Salonul European de Fotografie și luna culturii la Baia Mare

Fundația “Baia Mare 2021”, echipă care a formulat strategii culturale pe termen lung și care așteaptă, alături de celelalte orașe candidate, evaluarea finală în vederea acordării titlului de Capitală Culturală a Europei în 2021, continuă programele culturale de înaltă ținută în Baia Mare, cu șase evenimente aflate la start pentru luna septembrie.
Reunind personalități de prim rang ale lumii culturale internaționale, artiști, curatori, muzicieni sau actori din elitele europene, luna septembrie debutează, la Baia Mare, cu Salonul European de Fotografie, un eveniment unic ca amploare și selecție, care reunește, la prima ediție, fotografi români cu prestigiu internațional și cu stiluri iconice, răsfățați ai saloanelor elitiste europene și colaboratori ai celor mai prestigioase instituții de presă ale lumii, de la The Guardian sau The Independent, la Național Geographic sau ARTE. Li se alătură un invitat special, canadiano-germanul Tony Melvin, care meditează, în cadrul celor două expoziții cu care participă anul acesta la Salonul de Fotografie, asupra contrastelor brutale din Turcia contemporană.
Trei artiști conceptuali cu sediul la Bruxelles lansează luna aceasta, la Baia Mare, un concept hibrid, plasat, în acord cu cele mai noi abordări în arta contemporană, la granița cu știința, amestecând cuvinte, sunete sau proiecții media pentru a obține o hartă idealizată a amintirilor, incorporată într-o serie de lucrări de design culinar – o abordare avangardistă în arta conceptuală.
Lucas de Man, artistul olandez aflat „în căutarea Europei”, ajunge în premieră în Maramureș, la invitația Fundației „Baia Mare 2021”, pentru un spectacol Lego Theater, care va avea loc în data de 10 septembrie, la o zi după ce își va deschide porțile Festivalul de Vin și Gastronomie, o reuniune veselă a tuturor aromelor toamnei, probabil cei mai puternici ambasadori culturali ai Maramureșului.
Evenimentul este organizat în parteneriat cu Organizația Somelierilor din România. La finalul lui septembrie își va prezenta bilanțul și Aristoteles Workshop, după o lună de căutări și explorări artistce în Maramureșul ascuns, cele patru filme documentare realizate în cadrul acestui atelier de film documentar urmând să fie prezentate la o seara de gală, care va fi găzduită de Teatrul Municipal din Baia Mare.

Salonul European de Fotografie – cine sunt artiștii fotografi?

Bernard Anthony (Tony) Melvin

salonul european de fotografie
Festivalul Sacrificiului din Turcia, Săptămâna Sfântă din Sicilia… călătoriile fotografului Bernard Anthony Melvin sunt prilej de meditație asupra lumii contemporane și o subtilă evaluare a ei, păstrând înțelesuri intelectualiste dincolo de realismul, uneori frust, surprins în fiecare cadru. Tony s-a născut în Goosebay, Labrador, Canada, în 1968, și a crescut în Halifax, Nova Scoția. Și-a început cariera de fotograf freelancer în 2007, după o perioada în care a lucrat ca designer, răstimp în care oricum dedicat mai mult timp experimentelor fotografice. Între timp, fotografia a devenit parte din viața lui de zi cu zi și, așa cum a spus-o de fiecare dată, expresia libertățiii sale artistice. Lucrările lui, cadre surprinse în punctele de foc ale lumii, au fost prezentate în nenumărate expoziții internaționale și au fost primite cu entuziasm de critică. În urma unei călătorii pe care a făcut-o în 2013 în orașul turc Edirne s-a născut ideea expoziției care va fi prezentată la Baia Mare, în cadrul European Photo Salon. Cadre surprinse la Kirkpinar, Luptele Libere în Ulei, povești dintr-o Turcie contemporană, care-și păstrează, însă, rădăcinile arhetipale, vor fi spuse în premieră la Baia Mare, la prima ediție a Salonului European de Fotografie.

