Cum să fotografiezi un curcubeu

Un curcubeu impresionează întotdeauna, mai ales dacă apare pe neașteptate. Curcubeul apare după ploaie sau în jurul cascadelor, fântânilor arteziene etc., cu condiția să avem și raze de soare. Dimineața, curcubeele se vor forma înspre vest, iar după-amiaza înspre est.

Întrucât curcubeele nu sunt un subiect solid, va fi necesară capturarea lor pe un fundal care să le pună în evidență. Așadar, atenție la încadrarea curcubeului și a peisajelor!

Luați în considerare elemente precum: treimile și diagonalele, dar și prim-planul interesant.

În ceea ce privește echipamentul, pentru cuprinderea unei secțiuni cât mai mari din arcul curcubeului, ar fi de preferat un obiectiv cu unghi cât mai larg (obiective wide).  Din contră, dacă dorim să surprindem un detaliu, vom putea folosi o focala lungă, de peste 100 mm. Sau putem opta pentru utilizarea unei focale moderate, capturând mai multe cadre bine aliniate, pe care să le asamblăm ulterior într-o panoramă.
Se recomandă utilizarea unei diafragme mai închise, pentru a obține o profunzime de câmp cât mai mare.

Poze cu curcubeu

 

Un truc în plus ar putea fi folosirea unui filtru de polarizare, care în anumite cazuri ne poate ajuta să amplificăm tonurile curcubeului și să reducem la un minimum lumina parazită, scoțându-l astfel în evidență.

Trepiedul s-ar putea să se dovedească și el util dacă utilizaţi un filtru de polarizare şi o apertură mică, întrucât cel mai probabil va trebui să măriţi viteza obturatorului.

Alți fotografi au mai citit și:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

4 obiective SONY de buget

Descoperă alături de Cristi Kerekes nu mai puțin de 4 obiective Sony de buget, cu care poți trece la un nivel superior dacă încă folosești obiectivul kit. De la wide, la macro și zoom, suntem convinși că vei alege ce ți se potrivește!

7 accesorii ce nu trebuie să îți lipsească în această primăvară

În lumea fotografilor accesoriile sunt nelipsite din trusa foto, pentru a evita situații neplăcute și pentru a fi sigur ca vei fi pregătit oricând, oriunde și în orice condiții pentru a fotografia. Descoperă accesoriile ce nu trebuie să îți lipsească în această primăvară, menite să te ajute să sa surprinzi momente cât mai frumoase

Fotografia de primăvară
5 sfaturi și exemple

Pentru un fotograf, primăvara este anotimpul ideal pentru fotografia de peisaj sau de stradă. Lumina este contrastantă, umbrele sunt încă reci, dar soarele este cald și arzător. Află câteva sfaturi care să te pregătească pentru fotografii de primăvară wow!

Expunerea lungă în 11 pași, de la peisaj la fine-art

Află din acest articol cum să te bucuri de tot ceea ce are de oferit expunerea lungă, plus mici ajutoare când vine vorba de accesorii, filtre, compoziție, metodă de abordare și altele!

Pregătește-te pentru un
Paște fotogenic

Săptămâna aceasta mulți dintre noi încep unul dintre cele mai importante maratoane de gătit al anului pentru masa de Paște. Venim în ajutorul tău, să îți spunem cum să faci fotografii memorabile cu mâncarea de Paște.