Scurt review Canon 11-24mm : Lumea devine mai mare

Nu demult, era doar un zvon…Nu mi-a atras foarte tare atenția, cu toate că era anunțat cu surle și trâmbițe. Asta pentru că îmi place foarte mult Canon 16-35mm și nu simțeam nevoia unui upgrade. Sau cel puțin asta credeam până când cei de la F64 au trimis un colet.
Prima impresie: are foarte multă sticlă. Foarte multă. Din start pot spune că, în cazul în care ți-l dorești, nu va fi cel mai ușor obiectiv pe care îl vei avea în geantă. De ce ți-ai achiziționa Canon 11-24mm? Pentru că ești un fotograf de peisaj sau arhitectură care ține la detalii. Să fie clar, nu vorbim despre un fish-eye. Liniile sunt drepte în fotografie și asta este un mare lucru pentru un obiectiv care poate fotografia la 11mm. Dacă mai pui că micile distorsiuni pot fi corectate ușor în post-procesare, că este foarte sharp și că aberațiile cromatice sunt destul de bine controlate, ajungi să îi faci loc în geantă.


Am folosit obiectivul Canon 11-24mm pe un Canon 5D MkIII și am fost plăcut surpins. Îți schimbă modul de a gândi fotografia. Te face să fugi după simetrii (instinctual) și dacă ai subiect/model în fotografie îl vei încadra pe centru. Fără doar și poate este o lentilă cu rezultate spectaculoase. Dacă ești pasionat de fotografia de peisaj și ții la micile detalii care fac diferența între un obiectiv foarte bun și unul excepțional s-ar prea putea să spargi pușculița și să îți faci acest moft. La fel și în cazul celor care fotografiază proprietăți imobiliare. Să faci un spațiu să pară mult mai mare este visul/cerința oricărui client din industria imobiliară. Arhitecții sunt următorii pe listă. Fotografii trase la 11mm care să aibă linii drepte a fost până nu demult o utopie. Micile distorsiuni pot fi corectate extrem de simplu și fără bătaie de cap în post-procesare.
Canon 11-24mm
Canon 5d MkIII cu obiectiv Canon 11-24mm f4 L – 11mm fără corecție a distorsiunilor
obiectie Canon
Canon 5d MkIII cu obiectiv Canon 11-24mm f4 L – 11mm cu o simplă corecție a distorsiunilor
Acestea fiind spuse, nu pot decât să recomand obiectivul ca fiind unul exemplar.  Nu este genul de lentilă pe care să o ții toată ziua bună ziua pe aparat, dar care, fără doar și poate își face treaba  atunci când este folosită. Pe post de cuvânt de încheiere: cred că va fi foarte greu egalată această reușită a celor de la Canon în ceea ce privește ultra wide-angle-urile.

Fotografii realizate cu Canon 11-24mm:


Un material și fotografii realizate de Dan PerețAmazingvisuals.ro
[products ids=125017231,2303810,125012680,1047484]

Alți fotografi au mai citit și:

2 Comments

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

4 obiective SONY de buget

Descoperă alături de Cristi Kerekes nu mai puțin de 4 obiective Sony de buget, cu care poți trece la un nivel superior dacă încă folosești obiectivul kit. De la wide, la macro și zoom, suntem convinși că vei alege ce ți se potrivește!

7 accesorii ce nu trebuie să îți lipsească în această primăvară

În lumea fotografilor accesoriile sunt nelipsite din trusa foto, pentru a evita situații neplăcute și pentru a fi sigur ca vei fi pregătit oricând, oriunde și în orice condiții pentru a fotografia. Descoperă accesoriile ce nu trebuie să îți lipsească în această primăvară, menite să te ajute să sa surprinzi momente cât mai frumoase

Fotografia de primăvară
5 sfaturi și exemple

Pentru un fotograf, primăvara este anotimpul ideal pentru fotografia de peisaj sau de stradă. Lumina este contrastantă, umbrele sunt încă reci, dar soarele este cald și arzător. Află câteva sfaturi care să te pregătească pentru fotografii de primăvară wow!

Expunerea lungă în 11 pași, de la peisaj la fine-art

Află din acest articol cum să te bucuri de tot ceea ce are de oferit expunerea lungă, plus mici ajutoare când vine vorba de accesorii, filtre, compoziție, metodă de abordare și altele!

Pregătește-te pentru un
Paște fotogenic

Săptămâna aceasta mulți dintre noi încep unul dintre cele mai importante maratoane de gătit al anului pentru masa de Paște. Venim în ajutorul tău, să îți spunem cum să faci fotografii memorabile cu mâncarea de Paște.