Noua bufniţă Zeiss Otus 85mm 1.4

Zeiss ne-a obişnuit ca nimic din ceea ce face să nu fie lipsit de sens, începând cu numele care se referă la o specie de bufniţe cunoscute pentru vederea foarte bună în lumină scăzută, cât şi pentru lipsa lor de scrupule când îşi atacă victima, şi terminând cu o calitate şi atenţie la detaliu parcă puţin prea exagerate.
Astfel, lupta pentru o nouă generaţie de obiective care să ajungă la nivelul aparatelor foto cu o rezoluţie mărită continuă, şi cei de la Zeiss au decis ca, încă o dată, să fie primii care lansează varianta upgradată a obiectivelor “clasice” şi foarte frecvent căutate, atât de către entuziaşti, cât şi de către fotografii profesionişti, pe partea de portret. Cred că deja bănuiţi despre ce obiectiv vorbesc- noul Zeiss Otus 85mm f1.4.
Ca şi prima bufniţă, obiectivul foto de 55mm  f/1.4, din seria Otus,  şi noul model urmăreşte o calitate fără compromis.
Aveam de gând să fac un review clasic în care să testez noul obiectiv în condiţii controlate şi să demonstrez superioritatea acestuia faţă de modele vechi de la alţi fabricanţi ( Nikon, Canon etc ).  Am ajuns însă la concluzia că nu asta este relevant pentru un potenţial client, iar din momentul în care obiectivul o să se lanseze, aceste teste vor apărea pe bandă rulantă, iar concluzia o să fie una similară cu cea de la finalul acestui articol.
În schimb, vreau să vă povestesc despre experiența avută alături de acest obiectiv şi de ce cred că e un obiectiv care, deşi nu o să fie cel mai accesibil, o să fie venerat de fotografi şi nu numai.

