Sony surprinde din nou la capitolul camere foto!

Sony anunță astăzi lansarea a trei noi modele inovatoare de camere foto compacte și prezintă o premieră mondială în industria fotografică!

Sony A7R II – camera foto dotată cu primul senzor full-frame de 35 mm cu iluminare din spate

Sony A7R II cu obiective interschimbabile este prima cameră foto din lume echipată cu senzor Exmor R CMOS full-frame cu iluminare din spate și oferă imagini la un grad de detalii fără precedent datorită rezoluției de 42.4 megapixeli efectivi, sensibilității ridicate (se poate extinde până la o valoare a ISO de 102400) și a sistemului de focalizare cu până la 40% mai rapid în comparație cu modelul A7R, datorită celor 399 de puncte AF cu detecție de fază. Sony A7R II poate filma la rezoluție 4K în diverse formate, inclusiv Super 35mm (fără a utiliza procesul de grupare a pixelilor) și full-frame, o premieră pentru camerele foto digitale. În plus, aceasta încorporează un vizor electronic XGA OLED Tru-Finder cu cel mai mare grad de magnificare din lume (0.78x), iar entuziaștii A7 II vor regăsi același sistem de stabilizare a imaginii pe 5 axe.
camere foto
Rezoluție și sensibilitate impresionante, răspuns rapid
Noul senzor CMOS de 42.4 MP cu iluminare din spate este unul dintre cei mai avansati și versatili senzori full-frame de la Sony ce poate capta imagini la cea mai înaltă rezoluție, transformând camera A7R II în alegerea ideală pentru fotografii care își doresc un aparat inovator.
Senzorul de 42.4 MP îmbină designul microlentilelor fără spaţii cu un strat antireflex, îmbunătăţind astfel eficienţa de captare a luminii. Rezultatul este un nivel de zgomot redus în moduri de sensibilitate înaltă, dar şi un interval dinamic extins. Ca urmare, aparatul foto poate realiza fotografii într-un interval ISO de la 100 la 25600, ce poate fi extins de la ISO 50 la 102400 ii.
Mai mult, datorită construcției cu circuite din cupru și iluminare, senzorul permite o viteză mai mare de transmisie a datelor și asigură fotografierea la rezoluție înaltă fără a face compromisuri la nivelul sensibilității. Comparativ cu modelul A7R, noul senzor are o rată de transmitere a datelor de 3,5 ori mai rapidă.
Sony A7R II este compatibil cu obiectivele full-frame cu montură E de 35 mm și încorporează un procesor de imagine BIONZ X foarte rapid, ce asigură fotografierea și filmarea celor mai mici detalii, cu zgomot redus. Lipsa unui filtru optic low pass permite surprinderea imaginilor la cea mai mare rezoluție posibilă, cu o claritate excepțională.
Obturatorul camerei foto A7R II are un grad de vibrare redus cu 50% în comparație cu predecesorul său și o durată de viață estimată la 500.000 de cadrei. Mai mult, camera poate fi utilizată în modul Silent Shooting, ce permite captarea în mod silențios, fără ca senzorul să vibreze.
Noul senzor de imagine utilizează 399 de puncte AF cu detecție de fază (cea mai mare acoperire AF pe un senzor full-frame la nivel mondial) ce funcționează împreună cu cele 25 de puncte AF cu detecție de contrast pentru a îmbunătăți timpul de focalizare cu până la 40% față de modelul inițial. A7R II utilizează un algoritm avansat de detecție a mișcării, iar împreună cu sistemul Fast Hybrid AF poate atinge o rată de 5 cadre pe secundă în mod rafală, cu focalizare automată pe subiectul urmărit.
Mai mult, sistemul AF cu detecţie de fază al A7R II este compatibil cu obiectivele Sony cu montură A, ce pot fi utilizate prin montarea adaptoarelor LA-EA3 sau LA-EA1. Astfel, fotografii pot beneficia de acoperirea oferită de cele 399 de puncte de focalizare în planul senzorului și de un răspuns și încadrare rapidă a subiecților cu un număr mia mare de obiective. Astfel, Sony marchează o premieră: pentru prima dată, sistemul de focalizare al unei camere foto mirorrless poate atinge o performanță fără precedent chiar și la folosirea obiectivelor create special pentru DSLR-uri.


