EXPUNEREA – „piatra unghiulară” în fotografie (I)

Expunerea stă la baza oricărei fotografii, nu degeaba fiind considerată „piatra unghiulară” a acesteia. În cele ce urmează, ți-am pregătit un articol structurat în trei părți, din care afli ce este expunerea și care sunt elementele pe care să le iei în considerare pentru a expune corect, care sunt modurile de expunere, dar și câteva idei practice pentru o expunere corectă.
DEFINIȚIE ȘI ELEMENTE

O imagine bună din punct de vedere tehnic trebuie să aibă luminozitatea, focalizarea şi redarea culorilor corespunzătoare cu intenţiile fotografului.  Luminozitatea imaginii este descrisă în termeni fotografici ca expunere şi depinde de trei elemente, toate foarte importante: sensibilitatea, timpul de expunere şi diafragma. O imagine bine expusă redă în mod corect tonurile şi contrastul subiectului, fără a avea zonele luminoase arse sau zonele întunecate complet blocate în negru.
Expunerea
Pentru o imagine bine expusă, senzorul aparatului trebuie să primească o cantitate precisă de lumină, care este descrisă de sensibilitate şi nu depinde de condiţiile de iluminare ale subiectului. Reglarea cantităţii de lumină se face din diafragmă, care răspunde de „debitul” luminii şi din timpul de expunere, care determină evident timpul de acţiune al luminii asupra senzorului. Deci, aceeaşi expunere poate fi obţinută printr-o deschidere mai mare, deci cu o diafragmă mai deschisă într-un timp mai scurt, sau la o diafragmă mai închisă într-un timp corespunzător mai lung.
Expunerea corectă încă din faza de fotografiere este necesară pentru a evita sau măcar minimiza prelucrarea ulterioară a imaginilor realizate. Prelucrarea în computer este mare consumatoare de timp şi, în plus, imaginile care au nevoie de corecţii mari de expunere nu vor avea în final aceeaşi calitate ca imaginile corect expuse direct din aparat.
Dacă imaginea nu este corect expusă ea poate fi subexpusă, deci nu a primit o cantitate suficientă de lumină, sau supraexpusă, în cazul în care a primit prea multă lumină la fotografiere.
APRECIEREA EXPUNERII

Pentru aprecierea expunerii în timpul fotografierii avem la dispoziţie trei metode rapide: LCD-ul, histograma şi highlights.
LCD-ul permite cel mai rapid control dar nu şi cel mai precis. Problema principală este la folosirea în exterior, în special în plin soare, unde este aproape imposibil să putem aprecia corect tonurile imaginii.
Histograma este excelentă pentru aprecierea precisă a expunerii în special la fotografierea subiectelor fără surse de lumină în cadru. Unele aparate permit inclusiv afişarea histogramei pe canale de culori. În cazurile în care subiectul este în contralumină sau apar surse de lumină importante în imagine aspectul histogramei va fi falsificat de prezenţa acestora.
Dacă nu ne putem bizui pe histogramă, ne vom folosi de opţiunea „Highlights” care, odată activată din meniul aparatului, ne avertizează asupra zonelor din imagine care sunt fără detalii în alb prin „clipirea” în alb/negru sau prin colorarea acestora, depinzând de marca şi modelul aparatului. Această opţiune este mult mai sigură deoarece vedem zonele pe care aparatul le consideră afectate de supraexpunere.
MĂSURAREA EXPUNERII

