihim la care m-am dus cu emoție să îl rog să îi fac o fotografie și m-a luat de mână, a deschis o gentuță galbenă din care a scos o carte și m-a așezat lângă el și a început să se roage. Acea atingere m-a luminat și simt și acum strângerea lui de mână și în blândețea lui m-a lăsat să stau acolo, să îl fotografiez, să stau acolo cu el cât am vrut… MAGNIFIC. 

Am oprit pe drum și Sorin Onișor a văzut pe marginea drumului câteva familii de marocani la care a reușit să intre cu tot harul lui minunat și ne-a luminat și pe noi, obosiți de pe drum, ne-a împins să ne luăm aparatele să trăim un pic acolo cu ei și a fost extraordinar și așa am cunoscut-o pe Ikram, un înger pe pământ. A urmat Ait Ben Haddou și Marrakech, inima Marocului, unde am râs, am fotografiat, am mâncat în piața la Aisha, unde mergem de fiecare dată… și am zâmbit și iar am zâmbit și am declanșat.