Mirrorless (Fujifilm) în fotografia de nuntă – prezentare gratuită la F64
Tot mai des, disputa DSLR-mirrorless se mută din terenul amatorilor în cel al profesioniștilor, iar fotografia de eveniment /nuntă nu face nici ea excepție.
Ce ar putea să-l determine pe un fotograf să treacă de la sistemul DSLR la mirrorless (APS-C)? Se pot compara cu adevărat performanțele și calitatea imaginii? Care sunt avantajele? Dar dezavantajele? Sunt calitative obiectivele? Despre toate și mai multe dezbatem la F64, la final de iunie.
Pe 27 iunie 2017, începând cu ora 19, te așteptăm cu bucurie la o prezentare gratuită despre sistemul mirrorless de la Fujifilm și aplicațiile sale în fotografia de nuntă, alături de Iuliu Paul Pop.
Povestim despre:
- ce l-a determinat pe Iuliu Paul Pop să fotografieze cu un mirrorless
- fotografia de nuntă în Romania din punct de vedere al echipamentului necesar
- DSLR vs Mirrorless: avantaje și dezavantaje
- prezentarea lui Fujifilm x-T2: calitatea imaginii, ISO, rapiditatea etc.
- scurte discuții și impresii despre Fujifilm X70
- prezentare obiective Fujifilm-Fujinon
- fotografii de nuntă realizate cu Fujifilm de către Iuliu Paul Pop, dar și de către fotografi internaționali
Plus, bineînțeles, o sesiune Q&A. Așa că nu ezita să pui întrebări! Vom discuta liber și vei putea dezbate acele lucruri despre care ai nelămuriri.
Înscrie-te AICI!
Echipamentele aduse în cadrul prezentării vor fi:
- Camere foto: două body-uri Fujifilm X-T2, un Fujifilm X70.
- Obiective foto: Fujifilm 23mm f/1.4; Fujifilm 35mm f/1.4; Fujifilm 56mm f/1.2; Fujifilm 60mm f/2.4 macro.
Despre Iuliu Paul Pop
S-a născut în Bistrița, are 26 de ani. Tatăl său a fost fotograf, astfel că a moștenit de la el această pasiune. A început să fotografieze cu un DSLR la 17 ani, când era în clasa a XI-a și a învățat fotografia în special fiind autodidact. Apoi, a urmat studii de profil.
A absolvit Universitatea de Arta și Design din Cluj-Napoca, secția Foto-Video, nivel licență și master, iar în prezent este doctorand în același domeniu.
Are o experiență de 8 ani în fotografia de nuntă: 2 ani în colaborare cu alte firme și de 6 ani pe cont propriu. A început cu Nikon, apoi a trecut pe Canon și în final a optat pentru sistemul mirrorless de la Fujifilm. Ca stil de fotografiere preferă cadrele cât mai naturale, fără regie și fără multe surse de lumină artificială. Îi place să fie discret la eveniment.
Citește și review-ul Fujifilm X70 realizat de Julius Paul, aici.
[products ids=125028973,125025958,1046465,125010063,1046467]