Stabilizator pe 5 axe optimizat pentru 42,4 MP
Noul model A7R II este dotat cu un sistem inovator de stabilizare a imaginii pe 5 axe care a fost îmbunătățit pentru fotografia la înaltă rezoluție. Ca și în cazul sistemului de pe modelul A7 II, acest sistem de stabilizare corectează efectul de tremur al camerei pe cinci axe în timpul fotografierii, inclusiv tremurul întâlnit uneori în cazul teleobiectivelor, tremurul liniar (axele X și Y) care devine vizibil odată cu creșterea factorului de magnificare și tremurul rotativ care afectează deseori înregistrările video. Sistemul menit să compenseze tremurul camerei foto este echivalentul fotografiei realizate la un timp de expunere cu 4,5 trepte mai rapidii.
Stabilizarea pe 5 axe ”colaborează” cu obiectivele Sony α cu stabilizare optică SteadyShot™ (OSS) pentru a oferi claritate maximă, performând foarte bine și cu un inel adaptor cu obiective Sony α cu montură A care nu dispun de sistem de stabilizare on-board. Efectele stabilizatorului pot fi vizualizate în timp real pe vizorul LCD sau OLED al camerei foto.
Performanță unică de filmare în regim 4K
Noul Sony A7R II poate înregistra video în regim 4K (QFHD 3840×2160) fie în modul crop Super 35mm, fie în modul full-frame.
În modul Super 35mm, camera foto colectează de 1,8 ori mai multe informații decât 4K, folosind citirea completă a pixelilor fără grupare, ceea ce duce la realizarea unor filmări deosebit de clare fără efectul moaraj.
În modul full-frame, A7R II utilizează întreaga lățime a senzorului de 35mm pentru înregistrările 4K, ceea ce le permite utilizatorilor să folosească senzorul la capacitate maximă. A7R II este prima cameră foto digitală din lume cu capacitate de înregistrare 4K în format “in-camera full-framei.”
Camera foto utilizează codec-ul XAVC S în timpul filmărilor, care permite înregistrarea la un bit rate de 100Mbps pentru formatul 4K și de 50Mbps pentru formatul full HD.
În plus, A7R II dispune de o gamă largă de funcționalități menite să sprijine filmările profesionale, cum ar fi Picture Profile, S-Log2 Gamma și S-Gamut, viteză de captare ridicată de 120 de cadre pe secundă pentru filmările HD (720p), time code, clean HDMI output și nu numai.

Design și fiabilitate îmbunătățite
Noua cameră foto full-frame A7R II beneficiază de un vizor XGA OLED Tru-Finder™ cu obiective dublu asferice care oferă cea mai mare rată de magnificare pe vizoriii de 0,78x pentru a previzualiza clar imaginile și a rula înregistrările pe tot ecranul. ZEISS® T* Coating este de asemenea folosit pentru a reduce reflexiile nedorite din timpul sesiunilor foto.
La atingere, camera foto dă senzația unui aparat solid, datorită utilizării aliajelor de magneziu ușoare și rigide, având “grip”-ul și butonul de expunere redesenate.
Noua cameră A7R II este compatibilă cu tehnologiile Wi-Fi® și NFC.
A7R II va fi livrat în Europa începând cu vara lui 2015 și va fi disponibil la un preț de aproximativ 3.500 €.