Putem alege modul în care aparatul măsoară lumina pentru determinarea expunerii corecte. Există mai multe moduri de măsurare, fiecare cu avantajele sale.
Măsurarea matricială:
La măsurarea matricială (evaluativă, multisegment, multizonă) suprafaţa cadrului este împărţită într-o multitudine de zone, iar expunerea corectă este calculată folosind o serie de algoritmi foarte avansaţi, inclusiv de recunoaştere a scenei. Astfel, aparatul poate detecta în principiu imaginile în contralumină, poate recunoaşte suprafaţa ocupată de cer la imaginile de peisaj şi ar trebui să facă faţă cu bine în cele mai dificile condiţii de iluminare. Este modul cel mai răspândit de măsurare deoarece dă rezultate bune în majoritatea cazurilor.
Integral ponderată:
Importanţa cea mai mare este acordată zonei din centrul cadrului, a cărei diametru poate fi modificat la unele modele de aparate. Este măsurarea clasică, care dă rezultate bune cu subiectele „obişnuite”, fără contraste mari şi care nu sunt în contralumină. Folosită de fotografi cu experienţă oferă uneori rezultate mai predictibile decât măsurarea matricială.
Măsurarea spot:
Aparatul măsoară pe o zonă foarte îngustă, fie în centrul cadrului, fie legată la senzorul AF aflat în funcţiune. Datorită zonei mici pe care se face măsurarea, aceasta este foarte precisă dar necesită alegerea cu atenţie a zonei respective, altfel rezultatele vor fi departe de intenţia fotografului.
La folosirea opţiunii Spot este necesar ca expunerea măsurată să fie memorată cu ajutorul butonului de blocare a expunerii (AE-L) pentru a nu fi influenţată la reîncadrarea subiectului. Dacă se fotografiază folosind modul de expunere Manual, memorarea nu mai este necesară. Folosirea modului Spot trebuie rezervată pentru cazurile dificile de iluminare a subiectului şi necesită multă grijă pentru a evita erorile datorită poziţionării necorespunzătoare a punctului de măsurare.

SENSIBILITATEA
Este o caracteristică a senzorului aparatului care determină cantitatea de lumină necesară pentru expunerea corectă.
Sensibilitatea de bază a captorului este cea mai mică exprimată în cifre. Există aparate care, în afară de sensibilităţile „calibrate”, care sunt exprimate prin numere, au şi opţiuni Lo şi Hi, mai jos, respectiv mai sus decât plaja normală de sensibilităţi.
În cazul aparatelor digitale, sensibilităţile mai mari decât cea de bază se obţin prin amplificarea electronică a semnalului, ceea ce duce la scăderea calităţii imaginii prin estomparea detaliilor şi creşterea zgomotului. Sensibilitatea se măsoară în unităţi ISO, scara normală fiind: … 100, 200, 400, 800, 1600, 3200, 6400 … Scara este aritmetică, sensibilitatea se dublează sau se înjumătăţeşte la fiecare treaptă.Majoritatea aparatelor permit reglarea sensibilităţii şi în 1/3 sau 1/2 de treaptă, deci vom putea folosi şi valori intermediare.
Pe lângă setarea manuală a sensibilităţii putem lăsa aparatului posibilitatea de a alege valoarea optimă în funcţie de lumina existentă. Depinzând de marca şi modelul aparatului există diferite implementări, cele mai elaborate permiţând stabilirea sensibilităţii maxime acceptabile şi a timpului de expunere de la care are loc creşterea automată a sensibilităţii.
ISO vs. NOISE (zgomot de imagine)

Rezultatele optime se obţin la sensibilitatea de bază a captorului, deoarece odată cu creşterea sensibilităţii, apare „zgomotul” caracteristic. Zgomotul se manifestă cel mai vizibil pe porţiunile fără detalii şi neclare, pe când partea din subiect care este clară şi bine expusă arată mult mai bine.
Sensibilitatea maximă la care ne simţim confortabil să fotografiem este determinată de aparatul pe care îl avem şi de nivelul de „zgomot” pe care îl suportăm în imagini. În cazul fotografierii la sensibilităţi mari, este strict necesară o expunere corectă. De exemplu, este mai bine să expunem corect la 1600 ISO decât să subexpunem la 800 ISO şi să „salvăm” imaginile la prelucrare. Putem regla nivelul zgomotului şi cu setarea „High ISO noise reduction”, optând pentru un zgomot mai redus şi o redare mai slabă a detaliilor, sau favorizând detaliile şi acceptând un nivel de zgomot mai mare.
TIMPUL DE EXPUNERE

