Camera video și drumul imaginilor în mișcare

Dincolo de vremuri și tendințe, întotdeauna ne-au plăcut poveștile. Și mereu am descoperit, de-a lungul istoriei și în ciuda obstacolelor de ordin tehnic, noi metode de a le transmite celorlalți. Fie că a fost vorba de muzică, scrieri sau imagine, scopul poveștii a fost și rămâne acela de a trezi în sufletele noastre emoție, prin conectarea cu alte ființe umane. Unul din mijloacele preferate de exprimare în acest sens a fost, încă din vremea când strămoșii noștri locuiau în peșteri, vizualul, care la început se manifesta prin desene simple, documentări rudimentare ale realității momentului, mai apoi prin pictură pentru ca în cele din urmă, în era modernă, să devină disciplina cea mai apropiată ca formă, de realitate, cinematografia. Redarea de imagini în mișcare, creînd iluzia celei de a treia dimensiuni, pe o pânză plată, bidimensională, a fost o experiență atât de puternică pentru public la început, încât la proiecția filmului ”Intrarea trenului în gară” al fraților Lumiere în 1896, când este redat un tren ce vine înspre camera de filmat, publicul s-a speriat, crezând că trenul îi va lovi. Tonurile, lumina, frumosul unei compoziții care ne duce mintea mai aproape de mesaj, combinate cu simțul realității dat de mișcare, de schimbarea în timp a imaginii din fața ochilor noștri au făcut din acest spectacol modul cel mai direct și impresionant de a spune o poveste.

Camera video: scurtă istorie

Una din primele intenții de a oferi spectacole înregistrate, sub formă de imagini succesive a apărut undeva pe la 1650, când omul de știintă olandez Charles Hugyens inventează lanterna magică, un dispozitiv simplist, care afișa pe rând desene iluminate de o lampă cu kerosen. Era  cea mai apropiată formă de povestire dramatică de spectacolul teatral, în afara teatrului.

foto: Lanterna magică, 1818 (sursa: en.wikipedia.org)

Primele proiecții de imagini în mișcare și cinematograful

Având ca fundament această invenție, în secolul al XIX-lea, odată cu descoperirea fotografiei, deci a înregistrării unei imagini ce putea reproduce realitatea cu ajutorul unui dispozitiv optic și al unor reacții fizico-chimice, apar primele proiecții de imagini fotografice succesive, la început statice, apoi cu adevărat în mișcare, captate suficient de aproape în timp una de cealaltă, la o cadență de redare de 12 cadre pe secundă.
Noul spectacol se perfecționează atât tehnic cât și artistic odată cu începutul secolului XX, când capătă un succes enorm, concurând ca prezență a publicului cu teatrul și concertele muzicale.
Ideea de a vedea în locul scenei, ceea ce pare a fi o fereastră către o lume aproape la fel de reală ca cea înconjurătoare a cucerit rapid publicul și a născut practic cea de-a șaptea artă: cinematograful, care s-a extins treptat în toată lumea civilizată.

Pelicula color și realismul imaginii de film

Iată că după diferite încercări de colorizare manuală a peliculei alb-negru și la fel de multe eșecuri și filme parțial colorate, în 1929, compania Technicolor pune la punct un proces funcțional de impresionare a peliculei fotografice complet color, iar cinematograful întâi și apoi filmele de amatori văd o nouă eră plină de o infinitate de moduri de exprimare. În afara geometriei, compoziției și tonurilor de gri, acum se puteau reda nuanțe reale, așa cum oamenii vedeau realitatea cu ochiul liber. Creierul uman cunoștea o epocă senzorială nouă, un spectacol desăvârșit așa cum fusese odinioară teatrul sau spectacolele stradale, cu diferența majoră că acțiunea filmului putea avea loc oriunde în lume, sau, cu ajutorul decorurilor, recuzitei și efectelor speciale cinematografice, chiar în locuri imaginare.

Povestirea întâmplărilor cu ajutorul filmului

Primele manifestări ale dorinței publicului de a spune propriile povești în imagini se dezvoltă în paralel cu începuturile cinematografiei. Deși standardul industriei cinematografice devenise filmul de 35mm, datorită costurilor, au început să fie produse două noi formate, care împărțeau cadrul de 35 în două, respectiv 4 cadre mai mici, și care puteau fi utilizate cu camere de filmat mai mici, portabile. Astfel, din 1923, iar apoi în 1932, odată cu apariția peliculei de 16, respectiv 8mm destinate amatorilor, era posibilă realizarea de filme la calitate mai slabă decât în cinematografie, dar cu costuri de producție semnificativ mai mici. Acest nou mediu era extrem de util amatorilor sau celor care utilizau filmul ca metodă de predare de informații, dacă își puteau permite financiar acest lucru.

