Peisaje de iarnă – povești din culise
Cristina Garlesteanu- 22minutes read
Continuăm seria articolelor despre fotografia de iarnă cu o serie de mini-interviuri despre poveștile din spatele acelor peisaje de iarnă atât de frumoase și parcă uneori ireale, realizate de Zsolt Andras Szabo, Cosmin Ionescu, Zsolt Simay, Laurențiu Pavel, Șerban Sîmbotelecan, Dorin Bofan, Andrei Baciu și Zsolt Kiss.
Le-am adresat celor opt fotografi aceleași trei întrebări, și anume:
- Este iarna mai specială decât alte anotimpuri sau ce te determină să înfrunţi condiţiile meteo şi să fotografiezi peisaje de iarnă?
- Provocări ale fotografiei de iarnă de-a lungul timpului?
- Locul favorit pentru fotografii de iarnă? De ce?
Răspunsurile lor, pe de-o parte asemănătoare, pe de alta diferite, nu sunt doar simple opinii, ci sfaturi și idei de urmat, pentru cei pasionați de fotografia și peisajele de iarnă.
Da, categoric, iarna este un anotimp foarte special, cu mult mai mare potențial fotografic decât oricare alt anotimp. Într-adevar, iarna condițiile potrivite pentru fotografiat apar destul de rar, dar în aceste cazuri se pot obține fotografii cu un impact deosebit, care depășesc cu ușurință fotografiile din alte anotimpuri.
Fotografia de iarnă are foarte multe provocări. Unele locații sunt chiar imposibil de accesat, chiar și drumul cu mașina e o aventură. Datorită zăpezii distanțele de la mașină până la locul de cazare/campare uneori devin și mai lungi, deplasarea pe jos mult mai dificilă, lentă și obositoare. Frigul și neplăcerile fizice pentru mine sunt suportabile fărănprobleme dacă sunt cazat într-o cabană unde mă pot încălzi în pauzele printre fotografieri. De multe ori, dacă zăpada e foarte mare, accesarea locurilor interesante devine imposibilă. Pe de altă parte, ceața densă și ninsoarea împiedică fotografiatul destul de des, rezultând de multe ori zile, sau chiar ture întregi făra nicio fotografie.
În teorie, locul meu favorit ar fi oricare vârf de munte de 1900-2500m, însă, nefiind sportiv și nici alpinist, majoritatea acestora sunt imposibile de accesat pentru mine. Un favorit ar fi Masivul Vlădeasa, datorită faptului că e singurul munte care e și aproape, și accesibil pentru mine, dar și pentru că aici am făcut cele mai multe ture foto de iarnă. Ceahlăul și Ciucașul sunt de asemenea locații favorite, având un potențial fotografic imens, mai ales iarna, fiind în același timp și accesibile indiferent de vreme.
Fiecare anotimp își are caracteristicile sale. Nu cred că un anotimp este mai fotogenic decat altul, dar cred că fiecare anotimp are specificitatea sa fotografică. Iarna îmi place pentru fragilitatea construcțiilor sale în alb imaculat, pentru învelișul fin de zăpadă care remodelează natura în forme de o simplitate apropiată de geometria pură, cu un caracter pe cât de abstract, pe atât de uluitor. Iarna este acel anotimp în care fotografia pierde de multe ori culoarea, dar primește în schimb un caracter grafic. Lumina iernii, fie că este puternică sau estompată, directă sau reflectată, capătă un aspect aparte datorită felului în care interacționează cu suprafața și, mai ales, în felul în care generează umbrele. Umbrele purtate ale obiectelor desenate pe zăpada neatinsă pot avea forme și contururi incredibile.
În iarnă găsim simplitatea împinsă uneori către minimalism, care poate conduce către o fotografie epurată de lucruri inutile, apropiată de esențializare.
Provocările fotografiei de iarnă sunt întotdeauna două: prima este să surprinzi acel caracter minunat și specific al iernii și a doua este să reziști în fața condițiilor meteo potrivnice.
