(c) Adalia Fedur

Portrete fine-art cu obiectivul Sigma Art 85 mm f1.4

Ador portretele feminine editate fine-art. Sunt deja mai bine de 10 ani de când am avut primul meu aparat foto (un Nikon D80 cu obiectivul de kit) iar în toți acești ani am trecut prin mai multe etape, ajungând ca în ultimii 3 ani să descopăr din ce în ce mai mult și să fotografiez fetele în decor de poveste sau chiar ele spunând o poveste prin ținutele alese, coafuri, machiaj, posing.

În 2017, am avut pentru prima dată ocazia să-mi achiziționez primul meu obiectiv fix și anume Sigma Art 50 mm f1.4, la care am visat mult timp și care știam că o să mă ajute să obțin portretele visate. A fost un mare pas înainte, deoarece el împreună cu Nikon D750 (pe care l-am achiziționat în același an) au fost perechea perfectă, care m-au ajutat în proiectele mele. Tranziția de la Nikon D7100 la full frame a fost o adevărată revelație pentru mine, iar de atunci înainte am început să creez mai mult și să mă implic mai mult în crearea poveștilor mele. Mereu am admirat fotografiile fotografilor ruși, le-am considerat ceva aparte și sunt o ramură cu care eu mă identific.

Din 2017 până în prezent am lucrat cu perechea aceasta, Nikon D750\Sigma Art 50mm f1.4, însă am început să simt nevoia de altceva, de mai multă profunzime, de un bokeh mai intens și profunzime mai mare în imagine. Marea mea bucurie a fost când cei de la f64 m-au abordat și mi-au propus să testez obiectivul lor, Sigma Art 85mm f1.4, pe care-mi doream enorm de mult sa îl testez însă nu am avut până acum ocazia.

Cum nu aveam încă un shooting planificat, am hotărât totuși să testez obiectivul și pe fugă cu modelul din dotare :)…prichindelul meu, așa că într-o seară, la un apus frumos de soare, am mers în câmp să vedem cum se comportă noul nostru prieten Sigma. Era lumină frumoasă, de apus iar de la primele click-uri am știut că o să ador obiectivul. Fotografiile erau ce aveam nevoie, cremoase, bokeh superb, clare, focalizare precisă și rapidă. Eu fotografiez în majoritatea cazurilor cu diafragma deschisă maxim la f1.4 dar chiar și așa focalizarea a fost excelentă iar subiectul clar și detașat superb de fundal.

(c) Adalia Fedur
(c) Adalia Fedur

Evident că nu am putut să mă abțin și am mai organizat încă două sedințe foto, de data aceasta cu modele mature, mai răbdătoare. Ora a fost aproximativ aceeași și la aceste două ședinte. Am ales lumina de apus dar de data aceasta nu am avut parte de un soare atât de puternic ca în prima zi. Am ales și zone cu umbre, crengi, pomi, frunze dar nu m-au împiedicat și am reusit să scot în evidență subiectul extrem de frumos.

Pentru că am vrut să văd cum se comportă și în studio, alături de blitz, l-am pus la teste și aici, și m-am bucurat să văd că e extrem de bine pregătit să facă față și în lumina artificială.

(c) Adalia Fedur

PLUSURI:

  • Bokeh superb
  • Focalizare rapidă și precisă
  • Aberații cromatice reduse
  • Raport calitate/preț excelent

MINUSURI:

  • Greutatea și dimensiunea însă nu sunt de netrecut

CONCLUZIE

Sigma Art 85 mm f1.4 este un obiectiv superb și cu siguranță o să facă parte din trusa mea în viitor, alături de Sigma Art 50 mm f1.4 (pe care-l dețin deja), Sigma Art 35 mm f1.4 și Sigma Art 105 mm f1.4 (pe acestea două abia aștept să le testez)! Și vreau să închei cu aceste cuvinte:

”Imaginația nu are margini, dar merită mers în fiecare zi mai mult spre infinit. Parcurgem drumul spre mai bine împreună, scriind povestea și modelând eroii acestui basm ce se cheamă viață!”

Articol și fotografii de Adalia Fedur

Alți fotografi au mai citit și:

3 Comments

  • Superba descriere iar rezultatul e wow….felicitari

  • Superbe fotografiile! Felicitari!

    • Multumesc:)

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

4 obiective SONY de buget

Descoperă alături de Cristi Kerekes nu mai puțin de 4 obiective Sony de buget, cu care poți trece la un nivel superior dacă încă folosești obiectivul kit. De la wide, la macro și zoom, suntem convinși că vei alege ce ți se potrivește!

7 accesorii ce nu trebuie să îți lipsească în această primăvară

În lumea fotografilor accesoriile sunt nelipsite din trusa foto, pentru a evita situații neplăcute și pentru a fi sigur ca vei fi pregătit oricând, oriunde și în orice condiții pentru a fotografia. Descoperă accesoriile ce nu trebuie să îți lipsească în această primăvară, menite să te ajute să sa surprinzi momente cât mai frumoase

Fotografia de primăvară
5 sfaturi și exemple

Pentru un fotograf, primăvara este anotimpul ideal pentru fotografia de peisaj sau de stradă. Lumina este contrastantă, umbrele sunt încă reci, dar soarele este cald și arzător. Află câteva sfaturi care să te pregătească pentru fotografii de primăvară wow!

Expunerea lungă în 11 pași, de la peisaj la fine-art

Află din acest articol cum să te bucuri de tot ceea ce are de oferit expunerea lungă, plus mici ajutoare când vine vorba de accesorii, filtre, compoziție, metodă de abordare și altele!

Pregătește-te pentru un
Paște fotogenic

Săptămâna aceasta mulți dintre noi încep unul dintre cele mai importante maratoane de gătit al anului pentru masa de Paște. Venim în ajutorul tău, să îți spunem cum să faci fotografii memorabile cu mâncarea de Paște.