Silviu Gheție

salonul european de fotografie
Născut în 1967, în Baia Sprie: Considerat “cel mai talentat portretist din România” și recomandat ca atare de Radu Jude, regizor, laureat cu Ursul de argint la Berlinală, fotoreporterul Silviu Gheție a fost martorul vigilent, observatorul atent și fotograful inspirat, care a reușit să decupeze detalii semnificative din tumultul vieții de zi cu zi în Baia Mare. Selecția expusă în cadrul Salonului European de Fotografie ne pune în față, onest, cu umor și cu ironie, câteva file din jurnalul întâmplărilor și al evenimentelor la care cei mai mulți dintre noi am fost fie martori, fie actori, de-a lungul ultimilor ani.

Remus Ţiplea

fotografie
S-a născut în 1972 la Negreşti-Oaş, în nordul extrem al României. Pasionat de fotografie începând din anul 2009, Remus Țiplea este o prezență notabilă în peisajul reportajului fotografic românesc, având în palmares extraordinare documentare despre viața și obiceiurile din locurile sale natale. Abordează fără inhibiții teme complexe, de la taina botezului, la problematicile confesiunilor religioase ale orasului, de la truda, bucuriile și tristețile groparilor din cimitirul local, până la munca agricolă sau viața crescătorilor de oi din zonă. A publicat fotografii în ziare şi reviste importante din ţară şi din străinătate, începând cu The Guardian, The Telegraph sau La Repubblica, până la National Geographic, The Huffington Post, LensCulture sau FutureShot. În cadrul Salonului European de Fotografie de la Baia Mare, vizitatorul va deveni martor al câtorva momente din viața unei familii de rromi, care se îngrijesc de turmele locuitorilor din Turț, un cartier al orașului Negrești Oaș.

Ioana Moldovan

salonul european de fotografie
Fotojurnalist și documentarist independent din București, îmbină în mod inspirat arta fotografică și scrisul pentru a spune acele povești care de regulă rămân ascunse, declarații puternice care cel mai adesea au rolul de a  crește gradul de conștientizare publică asupra problemelor sociale și asupra celor legate de respectarea drepturilor omului. În ultimii ani, Ioana Moldovan a fost în mod particular interesată de documentarea mișcărilor de protest, de zonele de conflict și de consecințele pe care le au războaiele la nivelul destinelor umane. Printre multe alte teme de investigație, Ioana Moldovan a documentat, prin cele mai recente dintre proiectele sale, viața foștilor muncitori din coloniile perioadei comuniste, îmbătrânirea sau egalitatea de gen în România. Dintre punctele nevralgice actuale ale lumii, Ioana Moldovan a fost interesată de criza refugiaților din Europa, de situația din Ukraina și de Euromaidan, de fenomenul de strămutare sau de războiul din partea de Est a țării și de efectele post-traumatice ale acestuia. A prezentat, prin remarcabile proiecte fotografice, viața sub ocupație în teritoriile Palestiniene sau Etiopia, la 30 de ani după marea foamete, consecințele războiului din Siria, văzută din tabăra de refugiați din Za’atari sau protestele din Gezi Park, Turcia. Ioana Moldovan a colaborat cu The Huffington Post, Radio France Internationale, Al Jazeera English, Vice, Profil Austria and Art of Living Magazine, printre alte instituții prestigioase ale lumii. De asemenea, a inițiat proiecte mutimedia care s-au bucurat de sprijinul Comisiei Europene sau al Fundației Friedrich-Ebert-Stiftung. În cadrul Salonului European de Fotografie de la Baia Mare, Ioana Moldovan prezintă expoziția „Când Ukraina nu mai este Ukraina”. Încă de la revoluția Euromaidan din 2013, Ioana Moldovan a dezvoltat un interes crescut pentru situația Ukrainei. A fost alături de protestatari în Piața Independenței în Kiev, iar mai apoi, alături de armata ukraineană în prima linie de font, la doi kilometri depărtare de aeroportul Donetsk. S-a întors pentru a relata poveștile soldaților care se întorc de pe front și despre efectele stresului post traumatic (PTSD).