Acel ceva minunat al iernii dincolo de evident și de banal, se găsește atât în spațiile ample ale naturii, cât și în detalii. Iarna umple spațiile largi, aducând modificări ale formei și structurii peisajului prin zăpada depusă. De asemenea aduce modificări ale percepției spațiale, prin atmosfera creată prin ceață, prin plafonul de nori sau prin viscol. Acestea sunt lucrurile pe care îmi place să mă concentrez când fotografiez iarna.
Dincolo de frumusețe, există și provocarea fizică dată de duritatea iernii. Recent am avut de-a face cu temperaturi de -24 °C, la care s-a mai adăugat un vânt puternic. Aparatul foto a cedat, s-a acoperit cu o pojghiță albă, lentila obiectivului a făcut peliculă de gheață din condens, iar obiectul nu mai comunică cu body-ul. Degetele mi-au înghețat prin mănuși și bineînțeles că nu mi-a mai ars de fotografiat. Condițiile climatice extreme te scot din zona de confort fizic, dar trebuie să devină o zonă de confort a creativității fotografice. Ideal ar fi ca fotografierea să nu pună în pericol sănătatea sau viața fotografului. Nicio fotografie, oricâtbpotențial ar avea, nu merită riscuri inutile ca expunerea la avalanșe sau geruri extreme în zone alpine periculoase.
Sunt două locuri pe care le îndrăgesc. Primul este Masivul Cozia și al doilea Munții Baiului. Primul impresionează prin mixul de vegetație, formele de relief deosebite și plafonul de nori datorat Oltului. Cel de-al doilea impresionează prin panorama catre Muntii Bucegi, orientarea favorabilă către răsărit, lipsa reliefului stâncos și a vegetației înalte care permite vântului să modeleze zăpada pe arii mari în forme sculpturale, pe cât de ample, pe atât de frumoase.
Iarna în mod sigur este specială pentru mine, din două motive. Unul ar fi simplitatea dată de zăpada omogenă, simplitate care nu se găsește în alte anotimpuri și care ajută enorm fotograful. Al doilea motiv ar fi frigul, care joacă mare rol în apariția unor condiții de lumină speciale.
Pentru mine ca și provocări, în afară de îndurarea frigului, ar fi deplasarea extrem de dificilă în zăpada adâncă, și câteodată renunțarea la unele idei de fotografie, din cauza neputinței de a ajunge într-un anumit loc, câteodată aflat la 5-6 metri.
Aș putea spune că locațiile preferate sunt în mare parte aceleași ca în restul anotimpurilor, cu diferența, că de multe ori acestea nu se pot atinge iarna. Mă gândesc în principal la crestele sau vârfurile munților mari, uneori fiind nevoit să fac compromisuri și să mă opresc din ascensiune și să caut alte oportunități pentru foto. Ca și situație ideală pentru mine ar fi să caut o compoziție pe o creastă înaltă, cu zăpadă proaspătă și lumina roșie de răsărit sau apus.
Aș spune că iarna este aparte prin faptul că te ajută la fiecare pas să definești noțiunea de simplitate.
Cadrele nu mai sunt atât de încărcate și poți urmări cu ceva mai multă ușurință liniile directoare, atât de utile în definirea unei imagini puternice, cu mesaj subtil către privitor. Lumina este un alt ingredient care se alătură acestei simplități oferită de iarnă. Datorită condițiilor meteo, a zăpezii, a multiplelor reflexii, lumea fotografiei se poate transforma într-una magică. Aproape totul poate căpăta o aură de basm, ca fiind dintr-o altă lume.
Categoric, nu este un anotimp în care fotografia se realizează cu ușurință. Simplul fapt că trebuie să înfrunți frigul, viscolul, umiditatea, înseamnă mult atunci când vine vorba de fotografia de iarnă. Ce anume te determină să fotografiezi?
