SPOT on STREET – expoziție de fotografie de stradă la F64!
Miercuri, 5 septembrie 2018, începând cu ora 18:30, te așteptăm în sala expozițională F64 (Bulevardul Unirii 45), la vernisajul expoziției de fotografie de stradă “SPOT on STREET” ce reunește cadre ale membrilor acestui grup.
Înscrie-te aici! Locurile sunt limitate.
Este deja o tradiție, aceasta fiind cea de-a 4-a expoziție a grupului găzduită de F64.
În acest an expoziția reunește lucrarile a 36 autori din 10 țări, pe o temă inedită, și anume surprizele pe care strada ni le oferă la fiecare pas. Momente ciudate, personaje originale, asocieri neașteptate, suprapuneri inventive și multe alte lucruri faine pe care strada le pune în calea fotografilor cu atenția focusată pe imortalizarea a ceea ce iese din cotidian. Prin urmare, întreaga expoziție surprinde prin tonul său nonconformist și uneori jucăuș, dar care dovedește un spirit de observație aparte al autorilor.
Expun: Alexandru Ilea, Adrian Mitu, Andrea Torrei (Italia), Andres Cesar (Spania), Antonio E. Ojeda (Spania), Cătălin Bălășic, Cosmin Gârleșteanu, Cristina Gârleșteanu, Cristobal Carretero Cassinelo (Spania), Dan Stănilă, Dana Corina Popescu, Elena Matei, Elisa Tomasseli (Italia), Elipido Juan (Filipine), Emilian Avrămescu, Emz Paet, Ernest Fernandes Garrido (Spania), Florin Stanca, Florin Țepârdea, Karlo Flores (Filipine), Kevin Cliff Icabales (Filipine), Laurențiu Andronescu, Loredana Bîtculescu, Lukas Lao, Marius Surleac, Martin Tomaska (Slovacia), Mihai Tănase, Mirela Momanu, Orna Naor (Israel), Never Edit (Germania), Panfil Pîrvulescu, Paul Suciu, Pierre Pichot (Franța), Ramona Copil, Roberto Raiz (Italia), Rodrigo Melleiro (Brazilia) și Sajid Shaikh (India).
Despre On SPOT
Grupul OnSpot a luat naștere dintr-o idee simplă, aceea de avea o echipă care să pornească la fotografiat pe stradă și care să se dezvolte învățând unii de la alții și petrecând totodată timp de calitate împreună.
Grupul a fost creat de Mirela Momanu și Fred Fogherty, în urma atelierului de portret de stradă susținut în cadrul Bucharest Photo Week, primul festival internațional de fotografie din București, atelier care s-a bucurat de un număr de peste 30 de participanți și 100 de fotografii rezultate în urma sesiunii practice.
În prezent grupul este foarte activ pe social media (Facebook în special) și organizează periodic sesiuni de fotografie de stradă în București dar și în alte orașe din țară sau din străinătate (Istanbul, Roma, Zurich, Bologna etc.). Totodată, planurile de viitor implică organizarea unor ateliere scurte de procesare foto în diverse programe, expoziții în afara țării dar și implicarea în cadrul unor proiecte culturale de anvergură mai mare.
Urmărește Galeria On Spot aici!