Descoperiți noile Canon EOS 80D și EF-S 18-135mm f/3.5-5.6 IS USM

*Canon lansează astăzi noua cameră foto Canon EOS 80D – un DSLR complet echipat, care vă aduce la vârful degetelor tot ce aveți nevoie pentru a vă dezvolta abilitățile de fotografie și filmare. Ideală pentru entuziaștii cărora le place să experimenteze cu diferitele genuri și stiluri, camera foto este personalizabilă și declanșează cu o viteză excepțională.
Modelul Canon EOS 80D este o cameră foto versatilă, cu care veți surprinde imagini spetaculoase și filme Full HD, îmbinând tehnologii de imagistică de vârf – inclusiv un nou senzor CMOS de 24,2 megapixeli, un procesor DIGIC 6, un sistem AF în 45 de puncte de tip cruce și o rată de declanșare rapidă de 7 cadre pe secundă.
*Canon lansează de asemenea un obiectiv multifuncțional – EF-S 18-135mm f/3.5-5.6 IS USM – cu noua tehnologie Nano USM, și un Adaptor Power Zoom PZ-E1 opțional, pentru un control fin al zoom-ului în timpul filmării și control de la distanță prin Wi-Fii.
Excelență în toate domeniile fotografiei și filmării
Indiferent de subiectul pe care-l explorați – de la sport la natură sau acțiune – modelul EOS 80D este extrem de sensibil, excelent pentru surprinderea unor detalii incredibil de complexe în fiecare cadru. Noul senzor vă oferă o claritate excepțională și libertatea de a decupa imaginea, iar noul sistem AF în 45 de puncte de tip cruce și declanșarea de 7 cadre pe secundă vă permite să surprindeți acțiunea cu maximă precizie. Pentru o focalizare extrem de precisă sau urmărirea subiectului într-o zonă extinsă, punctele de autofocus pot fi selectabile individual sau grupate pe regiuni, oferindu-vă mai mult control asupra compoziției, indiferent de poziția subiectului în cadru. Dacă folosiți combinații de obiective cu aperturi înguste, 27 de puncte AF compatibile f/8 vă oferă focalizarea necesară, chiar și în cele mai extreme situații.
Gândită pentru a fotografia în condiții variabile de iluminare, camera foto are o plajă de ISO nativă de 100-16.000, care poate fi extinsă până la ISO 25.600, iar sistemul de autofocus va funcționa chiar și la lumina lunii (-3EV). Senzorul de masurare a expunerii RGB+IR de 7560 de pixeli măsoară atât lumina vizibilă, cât și cea invizibilă din infraroșu, furnizând astfel expuneri corecte, în timp ce funcția Flicker Detection asigură o expunere constantă la fotografierea sub lumină artificială cu pâlpâituri. Noua setare White Priority vă ajută să mentineti balansul de alb corect.
O cameră foto care se adaptează nevoilor dvs.
Modelul EOS 80D a fost pentru a răspunde oricăror nevoi ale fotografilor. Design-ul este instinctiv și vă permite să vă personalizați cu ușurință experiența de fotografiere, butoanele bine plasate oferindu-vă acces la cele mai des utilizate moduri și setări. Vizorul Inteligent afișează 100% din cadru, precum și setările curente – puteți de asemenea să treceți rapid la vizionarea pe ecranul touch Clear View LCD II de 7,7cm (3 inch), cu unghi variabil, ideal pentru filmări, modul Live View sau accesarea rapidă a funcțiilor.
Canon 80D
Deveniți cineastul care vă doriți să fiți
Fie că vă creați un vlog de călătorii sau un film în stil cinematografic, modelul EOS 80D vă oferă flexibilitate deplină, cu filmare Full HD. Focalizarea automată corectă și urmărirea focalizării sunt simple, datorită tehnologiei unice de la Canon AF Dual Pixel CMOS. Atât viteza AF cât și sensibilitatea urmăririi AF pot fi ușor ajustate, dându-vă un control complet asupra ritmului și sensibilității autofocusului, pentru a se potrivi stilului filmului dvs.
Cineaștii  pot avea încredere în rezultatul profesionist al filmării lor, având posibilitatea de a filma în format MP4 la 60p – perfect pentru a derula acțiunea cu încetinitorul, fără a pierde controlul focalizării. Modelul EOS 80D include intrări atât pentru căști cât și pentru microfon, permițându-vă să surprindeți și să controlați pe deplin partea audio a unei înregistrări.
Conectare simplă, declanșare de la distanță și partajare a rezultatului
Bucurați-vă de libertatea declanșării de la distanță prin intermediul telefonului sau tabletei, folosind modelul EOS 80D împreună cu aplicația Canon Camera Connect. Conectivitatea încorporată prin Wi-Fi și Dynamic NFC simplifică procesul de conectare la dispozitivul dvs. inteligent și de partajare cu acesta de JPEG-uri la rezoluție completă. Puteți de asemenea să conectați și să controlați camera foto printr-un PC, fără a mai fi nevoie de un router Wi-Fi, și să salvați, vizionați și partajați rapid și simplu fotografiile și filmele dvs., totul dintr-o singură locație accesibilă, folosind Connect Station CS100 de la Canon.
Suprindeți fotografii și filme impresionante, cu EF-S 18-135mm f/3.5-5.6 IS USM și Adaptorul Power Zoom PZ-E1