Pasiunea. Ce anume te poate determina să fotografiezi iarna? Și mai multă pasiune.
Provocările în sine ale fotografiei de iarnă sunt vremea și dorința de a suprinde simplitatea în imagini. Paradoxul fotografiei de iarnă este că tocmai vremea, factorul vitreg al acestei povestiri, este cea care te ajută sa suprinzi în imagini esențe de frumusețe.
Marea procvocare de-a lungul timpului în fotografia de iarnă a fost să dau la o parte totul și să încerc să mă mulțumesc cu puținul pe care mi-l oferea natura pentru a realiza o imagine bună.
N-aș putea spune că am un loc preferat pentru fotografia de iarnă. O creastă, o pădure, un câmp, o vale… pot fi locuri la fel de valoroase atunci când vine vorba de fotografie. Trebuie să privești atât de profund într-un cadru, astfel încât acesta să aibă în cele din urmă o poveste, un mesaj, o simțire de transmis.
Cred foarte mult în ideea că nu locul îl “sfințește” neapărat pe fotograf, cât mai degrabă fotograful “sfințește” locul.
De-a lungul timpului am ajuns să înțeleg că fiecare anotimp este special în felul său pentru fotografie. Dacă fotograful acordă destul timp și atenție ca să înțeleagă particularitățile de lumină și fenomenele meteo specifice fiecărui anotimp, se va putea folosi de acestea pentru a-și evidenția subiectele fotografiate diferit. Iarna poate oferi în schimb o altă perspectivă. Poate apărea fenomenul de “whiteout”, creat de ceață și zăpadă, care va simplifica la maxim scena și poate facilita realizarea unor cadre minimaliste. Elementele din cadru își schimba complet înfățișarea atunci când sunt acoperite de zăpadă și chiciură. În peisaj își fac apariția elemente noi create de vânt din zăpadă. Iarna poate oferi un spectacol de lumină de neimaginat la momentele răsăritului sau apusului. Atunci când peisajul este acoperit de zăpadă, nuanțele luminii sunt reflectate în totalitate, permițând capturarea unor imagini percepute ca ireale când sunt vizionate fotografiile rezultate. Aparatul fotografic înregistrează aceste nuanțe chiar dacă nu le percepem foarte exact cu ochiul liber. Apropierea unei furtuni de zăpadă poate creea o atmosferă dramatică, iar trecerea ei să lase în urmă peisaje de basm. Dar nu fotografierea peisajelor de iarnă este singurul lucru care mă atrage, experiențele trăite în natură iarna sunt deosebite. Acolo realizezi cât de fragili suntem. O foiță subțire de material, folia cortului, poate fi singurul lucru care te protejează de elementele de afară.
Desigur, “provocarea definitorie” a iernii, indiferent de locul unde fotografiem, aproape de mașină, stând la o cabană sau la munte într-un cort, este să ieși din starea de confort pe care o oferă patul sau sacul de dormit și să ieși afară în frig și vânt. Turele la munte iarna presupun o pregătire riguroasă. Traseele se parcurg în condițiile dificile ale iernii și nu se recomandă abordarea unor ture fotografice iarna fără a avea în prealabil experiența parcurgerii de trasee iarna. Sunt multe aspecte și riscuri care trebuie evaluate înainte de a porni într-o tură iarna: deținerea de echipament adecvat, logistica și pregătirea turei, timpii de parcurgere a traseelor se măresc considerabil, ca de altfel și greutatea rucsacului și a efortului depus, ziua este mai scurtă, evaluarea condițiilor meteo, pericolul de avalanșe la munte… Sculele principale fără de care nu aș pleca în anumite ture iarna sunt GPS-ul, baterii de rezerva și un track pregătit dinainte avand în vedere parcugerea traseului în condiții de iarnă. Și nici fără sacul de iarnă cu puf!
