Our Way to Cuba 2024, cu Gina Buliga și Sorin Onișor

HOLA!

Când îți dorești ceva foarte mult se va întâmpla.

Am fost de doua ori în Cuba și undeva în sufletul meu îmi doream foarte mult să revin aici, dar datorită altor ture… viața, drumuri, nu am mai apucat să visez la Cuba.

Povestea acestei ture a început în tura din Maroc. Eram în microbuz, pe drumuri cu Sorin Onișor și puneam la cale alt Maroc, dar cumva Sorin a adus în discuție Cuba, că și-ar dori să meargă și el o dată în viața lui acolo. A fost de ajuns ca să încep să visez din nou la Cuba și să îmi aduc aminte cât de minunată e Cuba și i-am promis în microbuz că vom merge. Am avut parte de suportul lui Dan Mirică, cu care făcusem primele ture de Cuba, ne-a ajutat cu organizarea și ca prin minune am ajuns în Cuba.

Câteodată, când altcineva visează lângă tine un loc, parcă te face să te trezește și îți aduci aminte cât de mult îți dorești și tu să te întorci acolo.

Sunt locații în care am fost și în care mi-am dorit să revin. Și am revenit și aici a treia oară cu multe emoții, mai ales că înainte de plecare se anunțau probleme legate de uragan, pene grave de curent, dar cumva în sufletul meu știam că va fi bine și am pornit la drum cu un grup minunat de prin toate colțurile lumii, de la Australia până la Canada, Elveția și România, oameni pasionați de fotografie, cu unii deja prietenă, cu alții cu care ne-am împrietenit în frumoasa Havana, primul nostru stop într-o altă lume.

Cuba este o altă lume, când ajung acolo vibrez și retrăiesc atâtea momente pe care le-am experimentat acolo și cu siguranță și de data asta am creat amintiri de neuitat cu colegii fotografi din această tură.

Am găsit o Havana ploiasă, altfel de cum o știam, goală, fără oameni, străzile pustii, oamenii adăpostiți în așteptarea uragnului care urma să vină. Havana vibrează în murmurul ei minunat de dans și artă și bucurie, dar cum de fiecare dată ai altă experiență în aceeași locație, la fel cum e și în deșertul Sahara unde am fost de opt ori, dar de fiecare dată am descoperit altceva. Și urma să vină uraganul, dar nu am putut sta locului și am ieșit cu câțiva prieteni în ploaie să vedem ce se întâmplă, în același timp cu puțină emotție și cu gândul că vom sta cât de cât aproape de cazare. Am trăit o experiență minunată, multă adrenalină, cadre faine în ploaie, aparatura a rezistat, ca de fiecare dată, fie ploaie, fie vânt, fie furtună de nisip. Încep să vibrez când văd dorința participanților de a fotografia, de a încerca să intre în procesul de creație în condiții grele de fotografiat.

Am luat de la Nikon 135mm Plena, cu care m-am jucat în ploaie și nu numai. L-am folosit mult pe parcursul turei și mi-a făcut o impresie minunată, chiar m-am mirat că eu tot timpul cu Nikon 105mm 1.4 după mine, de data asta l-am înlocuit puțin .:)

Am avut parte și de uragan și pene de curent peste noapte, momente în care ne-am unit foarte frumos și felul în care ne ajutam și dădeam la încărcat baterii la Sorin Obaciu, care stătea la   Inglaterra și avea curent mult :)). Am văzut cubanezii îngrijorați, dar în continuare cu zâmbetul pe buze și cu dorința să ne sară în ajutor de fiecare dată când eram un pic rătăciți. Ce am văzut acum față de alte dăți, faptul că toți cubanezii ne cereau medicamente. Știam de la Dan și am venit cu toții cu multe medicamente la noi.

Ceea ce este cel mai important într-o tură sunt oamenii cu care mergi și nu știu cum se întâmplă, dar de fiecare dată reușim cumva să ne împrietenim și să vibrăm împreună, să fotografiem împreună, să trăim călătoria împreună, cred că asta e cel mai important într-o tură, felul în care socializăm, felul în care ne ajutăm pe partea foto, e incredibil. Oameni care se cunosc pentru prima oară, să se ajute la edit, să sheruiască ceea ce știu în partea de postprocesare. De aceea spun că am acest noroc să vină peste mine și în turele noastre astfel de oameni minunați.

În tura asta l-am avut pe Alex Culac, care cu multă îndrăzneală a venit cu drona, m-am și speriat când am văzut-o, dar m-am și bucurat că vom avea cu siguranță un cadru două trei și ceva filmuleț de la el, ceea ce s-a și întâmplat. E adevărat, a pierdut-o prin Vinales, dar împreună cu alt coleg, Kurt, au reușit să o recuperze, deși un pic lovită :).

Am sugerat partcipanților să își ia aparatură cât mai puțină, dar ceea ce folosesc foarte des. În Our way to Cuba am plecat cu Z8 și D5, împreună cu 4 obiective: 50 mm 1.2/ 105 mm 1.4/ 135 mm 18/ 300 mm f4. Am mai împrumutat de la colegi un 20 sau 24, dar a fost perfect.