Hajdu Tamas

salonul european de fotografie
Fotografiile sale, începând cu renumita serie “Laborator”, au fost publicate de reviste și siteuri de specialitate prestigioase, de la Punctum la Practical Photohraphy, de la Vice, Plateformag, Lenscratch sau Photomagazine, la  Dreck Magazine, Feature Shoot, Demilked, Kwerfeldein sau Bored Panda. Hajdu Tamas a publicat, de asemenea, și în cele mai importante cotidiane europene, printre care Independent, La Republica,  Lensculture sau The Guardian. De formaţie medic veterinar, dar incitat de când se ştie de artele vizuale, Hajdu  Tamas (n.1976) a luat în serios domeniul fotografiei abia începând cu anul 2005. De atunci documentează viaţa oraşului  Baia Mare, iar obiectivul foto i-a devenit un soi de extensie. Un organ de simţ prin care arhivează, în mod inconfundabil, spiritul unei lumi care, la adăpostul impresiei de stagnare, rămâne, de fapt, deschisă unor infinite poveşti.

Tibor Olah Laszlo

salonul european de fotografie
Născut în anul 1974, locuiește în Baia Mare. Nu se consideră un fotograf profesionist, ci mai degrabă un pasionat aflat în căutarea unui mod adecvat de expresie și, de ce nu, și a unei modalități la îndemână de recreere. Viziunea relaxată și, uneori, ludică, i-a deschis calea spre infinite abordări ale unei teme centrale: strada. A participat cu lucrări în nenumărate expoziții și la concursuri organizate în țară și în străinătate, unde a impresionat deopotrivă critica și publicul. Confirmat în diverse grupuri de creație fotografică, exersat și într-un domeniu provocator, cum ar fi fotografia publicitară, Olah este  un consacrat al genului. Fotografia de stradă, un gen ironizat de mulți, are fani cel puțin la fel de numeroși. Și poate că e și firesc, de vreme ce viața modernă se consumă în bună parte pe stradă: iubim pe stradă, murim (prea des) pe stradă, facem sport, povestim cu prietenii demult uitați sau cu cei întâlniți întâmplător, sau pur și simplu hoinărim aiurea pe stradă. Pe stradă se petrec mereu lucruri, viața clocotește din plin. Seria de lucrări ale lui Olah L.T. o dovedesc, o documentează și o interpretează original, sintetic, în linii și forme schematice ce duc spre esențial.

Oleg Tishkovets

baia mare salon foto
Venind din lumea arhitecturii şi a picturii, acest artist vorbeşte – cu pricepere şi cu credinţă -, despre energii care provin din juxtapuneri de texturi și de culoare, într-o lume aparent pustie, străzi și clădiri care devin simple mărturii ale unui timp încremenit. „Personajele mele nu pleacă nicăieri, nu au sosit încă sau au dispărut deja din peisaj”, spune Oleg Tishkovets. Și totusi, deși aceste personaje lipsesc cu desăvârșire din imaginile sale, in toate lucrările lui se simte pulsația vieţii. Aceasta este dată nu numai de dialogul dintre două sau mai multe culori, nu numai de jocul formelor si al planurilor, ci mai ales de atmosfera concretă, care aproape că se și aude în lucrările sale. Atent cunoscător al mediului urban, mereu surprinzător prin viziunile sale unice, Oleg Tishkovets este, poate, fotograful cel mai devotat orașului Baia Mare.Lucrările sale se găsesc din colecții personale din Israel, Germania, SUA, Austria, Romania, Ungaria, Franta, Rusia, Estonia și Canada.

Petruţ Călinescu

salonul european de fotografie
A călătorit și a realizat reportaje în Afganistan, Bolivia, Egipt, Kenya, Guinea Bissau, China, India și în toate țările din Estul Europei sau din bazinul Marii Negre. Fotoreportajele sale au fost publicate în presa națională dar și de presa internațională, publicații de prestigiu, de la The New York Times și The Times, la Courrier International sau Bussines Week, 6 Mois, printre multe altele.  Licențiat în Jurnalism și Științele Comunicării, Petruț Călinescu a lucrat ca fotoreporter, începând din 1996, pentru cotidianele centrale românești, de la Jurnalul National, la Evenimentul Zilei sau Cotidianul. Fotografiile sale au fost apreciate de Asociația Fotografilor Profesioniști din România (AFPR),  în 2003 a primit titlul de “Fotograful Anului”, apoi și-a adăugat în palmares Premiul Special al Juriului în anii 2001 și 2004 sau  titlul de cea mai bună imagine a anului, trofeu acordat de Clubul Roman de Presa în 2005. Începând din anul 2006, Petruț Călinescu a devenit colaborator permanent al agenției France Presse, iar in 2007 a ajuns membru deplin al agenției britanice Panos Pictures. De atunci si până în prezent lucrează ca fotojurnalist independent, în special pentru instituții de presă din străinătate, dar și pentru  organizații non-guvernamentale locale.