Iarna prefer să fotografiez la munte în locurile pe care le cunosc foarte bine. Acest lucru îmi permite să exploatez oportunitățile pe care mi le poate oferi “vremea rea”, dar fără a mă pune în pericol. Îmi place să explorez pădurile după o ninsoare sau când chiciura se depune pe copaci și locurile în care se produce ceața. Prefer să ies mai degrabă în locuri neumblate deoarece îmi place să fotografiez peisaje naturale, imaculate, nealterate. Nu exclud cadrele care includ elemente umane, doar că fotografiez mai rar astfel de cadre. Unele locuri le-am descoperit întâmplător în ture, însă am știut că îmi vor rezerva surprize frumoase iarna și astfel le-am avut în vedere în turele de iarnă. Prefer zonele de gol alpin aflate la marginea pădurilor, în special unde găsesc păduri de fag. Acestea oferă subiecte interesante de fotografiat, copacii aici fiind modelați de vânturile puternice, luând niște forme stranii. Iarna poate creea oportunități de a fotografia același subiecte și aceleași locuri dintr-o perspectivă diferită față de alte anotimpuri și în același timp poate oferi ocazia fotografierii unor scene efemere și nerepetabile.
Tot anul ai ce fotografia în natură. Subiectele şi momentele nu prea ţin cont de vreme. Dacă eşti sănătos şi-ţi place frigul (mie nu prea-mi place, deci s-ar putea trage uşor concluzia că nu sunt sănătos – mama tot îmi spune asta), atunci trebuie să mai dai ture şi iarna. Cu toate astea, are ea însă ceva numai al ei. Peisajul se uniformizează datorită zăpezii şi e mai tăcut cumva, aproape inert. Aşa încât orice mişcare (o pasăre, vântul, ninsoarea, o rază de soare) sunt elemente care vin în contrapunct de minune cu amorţeala pe care o aduce frigul. Iarna face şi observarea mai uşoară a contururilor peisajului, scheletul grafic pe care se sprijină, aşa că imagini care tind spre latura abstractă sunt neapărat pe listă când plec la drum. Mie-mi place cel mai mult senzaţia şi mirosul frigului (deci de fapt îmi place). Atunci când eşti înfofolit bine şi-ţi rămân doar ochii şi nasul pe-afară. Şi dimineaţa, la răsărit, îţi scârţâie zăpada sub picioare, începi să lăcrimezi şi-ţi curg mucii. Şi tot umbli la butoanele aparatului, dar nu prea te descurci cu două perechi de mănuşi. Scoţi o mână pentru manevre mai exacte şi-ţi îngheaţă instant. Picioarele sunt bocnă de ceva timp şi parcă nu mai e la fel de bine. Na, e greu, dar e şi frumos.
Am declanşat odată o avalanşă care era să mă ia cu ea. Dar am zbughit-o ca o pisică în spate şi-am scăpat. De-atunci sunt mai cu băgare de seamă. Mai greu e când stau cu cortul, că nu scap de frig decât după vreo 2-3 ore de la intrarea în sac. Iar dimineaţa mă trezesc cu ochii umflaţi şi sunt palid tot. Am trăit iarna la cort cele mai lungi nopţi din viaţa mea. Eu nu ştiu cum rezistă alpiniştii. Ei ar trebui întrebaţi mai degrabă de provocări. Tehnic vorbind, manevrarea aparatului poate să fie un pic mai dificilă. Iar câteodată se decide să plece la culcare fără să anunţe. E bine să ai măcar una-două baterii de rezervă aproape de corp. Nu ştiu cum o să sune asta, dar o dată le-am băgat în chiloţi.
Nu ştiu dacă neapărat e locul favorit, dar s-a nimerit să fiu de multe ori în Ceahlău. Masivul ăsta are ceva cu care eu rezonez. Cred eu aşa că am o apropiere faţă de lucrurile care se petrec acolo pe care încerc încă s-o înţeleg şi s-o descopăr prin imagini. Deşi s-ar putea să mă-nşel, c-am văzut multe imagini bune făcute în Ceahlău iarna. Aş vrea să mai merg în Retezat iarna. Şi-acolo se desfăşoară pe larg multe forţe. Şi-n Islanda neapărat.
