(c) Mihai Paraschiv

Fotografia – pasiune și meserie: Mihai Paraschiv, îndrăgostit de portrete

Campania „Fotografia – pasiune și meserie” aduce în prim plan cadre pline de entuziasm și energie. Astăzi vorbim despre munca și fotografiile surprinse de Mihai Paraschiv, pasionat în special de portrete. 

El și-a început aventura în lumea imaginilor la vârsta de 18 ani, când a primit un aparat Fujifilm S4200. A urmat o perioadă de tranziție, în care Mihai și-a vândut telefonul mobil, pentru a-și achiziționa o cameră mai bună. Astfel, a început să lucreze cu un Canon EOS 350D cu obiectiv de kit.

A doua mare dorință a lui Mihai, după achiziționarea DSLR-ului, a fost să lucreze la F64. Acum face parte din echipa magazinului de mai bine de un an și consideră că acesta este un mediu foarte bun pentru dezvoltarea sa profesională. În plus, se află în contact permanent cu pasiunea sa, fotografia, la fel cum se întâmplă și cu ceilalți colegi ai săi.

„Pentru mine, arta, pasiunea și munca în acest domeniu, toate acestea la un loc sunt ca o superputere. Puterea de a opri timpul, de a păstra un moment viu și de a scoate în evidență detalii, pe care alții poate nu le văd și prin viziunea mea să pot scoate frumosul din ceva banal“, explică acesta.

Ghiozdanul său de fotograf e acum populat preponderent cu echipamente Canon, de la 5D Mark III și 1D Mark II, până la 10D. Trusa mai cuprinde și obiective prime ca Sigma 14mm f/2.8 HSM, Canon EF 24mm f/1.4 L II USM, Canon EF 35mm f/1.4 L USM, Canon EF 50mm f/1.4 USM, Canon EF 85mm f/1.2 L II USM, Canon EF 100mm f/2.8 Macro și Canon EF 135mm f/2 L USM.

Pasiunea lui Mihai pentru fotografie s-a îndreptat cu timpul spre zona de portrete, chiar dacă nu s-a limitat doar la această formulă în portofoliul său. Apreciază, deopotrivă, și peisajele, fotografia de studio, culinară sau de stradă. Mai mult, el consideră lumina naturală o provocare esențială pentru orice artist.

Mihai Paraschiv
(c) Mihai Paraschiv

Proiectul „Fotografia – pasiune și meserie” continuă și în perioada următoare. F64 reușește să creeze un mediu propice în care pasiunea pentru domeniul fotografiei se armonizează cu traseul profesional al membrilor echipei.

Îl poți descoperi pe Mihai pe pagina lui oficială de Facebook!

[products ids=1047484,125020658,101903,2303477,102467,102671]

Alți fotografi au mai citit și:

1 Comment

  • Mulțumesc, Mihai Paraschiv, pentru acel Canon 350D, care a fost primul tău DSLR și a devenit și primul meu DSLR!!! Încă îl mai am. Îl păstrez pentru că are o valoare sentimentală mare pentru mine. Prin intermediul lui și beneficiind de primele sfaturi de la tine despre fotografia artistică, mi-am redescoperit un hobby minunat! Dacă, din motive sentimentale, ca și mine, ți-ai dori să ai acasă din nou acel 350D, ți-l voi oferi cu plăcere!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

4 obiective SONY de buget

Descoperă alături de Cristi Kerekes nu mai puțin de 4 obiective Sony de buget, cu care poți trece la un nivel superior dacă încă folosești obiectivul kit. De la wide, la macro și zoom, suntem convinși că vei alege ce ți se potrivește!

7 accesorii ce nu trebuie să îți lipsească în această primăvară

În lumea fotografilor accesoriile sunt nelipsite din trusa foto, pentru a evita situații neplăcute și pentru a fi sigur ca vei fi pregătit oricând, oriunde și în orice condiții pentru a fotografia. Descoperă accesoriile ce nu trebuie să îți lipsească în această primăvară, menite să te ajute să sa surprinzi momente cât mai frumoase

Fotografia de primăvară
5 sfaturi și exemple

Pentru un fotograf, primăvara este anotimpul ideal pentru fotografia de peisaj sau de stradă. Lumina este contrastantă, umbrele sunt încă reci, dar soarele este cald și arzător. Află câteva sfaturi care să te pregătească pentru fotografii de primăvară wow!

Expunerea lungă în 11 pași, de la peisaj la fine-art

Află din acest articol cum să te bucuri de tot ceea ce are de oferit expunerea lungă, plus mici ajutoare când vine vorba de accesorii, filtre, compoziție, metodă de abordare și altele!

Pregătește-te pentru un
Paște fotogenic

Săptămâna aceasta mulți dintre noi încep unul dintre cele mai importante maratoane de gătit al anului pentru masa de Paște. Venim în ajutorul tău, să îți spunem cum să faci fotografii memorabile cu mâncarea de Paște.