Vasile Dorolți

salonul european de fotografie
S-a născut, în 1958, la Sighet și a început să fotografieze începând cu anii 1980. A fost membru al grupului de creație din cadrul Fotoclubului “Universitatea” din Cluj și membru al Asociației Artiștilor Fotografi din România. A experimentat diverse forme de expresie audiovizuală și a obținut reconoaștere practicând încă de pe vremea comunismului fotografia documentară și reportajul, genuri interzise în acea perioadă. A realizat, în 1983, singurul reportaj făcut vreodată dintr-un orfelinat comunist, iar apoi a creat mai multe lucrări de ficțiune cu mesaje antisistem.  Vasile Dorolți a expus în România, Franța, Ungaria, Polonia, Spania. A publicat în reviste de fotografie precum PhotoMagazine (România), Dilema, Foto4All, Photographia, Lens Work (USA), Digital Photography (Ukraina), Sensunic, Almanah Elore (1988), Minolta Mirror (1991). Proiectul “Oameni si Cruci” nu este un studiu. Cu atât mai puțin unul etnografic. Nici măcar un fotoreportaj nu este. Poate că „Oameni și Cruci” este mai degrabă o meditație asupra unui fenomen banal: modernizarea accelerată și fără repere a unei societăți. Proiectul ilustrează discret, pornind de la un detaliu aparent nesemnificativ (troițele de la marginea drumului) transformarea rapidă, dramatică, ireversibilă a unei societăți patriarhale. O comunitate solid ancorată în valori perene, care-și caută sensul într-o societate pseudomodernă, fiind asimilată superficial de un proletariat dezrădăcinat. „Oameni și Cruci” este o serie fotografică ce vorbește despre dispariție, despre felul în care dispare tradiția in Maramureș, despre cum îi ia locul o “civilizație” artificială, care mizează pe glastre cu flori de plastic.

Alexandru Paul

salonul european de fotografie
Fotograf și artist plastic, este născut în Baia Mare, dar deține un studio și o agenție de fotografie în București. Și-a consolidat cariera de fotograf colaborând cu o serie de reviste glossy (Elle, FHM, Esquire, Beau Monde, The One, Unica, Mami, Viva) și a experimentat zona de fotografie publicitară lucrând pentru companii importante precum Vodafone, Cosmote, BCR, Romtelecom, Raiffeisen Bank, Rompetrol, Petrom, Banca Transilvania, DaciaRenault, Dolce, Metropolitan. În paralel, a realizat o serie de proiecte personale cu mare impact creativ, dintre care amintim CV Organic, Hidden Stories și Transported People. A expus în București (Muzeul Național de Artă), în Basel și în Madrid.

Cristian Crisbășan

salonul european de fotografie
Originar din Pitești (născut 1968), este creator vizual și scriitor. Începând din anul 1990 a dezvoltat o prestigioasă carieră de publicist (presă scrisă, radio și TV), a fost confirmat ca scriitor și, în paralel, are o substanțială activite fotografică. În această din urmă ipostază îl regăsim în colaborări cu diverse publicații, printre care Cotidianul, Tabu, Jurnalul de Duminică, Ziarul de Duminică, revista High Life, revista De Teren, Decât o Revistă, Styler Magazine, Sun Time Magazine. De asemenea, are portofolii personale în reviste și programe TV (Maxim România, Max România, Cultura, Artphoto, Art-HOC, Photo Magazine, Revista Flacăra, Playboy România, TVR Cultural, TVR 2, ProTV). În creația fotografică a lui Cristian Crisbășan se evidențiază perioada 2005-2010, când autorul s-a dedicat fotografiei de nud. Lucrările sale, marcate de o inconfundabilă tușă personală, au fost publicate de mari edituri internaționale: “Digital Sessions” (2005) – compact photography book / DAAB Publishing GmbH, Koln, Germania; antologia de fotografie erotică “The New Erotic Photography”(2007) – TASCHEN, Los Angeles, SUA; antologia de fotografie “NUDE Photography”(2010) – LOFT Publications/FKG, Barcelona, Spania; antologia de fotografie erotică “The Big Book Of Pussy” (2011) – TASCHEN, Los Angeles, SUA. Cristian are o bogată activitate expozițională, fiind prezent în galerii de artă cum ar fi The ARK – Bursa Mărfurilor Creative București, Galeria Karousel, ArtYourself Gallery, etc,  iar fotografiile lui se regăsesc și în colecții particulare din România, SUA și Germania.

