Canon arată cum poți transmite emoţii prin materiale imprimate

Postat de: F64 F64

Canon Europe îți arată cum se pot transmite emoţii prin materiale imprimate

Pentru a demonstra multitudinea de aplicaţii de imprimare de înaltă calitate care pot fi folosite pentru orice campanie de promovare, un album foto cu imagini realizate de Horst Friedrichs va fi imprimat cu ajutorul echipamentului Océ ProStream 1000.

Evenimentele Future Promotion Forum şi Production Printing Business Days, vor găzdui peste 800 de vizitatori în cele trei zile de evenimente desfăşurate la Canon Customer Experience Centre

Canon Europe va fi gazda a două evenimente ce vor avea loc săptămâna aceasta la Customer Experience Centre din Poing, unde vor prezenta toate posibilităţile de imprimare a materialelor promoţionale pentru campaniile de marketing. Primul eveniment din serie, Future Promotion Forum, va avea loc pe 25 septembrie, fiind urmat de Production Printing Business Days, eveniment desfăşurat în perioada 26-27 septembrie. În total, la aceste evenimente vor participa aproximativ 800 de vizitatori din diverse domenii, inclusiv din domeniul publicistic, marketing direct, business şi imprimare comercială, precum şi din domeniul comunicării specializate pe branduri şi al graficii de prezentare.

Având ca temă pricipală „Transmiteţi emoţii prin materiale imprimate“, ambele evenimente vor demonstra rolul imprimării pentru promovare în cadrul campaniilor de promovare care în zilele noastre se desfăşoară pe toate canalele disponibile, precum şi modul în care imprimarea poate completa domeniul digital. Clienţii vor putea afla cum pot obţine mai multă valoare din campaniile de marketing combinând capabilităţile imprimării digitale cu date variabile despre consumatori pentru a realiza o comunicare de promovare dinamică, personalizată şi măsurabilă. O bună parte din imprimarea promoţională poate fi acum personalizată cu ajutorul tehnologiei de imprimare digitală şi poate fi integrată într-o campanie de promovare mai amplă, de la corespondenţă directă targetată pentru a atrage un client, la POS-uri care încurajează cumpărarea şi la decoruri exterioare ce conferă clientului o experienţă de brand îmbunătăţită.

Canon

Future Promotion Forum

Future Promotion Forum va fi deschis cu un discurs inaugural oferit de Nick Morris, Partener fondator la Canvas8 London, care va vorbi despre modul în care s-au schimbat comportamentele, aşteptările şi aspiraţiile clienţilor şi despre impactul pe care îl vor avea acestea asupra comunicării promoţionale. Acest discurs va fi urmat de o discuţie condusă de Ulbe Jelluma, Managing Director la Print Power Europe, referitoare la utilizarea imprimării în domeniul marketingului. Profesorul Dr. Philippe Baecke, Profesor Asociat de Marketing la Vlerick Business School, va discuta despre modul în care clienţii pot fi vizați mai bine folosind date inteligente, în acest mediu care are la îndemână numeroase canale de comunicare. În continuarea aceleaşi teme, Susan Fulczynski, Process & Project Manager al lanţului de magazine Bonprix, ne va spune de ce imprimarea personalizată reprezintă un element-cheie al strategiei de marketing a unei companii pentru atragerea clienţilor. După aceea, Gerhard Maertterer, consilier specializat de comunicare, va explica modul în care jucătorii din piaţă îşi pot îmbunătăţi ratele de reușită cu ajutorul comunicării prin materiale imprimate atent personalizate. COO al Adnymics, Tobias
Kieltsch, va închide evenimentul vorbind despre modul în care vă puteţi creşte veniturile folosind date pentru
comunicare inteligentă.

Profesorul Dr. Philippe Baecke afirmă: „Marketing-ul nu înseamnă doar creativitate, ci este important şi să aducem mesajul potrivit publicului potrivit, la momentul potrivit şi într-un format care i se potriveşte publicului. Deşi canalele de comunicare în masă au un public masiv, conţinutul nu va fi relevant pentru absolut toţi clienţii acestor canale.

Prin gestionarea datelor clienţilor şi prin combinarea acestora cu soluţiile inovatoare de imprimare digitală de la companii precum Canon, imprimarea promoţională va putea fi complet personalizată pentru fiecare client în parte, exact ca mesajele de comunicare online. Brand-urile nu se pot folosi complet de toate posibilităţile oferite de imprimarea promoţională, dacă nu înţeleg datele despre clienţi pe care le deţin şi cum pot fi folosite acestea în mod corespunzător. Cu cât brand-urile pot personaliza mai bine comunicarea cu clienţii lor, cu atât mai mult succes vor avea în stabilirea unei legături emoţionale cu aceştia.“

Pentru a le oferi participanţilor câteva exemple de aplicaţii de calitate înaltă care să îi inspire, în cadrul evenimentului va fi lansată o nouă broşură denumită „Speed“. Imprimat pe un echipament Océ ProStream 1000, albumul va conţine imagini ce reprezintă subculturile britanice din ultimii douăzeci de ani, inclusiv rockeri, ciclişti, motociclete şi maşini clasice, imagini realizate de fotograful documentarist Horst Friedrichs.

