Nick Driftwood, interviu despre noua cameră Lumix GH5s

Postat de: F64 F64

Pentru ultimii 30 de ani Nick Driftwood a fost implicat în difuzarea producțiilor TV, fiind în spatele camerei și parte din echipa responsabilă pentru acestea. Astfel a observat revoluția tehnologiei digitale chiar în timp ce aceasta avea loc. Nick conduce demonstrații, prelegeri și masterclass-uri despre industria fotografică și videografică, ține seminarii la universități despre cum aparatura de ultimă generație poate fi încorporată în proiectele artistice și nu numai. Este un admirator entuziast al design-ului Lumix și mereu este bucuros să prezite meritele Panasonic în ceea ce privește tehnologia Micro Four Thirds, mai ales când vine vorba despre seria de camere GH. Ai ocazia însă să afli mai multe în interviul de mai jos:

GH5s

Ce reprezintă noul Lumix GH5s pentru cei care lucrează în industriile creative?

Panasonic Lumix GH5s cu siguranță pune accentul pe video și este ideal pentru profesioniștii acestui domeniu. Videografii de eveniment și cei de documentare vor vrea să aibă acest aparat alături. Spre exemplu, pentru momentele în care lucrezi în studio profiți din plin de adaptorul timecode, printre multele alte funcții care duc filmarea la alt nivel. Cred că a sosit timpul pentru ca documentarele realizate în întregime de un singur om, să devină ceva la ordinea zilei, mai ales având în vedere că internetul este cea mai bună metodă de livrare a materialelor acum, iar GH5s satisface toate aceste nevoi. Așa cum și vloggerii își doresc, acest mirrorless le permite să înceapă cu ceva mic și ușor, iar mai apoi să adauge absolut toate accesoriile necesare pentru producția unui film serios. Este un aparat versatil din acest punct de vedere și sunt convins că oamenii vor fi foarte încântați de el, așa cum au fost de toată gama Lumix GH. De fapt, și nu spun asta fiindcă sunt Ambasador, ci doar pentru că mie, cel puțin, seria Lumix îmi oferă o imagine impecabilă, culori fantastice, opțiuni variate de filmare și pur și simplu merge fără cusur.

GH5s

Care sunt noile funcții cheie ale Lumix GH5s?

Sunt atâtea lucruri de spus despre această cameră și mă bucur mult pentru că știu ce va însemna pentru videografi. Însă ce iese în mod deosbit în evidență este ISO-ul dual nativ la 400 și la 2500. Suprimarea zgomotului de imagine în aceste două cazuri de lumină puternică și lumină scăzută este incredibilă. În plus, camera vine cu un senzor multi-aspect care va fi bine primit de fanii video, din moment ce distanțele focale ale obiectivelor vor arăta la fel chiar dacă proporțiile cadrului vor fi diferite. Posibilitatea de a avea 240 fps în slow motion, capacitatea de time lapse la 14 biți cu trilioane de tonuri pentru detalii mai fine și mai apropiate de realitate, un control mai bun al luminii, posibilitatea de a sincroniza apartul cu toate celelalte camere și accesorii, toate acestea sunt într-adevăr incredibile.

GH5s

Poți explica mai pe îndelete ce face senzorul multi-aspect?

În trecut, pe GH1 și GH2, beneficiam de acest senzor, iar acum s-a reîntors triumfător pe GH5s. Este un senzor supramărit, puțin mai mare ca 17.3 x 13.0 mm (în aspect 4:3). Asta înseamnă că atunci când fotografiezi sau filmezi în 4:3, 3:2 sau 16:9, fie 16:9 4K (DCI 4096 x 2160) și inclusiv în mod anamorfic 4:3, diagonala din colț în colț, la oricare aspect rămâne cam la fel. Așadar nu mai avem crop, cadrul nu mai suferă redimensionări, cum se întâmplă cu ceilalți senzori. Cu ce ajută asta? Vine cu o reprezentare mai exactă a ceea ce surprinde distanța ta focală.

GH5s

Cum funcționează ISO-ul dual nativ 400 și 2500?