Nu încape vorbă că iarna este un anotimp extrem de ofertant – chit că fotografiezi peisaje, chit că nu. Cred că, cel puțin în ceea ce-l privește pe subsemnatul, o parte semnificativă din fascinația exercitată de iarnă rezidă în curiozitatea (metafizică) de a vedea cum arată și cum poate să meargă mai departe tot ceea ce este viu în acest anotimp care, prin definiție, aduce cu sine anularea sau, cel puțin, inhibarea vieții. Dacă e adevărat că, pentru a cunoaște cu adevărat ceva, trebuie să-i și cunoști limitele, atunci poate că iarna, vreme a morții, reprezintă un interval oportun pentru a afla câte ceva dintre tainele… vieții.
În ciuda înghețului, a zăpezii, a frigului, cele ce sunt (fie la nivel vizibil, fie supravizibil) – sunt în continuare sau se pregătesc să fie din nou. Și pentru a te afla față în față cu acest miracol merită să înfrunți orice condiție, meteo sau personală. Te simți, așa, mai viu.
N-aș putea face o listă punctuală cu provocări, în sensul propriu al cuvântului, și aceasta poate pentru că nu am simțit niciodată că a face fotografii iarna reprezintă o provocare. Termenii în care gândesc țin doar de bucuria reală de a ieși afară și de a fotografia. Adaptându-mă, firește, logistic la situație. Nu poți face fotografii iarna în tricou și neavând grijă de aparatul foto.
Locul meu favorit… sunt două. Pe de o parte, câmpul din apropierea locuinței mele, unde am realizat majoritatea fotografiilor din seria Hibernal haiku și unde știu că pot găsi în continuare o mulțime de mici și mari întâmplări imortalizabile fotografic (mă scuzați, așa e vorba; recunosc că pentru mine e cam mult și aș prefera, în loc de „imortalizabile”, ceva mai lejer, precum „mai-puțin-mortalizabile”) și, pe de alta, podul de la Blejoi, unde mă tot preumblu de ceva vreme încoace.
Liniștea cred că e cel mai frumos lucru iarna, iar natura îți pregătește multe surprize în acest anotimp, surprize frumoase, “desene” în zăpadă, “îmbracă” peisajul în haina specifică care-îi încântă ochiul.
“Să înfrunți condițiile meteo” e o chestie de atitudine. Dacă ești obișnuit doar cu orașul, malluri, cluburi și mersul cu mașina, atunci iarna e inamicul tau 🙂
Poate suna ciudat dar îmi place să mă simt umilit și mic în bătaia viscolului sus pe munte și “confortul” cortului în zăpada este iarași un lucru care cumva te formează psihic și fizic.
Într-un cuvânt, determinarea, chemarea vine din interiorul meu și nu-mi pot explica de ce.
Provocări au fost câteva…fizice…vânt / viscol puternic, trasee de zeci de kilometri cu rachete de zăpadă, stat și așteptat în ger. Dar e iarnă și nu poți fi supărat pe așa ceva 🙂
Nu există pentru mine un loc favorit, pentru că totul se rezumă la cât ești inspirat în locația și momentul respectiv. Poți să fi la 1km în pădurea aparent banală de lângă blocul în care locuiești și să realizezi o fotografie demențială din toate punctele de vedere sau să fi într-o locație fantastică din punct de vedere al peisajului și să realizezi ceva banal.
Lunea viitoare ne reîntâlnim cu fotografia de iarnă, într-o variantă mai…„sportivă”. Nu stricăm însă surpriza, așa că rămâi cu ochii pe noi pentru a afla despre ce este vorba!
[products ids=105668,125012741,49509544,101907,45108147,46209499,125012680]