Se măsoară în fracţiuni de secundă (ex. 1/125s) iar pe afişajele aparatului se omite fracţia şi se scrie direct numitorul (ex. 125). Scara ”clasică” este … 1s, 1/2s, 1/4s, 1/8s, 1/15s, 1/30s, 1/60s, 1/125s, 1/250s, 1/500s, 1/1000s, 1/2000s, 1/4000s, 1/8000s…. Aparatele moderne permit reglajul în 1/2 sau 1/3 trepte, astfel că vom obţine şi timpi intermediari. Rolul de bază al timpului de expunere este redarea, respectiv „îngheţarea” mişcării, atât a subiectului cât şi a aparatului în timpul fotografierii.
În cazul fotografierii din mână mişcarea aparatului apare în principal datorită declanşării. În plus, la DSLR-uri apar vibraţii datorate basculării oglinzii de vizare. În fotografia clasică pe film, regula de bază era ca timpul de expunere să fie mai mic sau egal cu inversul distanţei focale a obiectivului utilizat, deci în cazul unui obiectiv de 100mm să nu se expună mai lung de 1/125s. În fotografia digitală, în special la folosirea aparatelor de format redus este bine să dublăm rezultatul, deci să folosim timpi de cel puţin două ori mai scurţi. Acest calcul nu ia în considerare mişcarea subiectului, care poate să necesite timpi şi mai scurţi de expunere.
În ajutorul fotografierii din mână a subiectelor relativ statice, din ce în ce mai multe obiective dispun de stabilizare (IS la Canon, VR la Nikon, VC la Tamron, OS la Sigma etc.). Olympus, Pentax şi Sony oferă stabilizare în aparat, la nivelul captorului, deci toate obiectivele sunt stabilizate la folosirea acestor aparate. Avantajul obţinut este în jur de 2-3 trepte de expunere (unii fabricanţi promit chiar 4 trepte), deci se poate fotografia cu timpi de 4-8 ori mai lungi decât se poate fără stabilizare, de exemplu în loc de 1/125s se poate ajunge la 1/30 – 1/15s.
Nu trebuie uitat că stabilizarea de imagine minimizează doar mişcarea aparatului dar nu şi pe a subiectului. Utilizarea unui aparat sau obiectiv cu stabilizare nu înseamnă că trebuie să neglijăm regulile pentru ţinerea corectă a aparatului.

foto 1: Canon 500D, 50mm, 1/100s, f 3.5, ISO 800
foto 2: Nikon D300, 127mm, 1/640s, f 2.8, ISO 200
fotografii moto
Canon 7D, 135 mm, 1/2000s, ISO 400
DIAFRAGMA
Este deschiderea cu diametru variabil prin care lumina pătrunde în obiectiv. Valoarea diafragmei este definită prin raportul dintre diametrul deschiderii şi distanţa focală, ex. 1:5.6, care se poate nota pentru comoditate şi F:5.6 sau chiar 5.6.
Scara diafragmelor este: … 1.4, 2, 2.8, 4, 5.6, 8, 11, 16, 22, 32…
Fiecare treaptă dublează sau înjumătăţeşte cantitatea de lumină care pătrunde prin obiectiv.
Diafragmele disponibile depind de obiectivul utilizat.
La majoritatea aparatelor diafragma se poate regla în jumătăţi sau treimi de treaptă, rezultând valori intermediare. Diafragma are un impact major asupra profunzimii de câmp şi a calităţii imaginii.
Profunzimea poate fi definită ca zona din jurul planului de focalizare în care obiectele vor avea o claritate suficientă. În cazul peisajelor, imaginilor de interior, arhitectură, este de dorit o profunzime mare, pentru redarea clară a tuturor elementelor din cadru. La portrete şi în fotografia de sport este de dorit separarea subiectului de fundal prin claritate selectivă, deci se foloseşte o profunzime mică.
Profunzimea creşte cu închiderea diafragmei, cu scăderea distanţei focale a obiectivului utilizat şi cu creşterea distanţei de fotografiere. Deci pentru profunzime maximă, cum ar fi la peisaje, vom folosi focale mai mici şi diafragme mai închise, iar pentru separarea subiectului de fundal, sau pur şi simplu pentru a masca elementele nedorite ale acestuia, vom micşora profunzimea folosind focale mai mari, diafragme mai deschise şi vom fotografia de la distanţe mai mici.