Ca Ambasador Lumix am avut privilegiul de a putea folosi la prima mână câteva din camerele lor cinema high-end, precum Panasonic Varicam LT și excelentul EVA-1. Ambele au acest ISO dual nativ, iar acum ne putem bucura de el și pe GH5s. Cât despre funcție în sine, este destul de simplu. Panasonic a găsit o cale de a suprima zgomotul de imagine în plină zi și de a amplifica setările care permit captarea luminii când aceasta nu este suficientă. Ambele sunt 2 capete de referință – ISO 400 este scăzut, ISO 2500 este mare. Pentru ca aceste 2 valori să reprezinte cele mai bune setări automate ale camerei, două circuite s-au adăugat fiecărui pixel (unul de ISO scăzut și unul de zogomot de imagine scăzut) pentru a face față semnalului procesat de funcția gain. Rezultatul este o sensibilitate foarte mare și un zgomot de imagine extrem de redus. În opinia mea, este cea mai curată imagine pe care am vazut-o ieșind vreodată dintr-un micro 4/3! Lumina arată natural, în cazul ambelor valori și nu există nicio diferență de dynamic range între GH5s și GH5, dar cu siguranță imaginile sunt mai curate la aceste valori ISO pe noul mirrorless.

GH5s

Ce opțiuni de filmare slow motion există?

Cu toții iubim puțin slow-motion, iar Lumix GH5s merge de la 2fps la 240 fps în FHD pentru un slow motion minunat. Dacă filmezi în cinema 24p frame rate, asta vine cam 10% din viteza normală de mișcare. Este ideal pentru a încetini scenele de mare viteză. Pentru mine, acest timp de filmare arată cel mai bine într-un cadru larg, pentru că pare și mai încet. Dacă dai zoom prea aproape, pare ca și cum ar fi mai rapid. Celălalt aspect interesant este că la orice frame rate de peste 200fps se produce un mic crop, așa că ia asta în vedere. Pentru mine, ideal este undeva între 120 și 150 fps la senzor full în FHD (cu atât mai mult cu noile beneficii ale senzorului și procesării GH5s) fiindcă arată superb, iar calitatea este suficient de bună încât să poți surprinde momentul în 4K!

GH5s

Care este beneficiul a 14 biți RAW în fotografie?

Lumix GH5s face fotografii de o calitate deosebită deși are un senzor de doar 10.28 megabixeli. Pixelii sunt cam de două ori mai mari ca pixelii din GH5 și fac o treabă foarte bună în a absorbi fotonii de lumină, mai ales cu semnalul îmbunătățit de procesare și reducere a zgomotului de imagine. Repede îți dai seama că nu ție dor de pixelii lipsă. Într-adevăr această cameră poate fi setată la 12 biți sau 14 biți RAW. 12 biți sunt echivalentul a 4096 valori de ton pentru fiecare culoare, iar 14 biți oferă 16,384 valori de ton pentru fiecare culoare. Acum știu că majoritatea dintre noi folosim doar monitoare și imprimante compatibile pe 8 biți, dar cu mișcarea spre cei de 10 biți și mai mult, începem să vedem pentru prima oară ce diferență poate face tehnologia în imagine.

Profunzimea pe care o oferă 14 biți, (cu 50% mai mult ca 12 biți) îți permite să procesezi imaginile oricât îți dorești. Garantează gradații mai fine (mai multe trepte de culoare), o cuantificare mai bună a în high frequency range, iar suprasaturația problematică dispare în totalitate! Cu alte cuvinte, în sfârșit, atunci când treci o imagine de la 14 la 8 biți îți este garantată cea mai bună calitate.

GH5s

Ce ne poți spune despre noul port timecode?

Am avut timecode în trecut pe seria GH și pe camere precum GH5. Însă de această dată avem unul dedicat (și un cablu adaptor în cutie) pentru sincronizare instantă între camere și accesorii, mai ales atunci când lucrăm în studio. Acum folosesc un master sync box pentru restul de aparatură, fiindcă efortul este minim și se mișcă rapid. În trecut am folosit fusurile orare de pe GPS sau alte variante de redare a timpului inexacte, care mereu dădeau rateuri: fie scădeau din frame-uri sau ieșeau din sincronizare. Acum pur și simplu totul funcționează, iar beneficiul timecode-ului este că acum poți avea video, audio, cu timp și informații cu privire la frame rate împreună pe software-ul tău de editare NLE și să beneficiezi de sincronizare instantă fără întreruperi de orice tip.

GH5s

Alte tipuri de tehnologie pe care le apreciezi la noua cameră?

O da, trebuie să menționez îmbunătățirile pe partea de autofocus. Acum autofocalizarea continuă merge mult mai bine ca oricare altă cameră cu Depth from Defocus pe care am folosit-o. Este un senzor mai rapid, cu o procesare îmbunătățită și un algoritm de prediciție mai rapid care adaugă un stop sau EV în detecția distanței  autofocalizării (acum este -5 la 18 EV la un ISO de 100, iar echivalentul GH5 ar fi -4 la 18 EV). Ador de altfel și faptul că mărimea corpului aparatului este ca a lui GH5. Asta înseamnă că nu trebuie să investesc în accesorii noi și că pot folosi inclusiv aceleași baterii!

