Expoziție ”Matrice și Percepție”, la Biblioteca Academiei Române
Vernisajul expoziției va avea loc Marți, 10 Aprilie, ora 16:30, la Biblioteca Academiei Române.
În cadrul proiectului ”Matrice și Percepție” vor expune Cristian Roșeanu și Marius Surleac, curatorul evenimentului fiind Mirela Momanu.
Despre expozanți:
Cristian Roșeanu
(1 februarie 1952, București – 23 august 2016, Londra)
- 1970-1972, Ilustrații în presa culturală “Luceafărul”, “România Literară”.
- 1980- 1990, Design vestimentar în Galeriile “Fondului Plastic”.
- 1978-2016, Expoziții oficiale, Saloane, Expoziții de grup:
- 1978 “Miniaturi texrile”, București.
- 2010 Expoziție personală, Pictură, Muzeul de Istorie, Sighișoara.
- 2011 “Dilema ta”, București, Concurs organizat de Adevărul Holding cu prilejul majoratului revistei Dilema veche; Secțiunea grafică, artă plastică – mențiune.
- 2012 Salonul Mic București, ediția a VI-a, Galeria Căminul Artei, București.
- 2013 Salonul Mic București, ediția a VII-a, Galeria Căminul Artei, București.
- 2017 Expoziție personală, Pictură ● Desen ● Colaj, București, Galeria Theodor Pallady, Biblioteca Academiei Române.
- Lucrări în colecții particulare – Anglia, Franța, Germania, Suedia, SUA, România.
Marius Surleac
Este fizician, poet, traducător și fotograf entuziast.
Are un doctorat în Bioinformatică. A publicat un volum de poezie și unul de traduceri. Apare într-o serie de antologii de poezie și proză.
A publicat poezie în majoritatea revistelor românești, dar și în reviste internaționale din: SUA, Mexic, Canada, UK, Franța, Austria, Israel, India.
Fotografiile sale au apărut în câteva expoziții colective și au fost publicate în reviste precum: Photographize Monochrome, Worbz, BLUR, Monopix, Eye Photo Magazine, PhotoTeam România, Bucureștiul meu drag, dar și în unele dintre cele mai cunoscute galerii internaționale online precum: 1x, One Eyeland, Vogue Italia, FineArt-Portugal.
În 2018 iese finalist al One Eyeland Photography Awards 2017.