Goana după Aurora Boreală, via Stockholm, cu Sony A7 III
F64- 13minutes read
“Hai să mergem să vedem Aurora” sună bine in teorie – e un plan îndrăzneț, cu șanse de reusită mici și un efort relativ considerabil, mai ales când îți propui să fotografiezi întregul spectacol. E un fel de loterie – dacă te iei după statisticile de pe net, ai nevoie să petreci măcar 4 nopți într-un loc recunoscut pentru aparitia aurorei ca să ai 50% șanse să vezi ceva.
Am ales destinația Abisko,
destul de departe în cercul arctic polar, în nordul Suediei, dar și o perioadă propice – la începutul lunii februarie, tocmai pentru a ne crește șansele considerabil. Din ianuarie până la început de martie, nopțile sunt foarte lungi în nord. Când ai mai multe ore de întuneric, ai implicit și mai multe ocazii să nimerești activitate solară vizibilă cu ochiul liber. Insă ideea e să nu fugi doar de soarele de pe cer, ci și de luna, o potențială sursă de poluare luminoasă masivă. Dacă e lună nouă, e perfect.
Și chiar a fost perfect. Înarmați cu puțină răbdare și echipamente Sony, după doar două nopți, am avut nu doar ce să vedem, dar și ce să arătăm.
Am pornit din Stockholm, cu trenul, într-o călătorie de 17 ore spre nordul Suediei. În rucsacul foto, un Sony a7 iii, un Sony a7 ii de back-up și doar două obiective native – Sony 24-105 G f/4 și Sony 16-35 f/4, montate individual pe fiecare cameră. Un trepied Manfrotto BeFree Advanced de la Manfrotto a completat acest kit minimalist, un kit pe care l-am adus fără probleme din Bucuresti în bagaj, zburând low-cost.
Avantajele unui kit mirrorless au fost din start evidente aici – pentru situatii in care ne propunem să tragem doar din mână, de la wide la telephoto, kit-ul nu depășește cu mult 1 kilogram. Cu tot cu trepied, back-up și o soluție redutabilă pentru cadre ultra-wide, kit-ul nu a depășit 4 kg.
În Abisko, temperaturile nocturne, pe timp de iarnă, pot ajunge si la -40 C, însă noi am fost ceva mai norocoși – în ambele nopți în care am alergat după auroră, temperaturile nu au scăzut sub -25 C, chiar dacă rafalele de vânt puternic au contribuit la o temperatură percepută considerabil mai scazută.
Ambele camere au făcut față cu brio la -25 C.
În prima noapte, am ales un tur cu ghid, care ne-a plimbat cu un microbuz prin locurile cu cele mai mari șanse pentru reperat aurora pe cer din Abisko. Nu neaparat spectaculos, dar ne-a oferit șansa să descoperim locurile cele mai bune, dar și prima experiență cu aurora, de undeva de pe marginea unui drum. Înarmat cu ambele camere, am reușit să trag primele câteva cadre cu expunere lungă. Tot ce citești pe internet e adevărat – contează chiar și ce mănuși îți iei cu tine când vrei să operezi camere foto, iar varianta aleasă, cu două perechi, a fost una câștigătoare. Ai nevoie de mănuși cu degete individuale, relativ subțiri, ca să poți opera camera, dar și un strat care izolează cu adevărat termic, fără degete, pe care să îl folosești imediat dupa ce ți-ai făcut setările la cameră.
De-a lungul escalelor pentru fotografiat aurora din prima noapte, a7 ii a epuizat o baterie complet, iar a7 iii nu a scăzut niciodată sub 50%. Totul a mers perfect, fără blocaje, chiar dacă niciuna din camere nu are rating-uri care să ateste în mod oficial rezistența la asemenea conditii. Pentru deterioarea semnificativă a longevității bateriilor eram deja pregătiți sufletește, însă am fost plăcut surprins de stamina bateriei pe modelul Sony a7 iii.
Ne-am întors la cazare cu o “captură” acceptabilă – primele cadre cu Aurora și câteva cadre tip astrofotografie decente, dar și cu un plan pentru a doua seară, daca vremea urma să țină cu noi.
Așa că după o odihnă binevenită, am pornit a doua zi la pas din Abisko spre nord, in Björkliden, hotărâți să ajungem la Aurora Viewpoint, undeva pe un vârf de munte. Am plecat în recunoaștere ziua, pentru că, dacă totul urma sa meargă conform planului, câteva ore mai târziu urma să facem același drum in beznă totală.
Înarmat doar cu a7 iii și obiectivul 24-105, am reusit să surprind peisajul absolut special, parcă de pe alta planetă, din Björkliden.
Am descoperit în zare lacul Torneträsk, înghețat cât vezi cu ochii, dar și impunătoarea Lapporten – o vale în forma de U, delimitată de doi munți cu înălțimi de peste 1.500 m fiecare. Versatilitatea obiectivului mi-a permis cadrări diverse, de la wide până la telephoto – unde stabilizarea atât din aparat cât și cea din obiectiv și-au făcut treaba cu brio și în condiții de iluminare mai slabă.
Imediat ce s-a lăsat seara, cu traseul tocmai explorat proaspat în minte, nu ne-a mai rămas decât să stăm cu ochii pe geam și pe live updates de pe Aurora Sky Station. Iar spectacolul nu s-a lăsat așteptat. Undeva pe la 8 seara, cerul a prins iar viață, în nunate de verde. Ne-am luat rapid tot echipamentul și am reluat traseul, prin nămeți, cu ochii mereu ațintiți pe cer.
Iar ceea ce am văzut noi, puteți vedea și voi, în câteva imagini.
Pentru aceste cadre, am folosit doar obiectivul ultra-wide 16-35 f4, un trepied și expuneri lungi, de cel puțin 20 de secunde, dar nu mai mult de 30, în încercarea de a nu obține star trails, în timp ce am rămas la un ISO decent. Cu Sony a7 iii, acest ISO poate urca linistit până la 6400, fără a obține noise semnificativ în imagini.
După doar două nopti, ne-am întors în Stockholm, știind că am fost martori la probabil unul dintre cele mai memorabile spectacole ale naturii, dar și foarte norocoși. Nu ne-a mai rămas decât să colindăm străduțele, canalele și metroul capitalei suedeze și să ne gândim la detaliile următoarei destinații.
Articol și fotografii de Matei Vasiliu
Citește și alte articole de travel:
1. Jurnal de călătorie cu Sony A7R III – Magia Marocului
2. Jurnal de călătorie cu Sony A7R III – Escapadă de trei zile în munții Dolomiți