Noua formă de transmitere a informațiilor: televiziunea

Nevoia de a consuma din ce în ce mai des și mai mult conținut vizual și progresul tehnic uluitor de care a benficiat domeniul înregistrării și redării de imagine, au dus la apariția unui nou tip de spectacol, pentru care nu mai era nevoie să mergi la cinematograf, să cumperi bilet de fiecare dată și să stai la coadă la intrare și care dădea acum publicului posibilitatea de a fi prezent la un eveniment care se petrecea la sute de kilometri distanță, făra a ieși măcar din casă. Televiziunea oferea divertisment dinamic, cu programe săptămânale sau zilnice și a contribuit la creșterea apetitului pentru informație și cultură vizuală al privitorului. Acest mod nou de a transmite și recepționa imaginea a reprezentat și un pas mai aproape către accesibilizarea pentru public a posibilităților de producție. Deși pelicula de 8mm devenise un standard pentru înregistrarea de filme de amatori, era în continuare un mediu relativ scump, iar posibilitățile de redare necesitau un sistem de proiecție și filmul trebuia developat înaintea proiectării. Astfel, noua perspectivă a unui sistem care să permită înregistrarea și redarea imaginilor filmate mai ușor decât metoda clasică a cinematografului, camera video, avea să se dezvolte și să deschidă noi posibilități.

Transformarea camerei în instrument accesibil publicului

La început, camera de televiziune, precursoarea camerei video de astăzi, era cu totul altceva decât ce utilizăm pentru a filma în secolul XXI. Partea care capta acțiunea cu ajutorul opticii comunica prin conexiuni destul de ample cu cealaltă jumătate, cea care înregistra efectiv imaginile, parte care de obicei se află într-o altă încăpere decât studioul unde se filma. Pe de o parte, era foarte simplu să pornești televizorul de acasă și să urmărești un program transmis de un post de televiziune, însă producția propriu-zisă era destul de complicată. Camera de atunci era un ansamblu destul de rudimentar și care avea nevoie de atenție permanentă, chiar pentru simpla funcționare, fiindcă se defecta destul de des. Deci, nu se putea vorbi de filmări de amatori sau de un proces simplu, care să poată fi stăpânit de un singur om. Era nevoie de o echipă întreagă în mod constant.
O dată cu noile descoperiri în fizică, în 1956, compania Ampex produce primul dispozitiv de înregistrare pe suport magnetic, făcând posibilă pentru prima dată transmisiunea unui spectacol de televiziune înregistrat. În 1965, Sony lansează prima cameră ”pentru acasă”, modelul CVC-2000, care se vindea pentru aproximativ 700$ și utiliza banda video de 13mm.

foto: Sony CVC-2000 (sursa: rewindmuseum.com)
Ei bine, anii 1970 au fost era în care practic oricine putea să facă o înregistrare video, să șteargă și să reia pentru ca apoi să redea pe propriul televizor acasă filmarea, o dată cu introducerea pe piață a casetei VHS, de către Sony. A fost momentul când atât în televiziune cât și în filmele de amatori, procesul devenea cu adevărat accesibil. Iți puteai cumpăra o cameră video, casete, și puteai documenta orice moment important al vieții sau puteai spune o poveste așa cum se petrecea în realitate, fără constrângerile de până atunci.

foto : camera video VHS (sursa: en.wikipedia.org)

