Impresii de la evenimentul: Testează Sony A7 III, cu Alin Popescu
Pe 14 mai, începând cu ora 19:00 a avut loc primul evenimentul de testare al celui mai nou mirrorless, la Little Corner (Str. Popa Soare, nr. 68 ) alături de Alin Popescu și Sony A7 III.
Participanții au luat parte la o sesiune inedită de testare a celui mai nou aparat Sony, modelul A7 III, alături de Alin Popescu, aflând totodată despre experiența fotografului cu camera, mai multe detalii tehnice în cadrul unei prezentări, urmată apoi de sesiunea de fotografie de studio cu modele, pe tema fotografiei de cuplu retro.
Printre aparatele puse la dispoziție pentru teste s-au numărat și: Sony A7 III, A9, A7R II, A7R III și A7s II și multe obiective Sony, pe care participanții le-au descoperit la eveniment.
Evenimentul a fost și LIVE, pe pagina de Facebook F64, însă acum îl poți viziona chiar mai jos, pe canalul nostru de Youtube.
Ținutele modelelor au fost susținute de Julie Bohemian Photo, care nu doar că s-a ocupat de modul în care arată modelele, concepând hainele și alegând ce i se potrivește cui cel mai bine, ci a făcut și ea fotografii. A fost alături de participanți și ca fotograf în experiența Sony:
După sesiunea de testare a urmat sesiunea de retouching, unde participanții au fost ghidați și sfătuiți despre cum să realizeze un retouch cât mai bun, atât pentru genul fotografiei de studio, cât și pentru modelul/modelele din imagini. Toți participanții vor avea posibilitatea de a printa o fotografie realizată de ei. Vă prezentăm câteva imagini.
Și că tot vorbim de cei care s-au înscris la evenimentul dedicat Sony, hai să descoperim împreună impresiile lor despre cum s-au desfășurat lucrurile:
“Mi-ar plăcea să continuați aceste inițiative în care să avem ocazia de a testa echipamente de top, prezentate de către un fotograf profesionist și carismatic, și mai ales într-un cadru de studio, unde să putem fotografia modele profesionist. Mulțumim!”
“Locația a foarte bună pentru tema evenimentului, dar un pic mică pentru numărul de invitați și aparatura cu care s-a operat. Experiența foarte bună, Sony A7III mi-a confirmat așteptările. Speaker – foarte bun Alin, nu e prima dată când îl văd descurcându-se foarte bine în fața unei audiențe. Iar de la anunțarea evenimentului, până în momentul în care am plecat, organizatorii s-au descurcat foarte bine.”
1 Comment
Odată ce laşi afară balcanismul kitschos şi păşeşti pe această uşă, redescoperi normalul şi o atmosferă ireal de frumoasă. Obiectele din secolul XX se alătură celor din secolul XXI într-o armonie pe care n-o bănuieşti şi de care ți-e teamă să nu se destrame. Dar nu se destramă, deoarece gazdele fac tot posibilul – şi reuşesc – să te integreze, să îți reamintească ce contează cu adevărat: nu numai să fii la curent cu ultimele minuni ale tehnologiei foto, ci şi să poți surprinde o clipă, o secundă, o clipire, un moment ce merită să fie imortalizat pe un suport de memorie – dar, cel mai important, pe retina privitorului.