"Misiune fotografica 0015" – interviu cu Tiberiu Arsene

“Misiune fotografică 0015” este cel mai mare concurs organizat de F64, cu ocazia sărbătoririi de 15 ani de activitate. Pe lângă multele teme, articole și materiale cu sfaturi, Serviciile Secrete F64 s-au gândit să-ți ofere ocazia de ai cunoaște pe jurații acestei campanii mai bine. Cine știe, poate așa vei înțelege mai bine criteriile după care fotografiile ți-au fost jurizate și alese sau nu, asta pe lângă sfaturile date chiar de către Tiberiu, (primul jurat intervievat) aici și în concurs.

tiberiu arsene

Bună, Tiberiu. În primul rând, îți mulțumim că ai acceptat să faci parte din juriul “Misiune Fotografică 0015”. Este o onoare să te avem alături.

Hello! Și eu vă mulțumesc pentru invitație. Îmi face o deosebită plăcere să particip. Îmi place foarte mult ideea concursului și tot ce s-a întâmplat până acum. 

tiberiu arsene

Spune-ne câte ceva despre tine, pentru ca toți participanții la concurs să te cunoască mai bine 🙂

Eu cu descrierile stau foarte bine…not. Sunt fotograf de beauty, m-am apucat de fotografie acum 8 ani, dintr-o întâmplare. Mi-a plăcut extrem de mult și din hobby, a devenit vocație. Pot spune că, din fericire, îmi mănâncă tot timpul!

Cum ai primit invitația de a te alătura acestui proiect maraton, de 15 săptămâni?

Cu caldură! 🙂

tiberiu arsene

Au trecut 6 săptămâni până acum și ai jurizat cam 700 de fotografii. Care sunt impresiile ?

Lupta a fost strânsă, am avut săptămâni cu fotografii mai bune și săptămâni cu fotografii mai slabe. Misiunea mea preferată a fost cea cu fotografiile alb-negru “Lumea în alb-negru”.

Ce sfaturi ai pentru cei care încă nu au avut curajul să se înscrie la concursul nostru?

Nu aveți nimic de pierdut, deci dați-i bătaie!

tiberiu arsene

Știm că ai participat și tu la concursuri de fotografie, la rândul tău. Care este preferatul tău și de ce?

Nu am participat la concursuri de fotografie pentru că nu sunt adeptul concursurilor și mai ales, nu al celor în care votul publicului contează sau este decisiv. Cu cât ai mai mulți prieteni pe Facebook, cu atât îți cresc șansele. Eu cam evit această rețea de socializare. Nu pot concura la “prieteni pe Facebook” pentru că îi aleg foarte atent, deci nu am foarte mulți. Zilnic fac curat, pentru că am avut o perioadă în care dădeam accept fără să mă uit și plătesc pentru asta, acum.

Ce postură îți place mai mult, cea de concurent sau aceea de jurat?

De jurat pentru că mă scapă de emoții! 

tiberiu arsene

Ce echipament foto ai folosit la începuturile tale și cu ce realizezi acum fotografiile cu care îți încânți comunitatea?

Prima cameră a fost un Canon 400D pe care o mai am și acum. Funcționează în continuare. Aveam pe ea un grandios 18-55, clasic. Acum, bineînțeles că am rămas fidel Canon, dar am schimbat puțin numerele, iar modelul de acum se numeste 5D Mark IV, iar ca obiective, sunt adeptul focalelor fixe, 35, 50, 85, 100, cam acestea ar fi.

tiberiu arsene

Ce transmiți participanților la “Misiunea Fotografică 0015”?

Felicitări câștigătorilor și felicitări participantilor. Aș vrea să văd un număr și mai mare de înscriși. Am văzut până acum fotografii foarte bune și vreau să o țineti tot asa în continuare. Abia aștept următoarele misiuni! Multă baftă! Mă cam feresc de urarea aia cu “lumina bună”, nu e chiar pe gustul meu.

Aici îl puteți urmări pe Tiberiu Arsene.

[products ids=SH6780,1047484,1053409,101903,102467,2303477]

Alți fotografi au mai citit și:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

4 obiective SONY de buget

Descoperă alături de Cristi Kerekes nu mai puțin de 4 obiective Sony de buget, cu care poți trece la un nivel superior dacă încă folosești obiectivul kit. De la wide, la macro și zoom, suntem convinși că vei alege ce ți se potrivește!

7 accesorii ce nu trebuie să îți lipsească în această primăvară

În lumea fotografilor accesoriile sunt nelipsite din trusa foto, pentru a evita situații neplăcute și pentru a fi sigur ca vei fi pregătit oricând, oriunde și în orice condiții pentru a fotografia. Descoperă accesoriile ce nu trebuie să îți lipsească în această primăvară, menite să te ajute să sa surprinzi momente cât mai frumoase

Fotografia de primăvară
5 sfaturi și exemple

Pentru un fotograf, primăvara este anotimpul ideal pentru fotografia de peisaj sau de stradă. Lumina este contrastantă, umbrele sunt încă reci, dar soarele este cald și arzător. Află câteva sfaturi care să te pregătească pentru fotografii de primăvară wow!

Expunerea lungă în 11 pași, de la peisaj la fine-art

Află din acest articol cum să te bucuri de tot ceea ce are de oferit expunerea lungă, plus mici ajutoare când vine vorba de accesorii, filtre, compoziție, metodă de abordare și altele!

Pregătește-te pentru un
Paște fotogenic

Săptămâna aceasta mulți dintre noi încep unul dintre cele mai importante maratoane de gătit al anului pentru masa de Paște. Venim în ajutorul tău, să îți spunem cum să faci fotografii memorabile cu mâncarea de Paște.