Dan Ioan Dinescu

salonul european de fotografie
S-a născut, în 1940, în București. A absolvit institulul de Construcții București, după care pasiunea pentru fotografie l-a determinat să lucreze într-un departament de profil al Centrului de Perfecționare a Lucrătorilor din Transporturi și Telecomunicații. A fost angajat al secției de cercetări aerofotografice și evidență centralizată a siturilor arheologice din cadrul Muzeului Național de Istorie, revista România Pitorească, Muzeul Țăranului Român, editurile Noi și Humanitas. Pentru specializare, a urmat un curs postuniversitar la Institulul de Artă Teatrală și Cinematografică din București. A avut mai multe expoziții personale în țară si străinătate. A ilustrat cu fotografiile sale numeroase monografii și albume: The Wooden Architecture of Maramureș (Editura HUMANITAS, 1998), The Kretzulescu Palace and its surroundings (UNESCO CEPES, 2002), Semne ale Credinței – ROMÂNIA (NOI MEDIA PRINT, 2002) și Sighișoara (NOI MEDIA PRINT 2005). Atent la perfecționarea tehnică și la estetica imaginii, se întoarce mereu în locurile care i-au atras atenția din punct de vedere fotografic, cum ar fi satele Maramureșului. Se concentrează cu predilecție asupra peisajului, fie el rural sau urban, și asupra oamenilor care însuflețesc acele locuri. Autorul a fotografiat timp de 40 de ani Țara Maramureșului istoric care, după cum el însuși declara, este “impregnată de taina frumuseții și a simplității, o lume care mai trăiește încă în imaginile unui trecut nu foarte îndepărtat și care încă se caută în cele ale prezentului”.

George Popescu

salonul european de fotografie
George “Poqe” Popescu este fotograf și cameraman liber profesionist, stabilit în București. Născut în 1980, Poque este membru al agenției de știri N-OST, care are sediul la Berlin, agenție ce se focusează pe Europa de Est și țările ex-sovietice. Lucrările lui au fost publicate în reviste precum Frankfurter Allgemeine Zeitung, Spiegel, L’Express, CNN, Focus, NZZ.ch, Berliner Zeitung, TAZ, Wiener Zeitung, Die Wochenzeitung, iar in reviste romanesti precum Esquire, Decât o Revista și Vice. George a lucrat, deasemenea, în televiziune, pentru instituții prestigioase precum ARTE, ARD, Blue Cross International, Vice UK & World Animal Protection. În 2013 a început un proiect pe termen lung, un documentar despre Valea Jiului, o regiune minieră de cărbune  din România. În 2015, a primit premiul Lensculture Visual Storytelling, la categoria de imagini unice. “În ciuda faptului că nu a existat nici un atac terorist în ultimii 4 ani în Mauritania, această țară este încă în “zona roșie “, fără turiști, deși vorbim despre o tară care a găzduit competiția Paris-Dakar până în 2008. Cu patru ani în urmă nu am putut, ca urmare a condițiilor precare de securitate, să realizez acest documentar, dar am fost încântat de această dată, când am putut să merg pe acoperișul unui tren care căra minereu de fier, cursă ce traversează deșertul Sahara, de la Zouerate mea la portul Nouadhibou. Călătorii, care sunt de obicei comercianți de produse alimentare și animalele vii, trebuie să suporte o excursie de 20 de ore, înfruntând perioade de vânt puternic și temperaturi ridicate, ce pot ajunge până la 50 de grade Celsius în timpul verii. Toate imaginile sunt surprinse în lunile septembrie și octombrie 2015, pe durata unei călătorii o lună”, spune George Popescu.