 
Pentru a fi pe măsura versatilității camerei foto Canon EOS 80D, noul obiectiv EF-S 18-135mm f/3.5-5.6 IS USM de la Canon vă oferă auto-focus de înaltă performanță pentru filme și fotografii, având plaja focală necesară pentru a surprinde prim-planuri sau imagini cu unghi larg, totul într-un singur obiectiv. EF-S 18-135mm f/3.5-5.6 IS USM este primul obiectiv Canon care dispune de tehnologia de focalizare Nano USM, ceea ce-i permite să ofere AF fin și fără zgomot pentru filmare, și viteze amețitoare pentru fotografiere. Noul Adaptor Power Zoom PZ-E1 este un accesoriu compact și ușor, construit special pentru obiectivul EF-S 18-135mm f/3.5-5.6 IS USM, pentru a permite un control fin al zoom-ului din vârful degetelor în timpul filmării – ideal pentru a surprinde cadre profesioniste de documentar, cu opțiunea controlului prin Wi-Fiii.

Funcțiile-cheie ale modelului EOS 80D:

  • O cameră foto sensibilă, pentru a ține pasul cu acțiunea
  • Calitate impresionantă a filmelor și fotografiilor, într-o varietate de condiții
  • Tot necesarul pentru a evolua ca fotograf
  • Conectare, declanșare și partajare ușoară a imaginilor și filmelor dvs.

Funcțiile-cheie ale modelului EF-S 18-135mm f/3.5-5.6 IS USM:

  • Plajă focală versatilă, pentru a surprinde o gamă largă de subiecți
  • Tehnologia Nano USM, pentru AF rapid la fotografiere și pentru AF fin și fără zgomot la filmare
  • Fotografii incredibil de clare, datorită stabilizatorului optic de imagine în 4 trepte
  • Înregistrați stabil filme, cu funcția Dynamic IS
  • Obiectiv compact, de înaltă performanță, cu accesoriu opțional de power zoom

Funcțiile-cheie ale modelului Power Zoom Adapter PZ-E1:

  • Adaptor Power Zoom compact și portabil
  • Zoom fin, de înaltă calitate, pentru filmare3
  • Ideal pentru filmare de documentare și știri dramatizate
  • Control de la distanță al zoom-ului prin Wi-Fi, prin aplicația Canon Camera Connectiii
  • Viteză de zoom ușor de ajustat, pentru un control optim

[products ids=125025456]

Alți fotografi au mai citit și:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

4 obiective SONY de buget

Descoperă alături de Cristi Kerekes nu mai puțin de 4 obiective Sony de buget, cu care poți trece la un nivel superior dacă încă folosești obiectivul kit. De la wide, la macro și zoom, suntem convinși că vei alege ce ți se potrivește!

7 accesorii ce nu trebuie să îți lipsească în această primăvară

În lumea fotografilor accesoriile sunt nelipsite din trusa foto, pentru a evita situații neplăcute și pentru a fi sigur ca vei fi pregătit oricând, oriunde și în orice condiții pentru a fotografia. Descoperă accesoriile ce nu trebuie să îți lipsească în această primăvară, menite să te ajute să sa surprinzi momente cât mai frumoase

Fotografia de primăvară
5 sfaturi și exemple

Pentru un fotograf, primăvara este anotimpul ideal pentru fotografia de peisaj sau de stradă. Lumina este contrastantă, umbrele sunt încă reci, dar soarele este cald și arzător. Află câteva sfaturi care să te pregătească pentru fotografii de primăvară wow!

Expunerea lungă în 11 pași, de la peisaj la fine-art

Află din acest articol cum să te bucuri de tot ceea ce are de oferit expunerea lungă, plus mici ajutoare când vine vorba de accesorii, filtre, compoziție, metodă de abordare și altele!

Pregătește-te pentru un
Paște fotogenic

Săptămâna aceasta mulți dintre noi încep unul dintre cele mai importante maratoane de gătit al anului pentru masa de Paște. Venim în ajutorul tău, să îți spunem cum să faci fotografii memorabile cu mâncarea de Paște.