În primele două Cuba m-am îndrăgostit de 300 mm f4, cu care am tras foarte mult și cu noroc l-am avut și de data asta.

Ca în orice tură am avut microbuzul de transfer, mereu încercând să ne găsim locuri în care putem să mai dormim, clipe de neuitat, locul unde povestim, vorbim de fotografie.

A doua locație a fost Trinidad unde am stat câteva zile, un loc cu potențial mare fotografic la fel ca și Havana, de fapt, ca orice locație din Cuba, fiecare oraș e minunat și parcă nu îți vine să te mai oprești din fotografiat, poate doar când ne opream la un mojito, un capucino și așa mai departe.

În Trinidad, poate nu mai alergi dupa graffiti cu Che Guevara sau unghiuri pline de lumină sau sutele de mașini care nu te lasă să lași aparatul din mână, dar în Trinidad există mai multă intimitate, este locul unde poți intra la oameni mai ușor, sunt mai deschiși un pic. În Trinidat este o tradiție și la fiecare ușa de intrare, care de fapt este un grilaj, găsești mereu o colivie cu păsări. Acum nu înțelegeam de ce au dispărut toate. Și uite așa am intrat din întâmplare la un localnic care ne-a invitat în casă și acolo era plin de colivii pe pereți și ne-au explicat acești cubanezi, mamă și fiu, că toate coliviile sunt băgate în casă datorită uraganului care tocmai a fost.

Ne-am plimbat și aici… Irisz cu rochiile ei colorate, Onișor plăcut impresionat, care își dorea să ajungă la Vinales, locatia rurală a lor, Alex mereu pus pe glume, Andrei mereu pe organizare, Cristiana uimită de tot ce e în jurul ei, Alexandra atentă mereu la orice situație și cu dorință puternică de a învăța cât mai mult în fotografie, Frances și Kurt un cuplu minunat dornici de aventură în fiecare moment, Răzvan cu mine în căutarea mojito-ului perfect, Sorin Obaciu în căutarea peisajului perfect, pe care l-am găsit cu siguranță în Vinales, acel peisaj plin de lumină și contralumină, un pic de ceață… VIS ÎMPLINIT.

Am mers în Trinidad și la plajă, am găsit străduțe colorate, experiențe pentru fiecare în parte de neuitat.  Cazările au fost extraordinare și oamenii de acolo mereu pentru noi să ne fie cât mai bine. Am trăit muzica cubaneză, am vibrat în muzica lor și câteodată am fotografiat doar cu retina pentru a trăi mai bine momentul. Am ajuns în punctul unde uraganul a lovit cel mai tare și oamenii erau speriati, dar în continuare cu un zâmbet pe față. Ghidul nostru s-a descurcat foarte bine cu motorina, acolo fiind probleme mari la transferuri dintr-o locație în alta.

Am ajuns și în Vianles, unde cred că a fost pentru toată lumea un mic paradis. Am făcut plimbări multe, am întâlnit fermieri, am trăit momente minunate, chiar dacă tutunul era tăiat, am descoperit alt Vinales de data asta și ne-am bucurat împreună.

În Vinales fiecare s-a bucurat de acest loc, parcă la fel pentru toți, un paradis în care toți vrem să revenim, peisaje de vis, călătorii de neuitat când mergeam și vedeam că nu mai putem înainte, dar schimbam traseul, în dorința noastră de a ajunge într-un punct foarte înalt, nerealizabil …:). În schimb, cu ajutorul lui Sorin Obaciu, am ajuns într-o vale de vis, paradis, unde ne-am întâlnit cu fermieri cubanezi și am stat la povești. Cred că asta e cea mai frumoasă bucurie a călătoriei, să vezi, să afli povești, să trăiești momentul și să fotografiezi ce ai trăit acolo. Fermierii ne-au permis și ne-am jucat, am fotografiat foarte mult portret în lumină, contralumină, umbre, fum …TOT.

Ne-am întors în Havana pentru ultimele zile și ne-a primit veselă, plină de lumină, murmurul pe care îl așteptam pe străduțe, o altă Havana, vie cu adevărat. Am experimentat pe toate părțile, de la Malecon, la străduțe înguste, am mers și în Havana Vieja, cea renovată, am fost și în Havana Nouă, unde am ajuns și la Ambasadorul Romaniei în Cuba să ne mai povestească despre Cuba și noi să le povestim experiența noastră de acum. Nu le e ușor, dar sunt cubanezi și atunci când nu vorbesc, cu siguranță dansează și au sufletul plin de cântec.

Ne-am plimbat, am socializat, am dansat la Buena Vista, am avut parte și de un maraton internațional în Havana, dar mă opresc aici și vă las în continuare să citiți experiența fiecăruia din această tură magică. Fotografiile vă vor povesti cel mai bine experiența noastră.

Embrace your life and live your dreams!