Review Sigma 24mm f/1.4 DG HSM Art

Sigma 24mm f/1.4 DG HSM Art este unul dintre cele mai bune obiective pe care le-am folosit vreodata. Face parte din recent lansata categorie Art de la Sigma fiind, prin calitate, caracteristici si categorie de pret una dintre cele mai bune oferte de pe piata.
Distanta focala de 24 de milimetri, care este extrem de utilizata, combinata acum cu definitia tot mai mare a aparatelor de fotografiat, care ofera imagini ce se preteaza la decupari din ce in ce mai agresive dar si cu diafragma extrem de luminoasa ar putea face din acest obiectiv unul extrem de popular si de dorit de catre toti fotografii, fie ei amatori sau profesionisti.
Fotografia de peisaj este perfect deservita de acest obiectiv, ca si cea de eveniment dar si portretul creativ, fotografia de arhitectura, de interior sau de produs sunt domenii in care acesta poate fi cea mai potrivita alegere.
Diafragma luminoasa permite obtinerea unor imagini altfel greu de realizat sau chiar imposibile, cu o profunzime de camp extrema la aceasta distanta focala sau cu timpi de expunere suficient de mici pentru inghetarea miscarii in lumina slaba ori in conditii deosebite. Izolarea subiectului prin profunzime de camp, la aceasta distanta focala este, in opinia mea, un aspect de foarte mare importanta si care da posibilitatea obtinerii unor imagini deosebite, marcate de creativitate si originalitate.
Obiectivul este construit pentru aparatele cu senzor Full Frame, pentru cele APS-S distanta focala devenind echivalenta cu 36 sau 38.4mm, una aproape la fel de utila pentru aceleasi categorii de utilizare insa pastrand in totalitate avantajele unei diafragme extrem de luminoase.
Sigma 24mm
Fotografie de peisaj, F13, expunere 31sec
fotografia de peisaj
Peisaj, F/8, 1/15secunde, fara trepied, lumina slaba
Toate obiectivele din familia Art beneficiaza de o calitate a constructiei de top, materiale de cea mai buna calitate, solide si cu aspect placut, combinand suprafete mate si lucioase intr-un design cu inscrisuri fine si discrete si cu un inel de focus generos si placut ca aspect. Combinatia de materiale folosite permite folositea obiectivului in cele mai diverse conditii de temperatura.
review Sigma
Diametrul pentru filtre este de 77 mm, parasolarul este discret, construit dintr-un material dur, usor de montat si demontat. Pe corpul obiectivului se afla butonul de comutare a modului de focalizare precum si fereasta prin care se poate citi distanta de focus. Obiectivul nu este stabilizat si poate fi folosit, in functie de montura, pe aparate Nikon, Canon, Sony si Sigma.
Diafragma cea mai inchisa este F/16. Obiectivul este echipat cu motor de focalizare HSM, ceea ce il face extrem de silentios, numai in conditii de liniste absoluta putandu-se distinge, cu dificultate, un sunet specific.
Obiectivul este format din 15 elemente in 11 grupuri si are in componenta atat lentile FLD (‘F’ Low Dispersion) cat si SLD (Special Low Dispersion), minimizand astfel aberatiile cromatice si asigurand o calitate a imaginii, in extremitatile cadrului, comparabila cu cea din centrul acestuia.
aberatii cromatice
Aberatii cromatice minime, F/3.5
Calitatea imaginii este probabil de cel mai ridicat nivel ce se poate obtine la 24 mm. In termeni colocviali, obiectivul este extrem de sharp inca de la F/1.4 iar dincolo de F/2.8 ameliorarile de sharpness sunt, practic, imperceptibile. Ca experienta personala, nu am folosit un obiectiv mai bun din acest punct de vedere, care sa acopere si focala de 24 mm. Este tot ce-si poate dori un fotograf de peisaj din punct de vedere al calitatii imagini, nu numai sub aspectul claritatii. Mai jos sunt doua exemple in acest sens, cu decupaj la scara 1:1 din zone din afara centrului imaginii si cu focalizare la infinit, adica cea mai nefavorabila combinatie de factori pentru orice obiectiv. Fotografiile sunt facute din mana, reproducerea culorilor fiind, in foarte mare masura, o prerogativa a aparatului folosit si nu a obiectivului.
Sigma 24mm
F/4, 1/25 secunde, fara trepied
foto nori
Crop 100% din imaginea de mai sus
apusuri superbe
F/5.6, 1/10 secunde
crop
Crop 100% din imaginea de mai sus, in afara centrului
Pe langa acest aspect, al claritatii imaginii, se poate observa si faptul ca focala este suficient de mica pentru a obtine imagini corecte la timpi de expunere care pot duce la efecte nedorite daca nu se foloseste trepied.
Probabil ca cel mai evident aspect , nu neaparat negativ, este cel al vignetarii. La diafragma maxima obiectivul vigneteaza, la F/2.8 vignetarea nu mai este vizibila si nici prezenta iar la F/2 aproape jumatate din perderea de lumina in colturile imaginii se mai face simtita. Aparatele moderne controleaza foarte bine acest aspect, ca si softurile de postprocesare.
De multe ori insa aspectul imaginii este chiar mai placut cu vignetare si nu trebuie sa uitam ca multi fotografi adauga acest efect in postprocesare.
Mai jos se poate observa efectul de vignetare pana la diafragma la care acesta dispare.
vignetare sigma 24mm
F/1.4
vignetare obiectiv sigma 24mm
F/2
vignetare
F/2.8
Un alt aspect tehnic ce poate fi comentat aici, si nu laudat, este ceea ce unii numesc viteza de focalizare sau timpul care trece de la comanda de focalizare si pana la realizarea acesteia. Obiectivul nu exceleaza la acest aspect insa, din experienta, pot spune ca este mai degraba un standard dus la extrem decat o chestiune care sa creeze probleme, mai ales ca sunt extrem de rare cazurile in care sa fie nevoie de viteza de top la asemenea focala sau cazurile in care cursa grupurilor de focalizare sa fie completa. La nunti, de exemplu, plaja de focalizare este de obicei restransa si relativ constanta asa ca nu va face simtita nevoia unei viteze de exceptie, impresia mea fiind de focus practic instantaneu in aceste cazuri.
Ceea ce trebuie luat de asemenea in seama la achizitia oricarui obiectiv este bokeh-ul, modul in care un acesta reda zonele din afara intervalului de claritate iar aici Sigma 24mm F/1.4 Art se comporta din nou foarte bine. Cu toate ca aprecierea acestui aspect este mai degraba una personala, in functie de nevoile si de gusturile fiecarui fotograf in parte, va fi apreciat, fara indoiala, aspectul uniform, lin, fara linii de contrast sau artefacte al bokeh-ului generat de obiectiv. Alegand, pentru fotografiere, diafragme deschise, este foarte putin probabil sa nu obtinem si planuri in afara zonei de claritate si, prin urmare, acest aspect este, in opinia mea, unul de mare importanta pentru obiectivele luminoase mai ales ca bokeh-ul poate deveni o componenta extrem de creativa. Mai jos sunt cateva exemple care ilustreaza un bokeh asa-numit de calitate, cu trecere graduala placuta, interesant, uniform si lin.