Mihai Grigorescu

fotografia de peisaj
Fotograf din Baia Mare, s-a specializat în fotografia de peisaj, reușind să impună un gen foarte apreciat astăzi, în special pe rețelele de socializare: peisajul  filtrat prin ceața diminetii. A expus în Bucuresti, Cluj, Timișoara, Suceava și Baia Mare o selecție excepțională, proiectul său de suflet “Poveste din Maramureș”, și a participat în numeroase expoziții colective în țară, ca membru al grupului timișorean F5,6. A publicat articole și fotografii în revistele Photo Magazine, Foto4All, Foto-Video și a participat ca expozant  la  fiecare ediție a Salonului Fotografului Român. Fascinat de arhetipul satului maramureșean (o biserică din lemn, înconjurată de acoperișurile de șindrilă ale caselor vechi, cu porți sculptate magnific!), Mihai Grigorescu reușește, în peisajele sale devenite iconice, să mențină vie imaginea satului tradițional și să o contrapună modernismului anarhic si kitsch ce caracterizează frenezia dezvoltării rurale contemporane. Peisajele sale, născute într-o lumină crepusculară, prezintă mereu natura și satul așa cum au rămas acestea în memoria și în sufletul nostru: pur, cald și învăluitor.
Salonul European de Fotografie Baia Mare 2016 este un eveniment pilot care declară arta fotografică și meseriile creative conexe ei ca un pilon structural în vederea obținerii titlului de Capitală Europeană a Culturii 2021. Premisele organizării unui salon internațional de fotografie la Baia Mare sunt duble: reafirmarea tradiției și explorarea celor mai relevante tendințe.
Organizatori: Fundația Baia Mare 2021, Municipiul Baia Mare, Consiliul Județean Maramureș, Prefectura Maramureș.
Partener principal: ROCREDIT
Parteneri: Asociația Fotografică 7 Zile, Transfer Pricing Services, Fundația OMFIDA, Muzeul Județean de Artă ”Centrul Artistic Baia Mare”, Muzeul de Etnografie și Artă Populară Baia Mare, Teatru Municipal Baia Mare, Muzeul de Istorie și Arheologie – Bastionul Măcelarilor, Galeria Partner.
F64 este partnere media.
 
 

Alți fotografi au mai citit și:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

4 obiective SONY de buget

Descoperă alături de Cristi Kerekes nu mai puțin de 4 obiective Sony de buget, cu care poți trece la un nivel superior dacă încă folosești obiectivul kit. De la wide, la macro și zoom, suntem convinși că vei alege ce ți se potrivește!

7 accesorii ce nu trebuie să îți lipsească în această primăvară

În lumea fotografilor accesoriile sunt nelipsite din trusa foto, pentru a evita situații neplăcute și pentru a fi sigur ca vei fi pregătit oricând, oriunde și în orice condiții pentru a fotografia. Descoperă accesoriile ce nu trebuie să îți lipsească în această primăvară, menite să te ajute să sa surprinzi momente cât mai frumoase

Fotografia de primăvară
5 sfaturi și exemple

Pentru un fotograf, primăvara este anotimpul ideal pentru fotografia de peisaj sau de stradă. Lumina este contrastantă, umbrele sunt încă reci, dar soarele este cald și arzător. Află câteva sfaturi care să te pregătească pentru fotografii de primăvară wow!

Expunerea lungă în 11 pași, de la peisaj la fine-art

Află din acest articol cum să te bucuri de tot ceea ce are de oferit expunerea lungă, plus mici ajutoare când vine vorba de accesorii, filtre, compoziție, metodă de abordare și altele!

Pregătește-te pentru un
Paște fotogenic

Săptămâna aceasta mulți dintre noi încep unul dintre cele mai importante maratoane de gătit al anului pentru masa de Paște. Venim în ajutorul tău, să îți spunem cum să faci fotografii memorabile cu mâncarea de Paște.