Sony lansează noile camere RX100 IV și RX10 II din gama Cyber-shot RC, oferind o experiență de fotografiat profesională


Tot astăzi, Sony a anunțat lansarea celor mai avansate și versatile camere Cyber-shot, RX100 IV (modelul DSC-RX100M4) cu dimensiuni compacte și RX10 II (modelul DSC-RX10M2), care se remarcă prin nivelul ridicat de zoom pe care îl pot atinge. Ambele modele se bazează pe primul senzor stacked Exmor RS CMOS, cu funcții de procesare avansate și chip de memorie DRAM integrat. Rezultatul este procesarea de până la 5 ori mai rapidă a imaginilor și includerea unor funcții disponibile până acum doar pe camerele video profesionale. Printre noile caracteristici se numără înregistrarea super slow motion de 40x, care permite realizarea de înregistrări video cu viteze de până la 1000 cadre pe secundă, noul obturator Anti-Distortion cu o viteză maximă de 1/32000 secunde și posibilitatea înregistrării video 4K.


Din punct de vedere funcțional, noile modele includ o serie de controale și butoane personalizabile, pentru a se potrivi cu stilul oricărui fotograf. RX10 II este rezistent la praf și umezeală.
Sony a lansat și o nouă geantă pentru camere, modelul LCS-RXG, confecționat din piele. Disponibil în culorile negru și maro, acest accesoriu se potrivește perfect cu stilul camerelor RX100, inclusiv noul model RX100 IV.
Noile RX100 IV şi RX10 II vor fi disponibile în Europa începând din această vară. RX100 IV va putea fi achiziționat la prețuri pornind de la 1.150 Euro, în timp ce RX10 II se va comercializa cu aproximativ 1.600 Euro.
Despre Sony
Sony Corporation este lider global în producerea de tehnologii audio, video, de gaming, pentru comunicații pentru segmentele consumer și profesional. Prin dezvoltarea afacerilor în muzică, imagine, entertainment și mediul online, Sony are o poziție de lider absolut pe segmentele electronicelor și divertismentului. Sony a înregistrat în anul fiscal încheiat la 31 martie 2015 vânzări consolidate de aproximativ 68 miliarde de dolari.
[products ids=125018900,125018899,125018898]

Alți fotografi au mai citit și:

3 Comments

  • Prea scump .Ba chiar exagerat de scump.Tocmai ce am facut un calcul online.Peste 3000 euro.Brrr.EXAGERAT.

  • Parerea personala, oferta pentru Nikon si reclama la televizoare Sony.

  • Despre RX10 II: La un pret de 1600 EURO, la care se adauga TVA (adica spre 2000 EURO) se poate achizitiona un sistem mai bun.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

4 obiective SONY de buget

Descoperă alături de Cristi Kerekes nu mai puțin de 4 obiective Sony de buget, cu care poți trece la un nivel superior dacă încă folosești obiectivul kit. De la wide, la macro și zoom, suntem convinși că vei alege ce ți se potrivește!

7 accesorii ce nu trebuie să îți lipsească în această primăvară

În lumea fotografilor accesoriile sunt nelipsite din trusa foto, pentru a evita situații neplăcute și pentru a fi sigur ca vei fi pregătit oricând, oriunde și în orice condiții pentru a fotografia. Descoperă accesoriile ce nu trebuie să îți lipsească în această primăvară, menite să te ajute să sa surprinzi momente cât mai frumoase

Fotografia de primăvară
5 sfaturi și exemple

Pentru un fotograf, primăvara este anotimpul ideal pentru fotografia de peisaj sau de stradă. Lumina este contrastantă, umbrele sunt încă reci, dar soarele este cald și arzător. Află câteva sfaturi care să te pregătească pentru fotografii de primăvară wow!

Expunerea lungă în 11 pași, de la peisaj la fine-art

Află din acest articol cum să te bucuri de tot ceea ce are de oferit expunerea lungă, plus mici ajutoare când vine vorba de accesorii, filtre, compoziție, metodă de abordare și altele!

Pregătește-te pentru un
Paște fotogenic

Săptămâna aceasta mulți dintre noi încep unul dintre cele mai importante maratoane de gătit al anului pentru masa de Paște. Venim în ajutorul tău, să îți spunem cum să faci fotografii memorabile cu mâncarea de Paște.