F1.4, bokeh placut, fara contraste
bokeh
F/1.4, exemplu Bokeh
Sigma 24mm
F/1.4, cel mai agresiv caz de bokek, cu lumina neuniforma de contre-jour
bokeh sigma
F/1.4, bokeh frumos, trecere graduala lina
Din celelalte fotografii care insotesc acest articol va veti putea da seama, in situatii diverse, de toate aspectele importante ale calitatii imaginilor obtinute cu acest obiectiv.
Deformarile sunt foarte bine controlate, nici in cazuri extreme acestea nefiind in mod evident remarcate si, in orice caz, foarte usor de corectat si de eliminat, in totalitate.
dslr
F/1.8 , imagine originala, necorectata sub niciun aspect
sigma
F/1.8, imagine corectata automat, ACR, Adobe Photoshop CC 2015
Este foarte rezistent la flare, evident ca acest fenomen se produce insa intr-um mod foarte bine controlat si fara nicio problema in a fi eliminat, daca acest lucru se doreste.
11_F16_1_400sec_flare
F/16, exemplu flare, soarele se afla in cadru
sigma flare
Decupaj 100%, exemplu flare, impact minim si usor de corectat
Pe langa toate aceste aspecte, pretul obiectivului il face o alternativa foarte atractiva, daca nu cumva chiar cea mai realistica si concreta mai ales daca tinem seama de ofertele de pe piata atat strict din punct de vedere al pretului de achizitie cat si, mai ales, din punct de vedere al raportului pret/calitate.
Sigma 24mm f/1.4 DG HSM Art este, in concluzie, un excelent obiectiv si probabil cea mai buna oferta de pe piata, oferind o calitate a imaginilor aproape de perfectiune, o claritate care il plaseaza pe primele locuri in toate topurile,  un bokeh placut, deformari minime si aberatii cromatice practic inexistente precum si un contrast puternic, echilibrat si toate acestea la o distanta focala extrem de utila, in zona poate cea mai folosita in lumea fotografiei.
Calitatea constructiei este de asemenea de top, cu un design atent studiat, cu aspect neagresiv si care face obiectivul sa se echilibreze foarte bine cu orice corp de aparat, cu materiale de inalta calitate, combinate in mod practic in asa fel incat variatiile de temperatura sa nu constituie nicio problema si folosind cele mai noi tipuri de lentile si tratamente ale acestora.
Pentru cei care doresc un obiectiv usor, excelent calitativ, cu o focala foarte utila si care sa asigure imagini de cea mai buna calitate si expuneri sigure, Sigma 24mm f/1.4 DG HSM Art este una dintre cele mai bune oferte de pe piata, daca nu chiar cea mai buna.
Alte fotografii:

