Panasonic lansează Lumix Tether for Streaming
F64
- 4minutes read
Panasonic anunță lansarea aplicației ”Lumix Tether for Streaming (Beta)”. Versiunea beta a aplicației pentru sistemul de operare Windows este derivată din “LUMIX Tether (Ver.1.7)”, căreia i s-a adăugat o opțiune de afișare suplimentară pentru situațiile în care această aplicație este utilizată pentru streaming live. Această opțiune ușurează operarea în contextul actual de creștere a cerințelor de streaming ale utilizatorilor.
Deoarece aplicația “LUMIX Tether” a fost inițial concepută pentru fotografierea telecomandată, interfețele grafice pentru setarea zonei de focus cât și panourile de control sunt afișate pe PC concomitent cu imaginile captate, în cazul conexiunii prin USB. Aceste elemente grafice devin totuși un impediment în situația în care aplicația este utilizată pentru o transmisiune în direct.
UPDATE: Panasonic anunță lansarea programelor de actualizare a firmware-ului pentru camerele mirrorless din seriile Lumix G, a versiunii pentru Mac a “LUMIX Tether for Streaming (Beta)” și dezvoltarea aplicației “LUMIX Webcam Software” pentru Windows și Mac.
Ca răspuns la solicitările utilizatorilor pentru rezolvarea acestei probleme, modul LIVE VIEW a fost adăugat în aplicația “LUMIX Tether for Streaming (Beta)”. Acest mod permite afișarea exclusiv a imaginii captate, facilitând preluarea ei de către aplicațiile separate de streaming. Utilizatorii pot opta dacă să afișeze sau nu elementele grafice în timpul conexiunii prin USB conform scopului propus.
Aplicația“LUMIX Tether for Streaming (Beta)” este oferită ca o versiune preliminară, care este momentan în dezvoltare. Această versiune a aplicației nu oferă garanție de utilizare și nici asistență.
Aplicația Lumix Webcam
În timp ce “LUMIX Tether for Streaming (Beta)” este la origine o aplicație pentru fotografierea telecomandată care poate fi folosită să capteze imaginile camerei pentru transmisiuni în direct, următoarea aplicație “LUMIX Webcam Software” face posibilă utilizarea unei camere compatibile LUMIX ca și cameră web folosind o conexiune USB nu doar pentru transmisiuni în direct, dar și pentru aplicații de videoconferințe etc.
Panasonic urmărește să aducă îmbunătățiri continue gamei de produse LUMIX, incluzând seriile Full-Frame S și Micro Four Third G, oferind clienților produse și servicii valoroase, din care face parte și programul de actualizare firmware și a aplicațiilor.
Pentru a afla mai multe despre această aplicație, vă invităm să urmăriți următorul videoclip:
Aplicația ”LUMIX Tether for Streaming (Beta)” poate fi descărcată de la această adresă.
1 Comment
Interesant, voi incerca si eu aceasta aplicatie sa vedem cat de mult poate sa ma ajute in activitatea mea.