Era producțiilor video de masă largă

Următorii 30 de ani au fost probabil perioada cea mai stabilă a dezvoltării camerei video și a echipamentelor conexe. Industria s-a bazat mai mult pe perfecționare și pe obținerea unei imagini de cât mai bună calitate. Nu mai existau problemele de flamabilitate ale filmului de 16mm, nici cablurile care leagă camera de dispozitivul de înregistrare și nici nevoia unei echipe de profesioniști fără de care nu se putea duce la bun sfârșit filmarea. Acum totul se concentra pe reducerea dimensiunilor camerei video, pe a o face cât mai portabilă și pe ușurința și universalitatea redării înregistrărilor aproape oriunde, pe orice televizor.
Faptul că banda magnetică a casetei video putea fi ștearsă și reutilizată oferea mari avantaje de costuri atât televiziunilor cât și amatorilor, însă în timp calitatea înregistrării scădea, datorită deteriorării benzii magnetice. Aceasta a dus la dezvoltarea unei tehnologii interesante dar care a fost abandonată destul de rapid: înregistrarea de suporturi optice, cum ar fi CD-ROM-ul sau DVD-ROM-u. Deși erau medii mult mai stabile și mai durabile decât caseta cu bandă, acestea puteau fi scrise o singură dată și deci costurile de stocare creșteau.
Astfel, în continuă căutare a mediului de înregistrare perfect și o dată cu îmbunătățirea rezoluțiilor la care era captată imaginea, camera video a intrat în era stocării pe hard-disc. Mediu magnetic, asemeni casetei video, însă de capacitate mult mai mare pentru o dimensiune fizică mult redusă și cu posibilitatea ștergerii și reînregistrării fără compromisul calității, ca în cazul benzii magnetice a casetei. Se puteau înregistra mult mai multe ore pe camerele video cu HDD integrat, decât s-ar fi putut pe CD, DVD sau casetă. Însă tehnologia construcției hard-discurilor le făcea să fie semnificativ mai sensibile la șocuri fizice, umezeală sau fluctuații de temperatură. Astfel, o nouă era s-a încheiat, la fel de repede ca cea a discului optic și ajungem la unul din cele mai mari progrese în domeniul stocării de date, atât datorită capacității, cât și stabilității și a fluxului, posibile acum la valori mult mai mari: cardul de memorie.

Aparatele ultraportabile și noi – culmi ale tehnologiei

Nevoia de portabilitate, de a putea face aproape orice aici, acum, a dezvoltat în ultimii ani posibilități tehnice care la invenția filmului ar fi fost doar vise bune de pus în scenă într-un film științifico-fantastic. Astăzi, prin intermediul rețelelor de socializare, oricine poate înregistra video la o calitate aproape incredibilă cu o atingere de buton sau ecran al unui smartphone pentru ca 2 secunde după încheierea înregistrării să fie disponibil tuturor prietenilor virtuali, pentru a primi reacții, aprecieri sau critică.
Fie că înregistrăm cu o cameră video profesională sau nu, cu un aparat foto sau chiar cu un telefon mobil, ne aflăm astăzi în epoca rezoluției 4K. Este momentul clarității nemaiîntâlnite până acum în înregistrările video, este momentul în care calitatea ecranului din cinematograf se poate regăsi în propria sufragerie, pe un televizor capabil de această rezoluție.
Iată deci că astăzi, granița între nivelul tehnic de calitate al unei producții de cinema și capacitatea de a trezi emoție în rândul prietenilor cu cele mai interesante 20 secunde ale unei zile obișnuite se dizolvă încet încet iar povestea spusă vizual, fluid, în oricare din formele ei nu ajunge la final ci capătă mereu un nou început.

Alți fotografi au mai citit și:

1 Comment

  • Un articol super interesant…
    Totusi vreau sa fac o remarca, se pare ca e Christiaan Huygens, nu Charles.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

4 obiective SONY de buget

Descoperă alături de Cristi Kerekes nu mai puțin de 4 obiective Sony de buget, cu care poți trece la un nivel superior dacă încă folosești obiectivul kit. De la wide, la macro și zoom, suntem convinși că vei alege ce ți se potrivește!

7 accesorii ce nu trebuie să îți lipsească în această primăvară

În lumea fotografilor accesoriile sunt nelipsite din trusa foto, pentru a evita situații neplăcute și pentru a fi sigur ca vei fi pregătit oricând, oriunde și în orice condiții pentru a fotografia. Descoperă accesoriile ce nu trebuie să îți lipsească în această primăvară, menite să te ajute să sa surprinzi momente cât mai frumoase

Fotografia de primăvară
5 sfaturi și exemple

Pentru un fotograf, primăvara este anotimpul ideal pentru fotografia de peisaj sau de stradă. Lumina este contrastantă, umbrele sunt încă reci, dar soarele este cald și arzător. Află câteva sfaturi care să te pregătească pentru fotografii de primăvară wow!

Expunerea lungă în 11 pași, de la peisaj la fine-art

Află din acest articol cum să te bucuri de tot ceea ce are de oferit expunerea lungă, plus mici ajutoare când vine vorba de accesorii, filtre, compoziție, metodă de abordare și altele!

Pregătește-te pentru un
Paște fotogenic

Săptămâna aceasta mulți dintre noi încep unul dintre cele mai importante maratoane de gătit al anului pentru masa de Paște. Venim în ajutorul tău, să îți spunem cum să faci fotografii memorabile cu mâncarea de Paște.