Pentru mine, obiectivul foto de  85mm 1.4 a avut un impact foarte mare în cariera de fotograf; a fost al 2-lea obiectiv fix cu care am simțit că pot lucra, că mă pot baza pe el, şi asta după un eşec cu un obiectiv de 50 mm 1.4, care pentru mine avea o distanță focală anormală. Trecând peste asta, am testat destul de multe obiective din gama aceasta, ca să ajung la concluzia că un Samyang era suficient la vremea respectivă. Nu aveam focalizare automată, confirmarea era uneori imprecisă, însă, cu toate astea, în momentul în care reuşeam să sincronizez tot, rezultatele mă uimeau întotdeauna.
Faptul că nici acest obiectiv nu are focalizare automată nu mi se pare cel mai important aspect al acestuia, deşi, într-adevăr, faţă de un Samyang, acesta costă de zeci de ori mai mult; nici măcar faptul că au ales să pună un cauciuc aparent destul de sensibil la praf şi care ar putea să se uzeze uşor în timp, dar a cărui fineţe te ajută să te conectezi mai bine în momentul focalizării. Cel mai important lucru pe care acest obiectiv o să îl aducă în sufletul unui fotograf este bucuria; bucuria când primeşte această cutie imensă care protejează obiectivul ca pe un copil nou născut; bucuria din momentul în care îl va folosi.
Să nu mă înţelegeţi greşit, nu am pornit la drum “super entuziasmat” ci mai degrabă cu întrebari de genul “ce ştie să facă de banii ăştia?” sau “cu ce ar putea să mă impresioneze mai mult decât un 85 1.2 de la Canon?” şi, încă o dată, mi-am dat seama pe parcurs că NU despre asta este vorba.
Înainte să ies pe teren cu el mă gândeam cum să fac să nu fiu observat cu el, pentru că l-am primit în urmă cu aproximativ 2 luni; mă gândeam chiar să îl umplu de bandă adezivă şi să acopăr părțile care ar putea să indice ce obiectiv este, dar nu am putut să fac un asemenea lucru. Surpriză sau nu, nimeni nu a avut nici o reacţie, nici măcar când am trecut pe lângă fotografi. Asta poate fi o veste bună pentru o anumită categorie de fotografi, dar, pe de altă parte, pentru cei care vor să iasă în evidenţă cu un obiectiv, cea mai bună variantă rămâne în continuare un Canon alb.
Chiar şi când am postat câteva imagini realizate cu acest obiectiv, o singură persoană s-a gândit să mă întrebe “cu ce obiectiv este făcută?”, însă aici pot fi mai multe motive, şi anume că eu  lucrez de obicei numai cu Sigma, iar al 2-lea motiv ar fi că Facebook-ul reduce calitatea imaginilor foarte mult.
Aşadar vorbim de un obiectiv foto scump – este totuşi un obiectiv foto 85mm cu f1.4, şi nu cu f1.2-, care nu atrage atenția nici pe stradă, şi nici pe Facebook, este şi manual ( off… ăştia de la Zeiss nu ştiu nimic de piaţă ). De ce ar lua oricine în considerare acest obiectiv? Poate nu e cea mai bună comparaţie, dar de ce şi-ar lua cineva un Iphone față de un Samsung?
Motivele includ finisaje mult mai bune, calitate optică care într-adevăr a fost gândită fără compromis ( greutatea şi dimensiunea îşi spun cuvântul ), dar şi bucuria de a utiliza un astfel de obiectiv. Este exact ca o discuţie la americani, unde majoritatea foloseşte o cutie automată față de o cutie manuală. La început o să existe frustrarea că “am ratat milimetric focalizarea”, dar asta te va împinge să înţelegi mai mult, şi anume, cum să anticipezi ceea ce va face subiectul; de multe ori, subiectul îşi schimbă poziția milimetric, iar imaginea este una ratată. Nimic nu se compară, însă, cu cadoul de a avea imaginea perfectă la care chiar ai muncit şi nu ai apăsat doar un buton.
De aceea, consider că acest obiectiv a fost gândit ca un produs exclusivist. Având şi un preţ pe măsură, Zeiss se asigură că nu va ajunge chiar pe mâinile oricui, care nu ar aprecia cu adevărat acest obiectiv şi nu ar înţelege faptul că trebuie muncit pentru el, şi ulterior cu el, pentru rezultatele demne de numele Zeiss.
“Şi totuşi… ce să fac cu obiectivul ăsta? “
Păi, fiind manual, dacă ţi-ai dori să îl foloseşti la portrete, ai face o alegere excelentă. Nimic din ceea ce este obiectivul acesta nu o să te dezamăgească, ci doar o să te facă să vrei mai mult. Dacă doreşti să îl foloseşti la un eventual job foto aş recomanda ca acel job să fie pentru fotografie de produs; dacă vorbim de persoane, e foarte probabil să nu aibă răbdare pentru obiective manuale, însă e amuzant să le explici că obiectivul respectiv nu focalizează automat, iar ei vor fi uimiţi, cu siguranţă, pentru că au văzut şi compacte de 300 lei care focalizează. Cert este că pentru o persoană care nu are experienţă cu focalizarea manuală o să fie puţin mai greu, dar cu timpul va reuşi să focalizeze şi pe subiecte mai dinamice, şi nu în ultimul rând, să înţeleagă de ce uneori chiar şi obiectivele automate ratează.
“Ai cumpăra obiectivul ăsta?”
Dacă m-ar fi întrebat cineva asta înainte de a lucra cu el, aş fi răspuns categoric că nu, şi probabil că aş fi dat exemple precum 85 1.4 nano sau 85 1.2 cu inel roşu.  Dar după ce am lucrat cu el, mi-am dat seama că e o bijuterie care ar face orice fotograf să se simtă norocos că îl are în trusă. Sunt însă realist şi nu aş putea să îl recomand celor care au un stil mai dinamic şi au nevoie de viteză foarte mare. Oricât de bun ajungi în utilizare manuală, autofocusul a fost inventat din motive foarte bune şi îşi face treaba foarte bine.
Consider că acest obiectiv e potrivit, cum am menţionat şi la începutul articolului, pentru entuziaşti şi profesionişti care vor să aibă în trusă ceva diferit, nu doar un alt obiectiv, ci o unealtă foarte critică pentru munca lor.
“De ce ai folosit D7100?”
Primul motiv este că eu încă lucrez cu DX-uri. Fiecare sistem are avantajele lui, însă consider că DX-ul a evoluat foarte mult față de aparatele cu care eram obișnuiți.
Al 2-lea şi cel mai bun motiv este că nici un alt aparat nu ar fi testat la fel de bine centrul sticlei ca un D7100, senzorul fiind concentrat pe partea aceea.
Concluzie
Aici ar trebui să vin cu o conluzie, însă cred că aceasta a fost redată pe parcursul întregului articol. Este un obiectiv legendar, care merită să poarte numele Zeiss şi care a ridicat ştacheta mai sus decât până acum. Consider că este un obiectiv pe care, dacă l-ai montat pe aparat, cu greu îl mai dai jos, şi atunci doar pentru că, cel mai probabil, ai nevoie de un cadru mai larg.


 
de Răzvan Tulai, consultant F64
[products ids=125014630,125014631]