Ca parte a unui model mai amplu de campanie de promovare şi pentru a susţine lansarea acestui album, Canon va face demonstraţii de aplicaţii de comunicare directă personalizată precum podcast-uri, reviste şi ‘magalogs’, precum şi grafice promoţionale ce vor include afişe şi bannere. Toate materialele suplimentare de marketing aferente acestui album, inclusiv diverse fotografii şi imagini artistice, vor fi imprimate folosind portofoliul diversificat de soluţii Canon de imprimare digitală în format mic şi mare.

Horst Friedrichs afirmă: „Un lucru pe care l-am învăţat ca fotograf este importanţa relaţiilor strânse cu acele business-uri care îmi imprimă fotografiile. Este nevoie să colaborăm pentru a ne asigura că putem obţine calitatea pe care eu mi-o doresc pentru imaginile mele imprimate. Eu consider că furnizorii de servicii sunt nişte artişti care încearcă să dea viaţă ideii pe care eu am văzut-o prin obiectivul meu. Canon mi-a demonstrat că nu există limite de creativitate pentru ceea ce putem obţine astăzi cu ajutorul tehnologiei de imprimare digitală. Pornind de la o singură imagine, acum pot obţine o gamă vastă de produse diferite folosind o mare diversitate de materiale.”

Participanţii la Future Promotion Forum pot vedea, de asemenea, şi campania brandului de frumuseţe Elemental, concepută de Canon pentru a ilustra modul în care imprimarea atrage atenţia, informează şi implică clienţii în diverse momente-cheie de-a lungul procesului de cumpărare.

Canon

Production Printing Business Days

Production Printing Business Days oferă clienţilor Canon şi potenţialilor clienţi din toată regiunea EMEA oportunitatea de a intra în contact cu cele mai noi inovaţii tehnologice ale Canon adunate într-un singur loc. Gama de tehnologii prezentate de Canon anul acesta include prese de mare volum cu inkjet, cu alimentare continuă şi coli-pretăiate (Océ ProStream 1000, Océ ColorStream 6000 Chroma, Océ VarioPrint i300, Océ LabelStream 4000 series), prese cu toner pentru producţie şi pentru industrie uşoară de tipar (imagePRESS C10000VP, imagePRESS C850/C750, Océ VarioPrint TITAN 6000 series, Océ varioPRINT 140) şi echipamente de format mare pentru producţie cu suport rigid şi rolă-la-rolă (Océ Arizona 1280 şi 6170, Océ Colorado 1640, Océ ColorWave 3700, imagePROGRAF PRO-4000S). Soluţiile de flux de lucru prezentate includ suita PRISMA pentru flux de lucru, Quadient Inspire, Ironsides, EFI MarketDirect, Axode şi Digital StoreFront (DSF).

După discursul de deschidere oferit de Jeppe Frandsen, Executive Vice President, Canon Europe, antreprenorul Richard Askam va aborda tema principală, pornind o discuţie referitoare la noul rol al imprimării în lumea digitală de astăzi.

Askam afirmă: „Tehnologiile digitale au avut un impact aproape asupra tuturor industriilor. Brandurile şi furnizori de servicii de imprimare trebuie să înţeleagă modul în care pot oferi valoare clienţilor prin inovaţii constante. Dar numai o schimbare comună în industrie va determina descoperirea de idei noi, creative – iar cu cât industria se va omogeniza mai repede, cu atât mai repede brandurile vor realiza potenţialul imprimării. Brandurile avangardiste trebuie să găsească metode inovatoare de a folosi imprimarea ca un mijloc de a pune în pagină povestea prin care să comunice cu clienţii şi sa îi implice. Astfel, industria de imprimare va avea ocazia să stabilească noi standarde.“

Vizitatorii vor putea să testeze soluţiile Canon end-to-end şi să participe la scurte dezbateri în zona Expert Lounge pe tema „De la idee la oportunitate în comunicarea cu clienţii“. Jeppe Frandsen, Executive Vice President, Canon Europe, afirmă: “Odată cu lansarea evenimentului Future Promotion Forum şi continuând succesul evenimentului Production Printing Business Days, ne dorim să îi reunim pe cei interesaţi de imprimare din mai multe industrii, inclusiv proprietari de branduri şi edituri, pentru a-i ajuta să îşi transforme ideile creative în realitate. Canon oferă expertiza şi soluţiile tehnologice necesare pentru a crea aplicaţii de înaltă calitate, însă toate acestea sunt posibile doar dacă facilităm dialogul între toate părţile care alcătuiesc un lanţ de furnizare, astfel încât să putem profita din plin de noile oportunităţi de business pe care ni le oferă imprimarea digitală. Prin invitaţii noştri vizionari care vor ţine discursuri şi cu ajutorul unei game largi de aplicaţii practice şi actuale, sperăm să îi inspirăm pe vizitatorii noştri să îşi implice mai mult publicul, stabilind o legătură emoţională cu acesta prin intermediul imprimării.




test - array(0) { }

Lasă un comentariu

Adresa de E-mail nu va fi publică. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.

Top