Apropo de acestea, am observat că încă se mențin la o valoare foarte bună, respectiv 2 ore de folosire continuă cu LCD-ul pornit, filmând în 4K. A, am menționat că acest mirrorless poate filma Cinema 4K în 25p/50p și 30/60p (50p și 60p C4K DCI cu 8 biți interni și 10 biți prin HDMI), unde GH5-ul putea doar 24hz 24p la rezoluție C4K?

Meniul în schimb are aceeași interfață user friendly și poți atribui ce funcții dorești butonului Fn al camerei, să salvezi și să resetezi din meniu.

Tyger Tyger HDR from Nick Driftwood on Vimeo.

De ce nu stabilizare din corpul aparatului?

Senzorul mai mare este motivul pentru care nu are stabilizare. Lasă-mă să le reamintesc cititorilor care își fac griji despre lipsa stabilizării in-body că majoritatea profesioniștilor serioși preferă să meargă pe modul manual și cu un trepied alături, cu gimbal și propriile lor metode de stabilizare pe care le pot controla cu precizie. Atunci când folosești un trepied ar trebui să nu mai folosești stabilizarea, pentru că riști să interfereze cu înregistrările. Importanța unui senzor mare primează în fața stabilizării pentru realizatorii de filme și, oricum, nu uita că beneficiezi de stabilizare optică pe obiectivele Lumix.

Obiective pentru video

Când vine vorba de obiective pentru video, îmi place să folosesc obiective Panasonic precum: Leica 8-18mm, Lumix, 12-35mm, Leica 12-60mm și Lumix 35-100mm cu GH5s, dar și Leica 12mm, Leica 25mm și Leica 42.5mm sunt alegeri pe care la iau în considerare când îmi pregătesc geanta sau rucsacul de lucru.

Abia aștept însă să încerc noul Leica 200mm, însă îmi plac mult și SLR Magic anamorphic glass, chiar dacă recent am pierdut un 35mm în Barcelona. Îmi place și gama Sigma art pe un Metabones Speedbooster Ultra 0.7 1x, care merge foarte bine, inclusiv la capitolul autofocus, pe camera GH5s.

Ce ne poți spune despre conexiunile audio?

Lumix XLR1 funcționează foarte bine cu GH5s, dar prefer să folosesc un echipament de înregistrare outboard. M-am îndrăgostit de Teac/Tascam 680 II, care este un microfon briliant. Merită o mențiune specială și Tascam 701D pentru studio, care se sincronizează perfect cu portul timecode de pe GH5s. Abia aștept să încerc și niște microfoane Sennheiser noi, dar momentan mă bazez pe Rode NTG1 și NTG2 împreună cu unitatea audio Panasonic XLR1, cu tot cu recorderele Tascam. Ce este fain despre DMW-XLR1 este că preia puterea de la camera folosită, așa că nu ai nevoie de accesorii extra. Cablul de la XLR se atașează foarte bine, iar rezoluția audio poate fi selectată din meniul camerei de la 48 kHz până la 96 kHz și 16-bit / 24-bit. Astfel ai control manual sau poate fi setat pe limită auto.

Panasonic Lumix GH5S Skintones no.1 from Nick Driftwood on Vimeo.

Ce îți aduce viitorul în materie de tehnologie și aparatură?

Abia aștept să încep să folosesc Lumix GH5s în HDR cu Hybrid Log Gamma. Chiar ador cum tehnologia HDR aduce la viață fotografiile, mai ales având în vedere că ascendem spre o lume de 10 biți, este bine de știut că pot lucra în 10 biți la 4:2:2 cu GH5s în HLG și HDR, menținând compatibilitatea cu televiziunile SDR. Mi-am creat însă propriile “look up tables” pentru HLG și am creat o relație mutuală bună cu departamentele de inginerie de la BBC. Așa că urmptorul meu film va fi în HDR, HGL realizat doar cu GH5s, așa că rămâi pe fază pentru el!

Urmărește-l pe Nick Driftwood aici și descoperă ofertele noastre Panasonic!

*interviu preluat, inspirat și tradus din Lumix Stories numărul din primăvara 2018*





test - array(0) { }

Lasă un comentariu

Adresa de E-mail nu va fi publică. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.

Top