Toate imaginile sunr realizate cu Sigma 24mm f/1.4 DG HSM Art montat pe un Nikon D800. Nu s-au folosit filtre si imaginile nu sunt procesate, s-a ales varianta RAW cu redare ACR si redimensionare la 950 px in Photoshop CC 2015 si salvare directa la calitate maxima.
[products ids=125017280,125017279,125017278,125013348]

Alți fotografi au mai citit și:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

4 obiective SONY de buget

Descoperă alături de Cristi Kerekes nu mai puțin de 4 obiective Sony de buget, cu care poți trece la un nivel superior dacă încă folosești obiectivul kit. De la wide, la macro și zoom, suntem convinși că vei alege ce ți se potrivește!

7 accesorii ce nu trebuie să îți lipsească în această primăvară

În lumea fotografilor accesoriile sunt nelipsite din trusa foto, pentru a evita situații neplăcute și pentru a fi sigur ca vei fi pregătit oricând, oriunde și în orice condiții pentru a fotografia. Descoperă accesoriile ce nu trebuie să îți lipsească în această primăvară, menite să te ajute să sa surprinzi momente cât mai frumoase

Fotografia de primăvară
5 sfaturi și exemple

Pentru un fotograf, primăvara este anotimpul ideal pentru fotografia de peisaj sau de stradă. Lumina este contrastantă, umbrele sunt încă reci, dar soarele este cald și arzător. Află câteva sfaturi care să te pregătească pentru fotografii de primăvară wow!

Expunerea lungă în 11 pași, de la peisaj la fine-art

Află din acest articol cum să te bucuri de tot ceea ce are de oferit expunerea lungă, plus mici ajutoare când vine vorba de accesorii, filtre, compoziție, metodă de abordare și altele!

Pregătește-te pentru un
Paște fotogenic

Săptămâna aceasta mulți dintre noi încep unul dintre cele mai importante maratoane de gătit al anului pentru masa de Paște. Venim în ajutorul tău, să îți spunem cum să faci fotografii memorabile cu mâncarea de Paște.