foto 1: Canon 7D, 400mm, 1/1000s, f 5.6, ISO 200
foto 2: Nikon D90, 35mm, 1/125s, f 11, ISO 200
Pe lângă profunzime, diafragma influenţează vizibil calitatea optică a imaginii oferite de orice obiectiv.
La deschiderea maximă a diafragmei calitatea este minimă deoarece se manifestă aberaţiile optice remanente. Profunzimea este de asemenea minimă.
Închiderea diafragmei reduce manifestarea acestora, prin îngustarea fascicolului de lumină care traversează obiectivul. Profunzimea începe să crească.
La o închidere mai accentuată a diafragmei începe să scadă claritatea generală a imaginii, cu toate că profunzimea continuă să crească. Scăderea clarităţii se datorează fenomenului de difracţie care devine vizibil de la F:11 la aparate de format redus şi F:16 la aparatele Full frame.
Calitatea optică maximă a obiectivelor se obţine la diafragma închisă cam cu două trepte faţă de luminozitate.

foto 1: Nikon D7000, 35 mm, 1/1000 s, f 5.6, ISO 400
foto 2: Canon 5DmkII, 85 mm, 1/250 s, f 5.6, ISO 100
Un articol de Radu Grozescu.
Fotografii: Dreamstime.com

Alți fotografi au mai citit și:

3 Comments

  • Mulțumiri!

  • Multumim si noi! Urmeaza continuarea saptamana aceasta 🙂

  • Multumesc frumos pentru lectie!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

4 obiective SONY de buget

Descoperă alături de Cristi Kerekes nu mai puțin de 4 obiective Sony de buget, cu care poți trece la un nivel superior dacă încă folosești obiectivul kit. De la wide, la macro și zoom, suntem convinși că vei alege ce ți se potrivește!

7 accesorii ce nu trebuie să îți lipsească în această primăvară

În lumea fotografilor accesoriile sunt nelipsite din trusa foto, pentru a evita situații neplăcute și pentru a fi sigur ca vei fi pregătit oricând, oriunde și în orice condiții pentru a fotografia. Descoperă accesoriile ce nu trebuie să îți lipsească în această primăvară, menite să te ajute să sa surprinzi momente cât mai frumoase

Fotografia de primăvară
5 sfaturi și exemple

Pentru un fotograf, primăvara este anotimpul ideal pentru fotografia de peisaj sau de stradă. Lumina este contrastantă, umbrele sunt încă reci, dar soarele este cald și arzător. Află câteva sfaturi care să te pregătească pentru fotografii de primăvară wow!

Expunerea lungă în 11 pași, de la peisaj la fine-art

Află din acest articol cum să te bucuri de tot ceea ce are de oferit expunerea lungă, plus mici ajutoare când vine vorba de accesorii, filtre, compoziție, metodă de abordare și altele!

Pregătește-te pentru un
Paște fotogenic

Săptămâna aceasta mulți dintre noi încep unul dintre cele mai importante maratoane de gătit al anului pentru masa de Paște. Venim în ajutorul tău, să îți spunem cum să faci fotografii memorabile cu mâncarea de Paște.