Concurs de fotografie în cadrul InnerSound 2014

Cea de-a treia ediție a Festivalului Internațional de Arte Noi INNERSOUND care se va desfășura între 17 și 20 septembrie la ArCuB, Universitatea Națională de Muzică din București, InSpayer Batiștei, Modulab, precum și în alte spații neconvenționale din capitală îi invită pe tinerii artişti fotografi să-şi înscrie lucrările în concursul de fotografie care are loc în cadrul Festivalului.
Fotografiile selectate vor fi expuse timp de o lună, în clubul InSpayer Batiştei.
Câștigătorul Locului I va beneficia de un interviu realizat de revista de artă Modernism.ro, care va publica, de asemenea, portofoliul acestuia.
Concursul de fotografie se alătură unui eveniment unic organizat de Festival : Silent Film Night (19 septembrie 2014, ArCUB), în cadrul căruia au fost selectate 9 filme de scurtmetraj mute sau de animație din țări precum SUA, Olanda, Chile și România. În competiția pentru Silent Film Night, care s-a încheiat la mijlocul lunii iulie, au intrat peste 30 de propuneri cinematografice.

Despre înscrierea în concurs

Proiectele fotografice înscrise în concurs trebuie să aibă ca punct de pornire tema acestei ediții a Festivalului: “Vortex”.
InnerSound
Fotografii pot trimite organizatorilor propunerile pentru concurs până la data de 15 august 2014 prin transfer electronic (Dropbox sau Wetransfer) la adresa innersound.festival@gmail.com.
Proiectul trebuie să conțină 5 până la 8 fotografii, în format jpg, latura lungă 1000 px, rezoluție 72 DPI. Candidatura trebuie să includă un CV sau o biografie și o scurtă prezentare a proiectului.
Juriul concursului de fotografie este format din: Cosmin Bumbuț (fotograf), Gyuri Ilinca (fotograf, co-fondator Școala de Poetică Fotografică din București), Șerban Mestecăneanu (fotograf, directorul Salonului de Fotografie București), Lucian Muntean(fotograf și editor Modernism), Sabina Ulubeanu (compozitoare, fotograf, co-director al Festivalului Internațional de Arte Noi INNERSOUND).
Desprinsă din actualitatea lumii în care trăim, unde ritmul accelerat și dezvoltarea continuă sunt dominante, tema festivalului este o invitație la curaj și la inovație. Spirala ritmului accelerat în care trăim devine pentru artiști sursă de inspirație, creativitate și o cale de transmitere a emoției.
InnerSound
Din programul ediției din această toamnă a Festivalului Internațional de Arte Noi INNERSOUND fac parte concerte camerale, proiecte multimedia și concerte de muzică electronică. Printre invitați se numără formații precum: Mercury Quartet (Anglia), ConTempo Quartet (Irlanda), Irina Ungureanu & Riccarda Caflisch (Elveția), cvartetul de saxofoane SIGMA Project (Spania), opus.art – Cătălin Crețu & Alexandru Dan – electronics și percuție (România), Henry Vega & Jaqueline Hamelink – electronics și violoncel (Olanda), LeVant/George D.Stănciulescu – electronics, dans și visuals (România).
 

Alți fotografi au mai citit și:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

4 obiective SONY de buget

Descoperă alături de Cristi Kerekes nu mai puțin de 4 obiective Sony de buget, cu care poți trece la un nivel superior dacă încă folosești obiectivul kit. De la wide, la macro și zoom, suntem convinși că vei alege ce ți se potrivește!

7 accesorii ce nu trebuie să îți lipsească în această primăvară

În lumea fotografilor accesoriile sunt nelipsite din trusa foto, pentru a evita situații neplăcute și pentru a fi sigur ca vei fi pregătit oricând, oriunde și în orice condiții pentru a fotografia. Descoperă accesoriile ce nu trebuie să îți lipsească în această primăvară, menite să te ajute să sa surprinzi momente cât mai frumoase

Fotografia de primăvară
5 sfaturi și exemple

Pentru un fotograf, primăvara este anotimpul ideal pentru fotografia de peisaj sau de stradă. Lumina este contrastantă, umbrele sunt încă reci, dar soarele este cald și arzător. Află câteva sfaturi care să te pregătească pentru fotografii de primăvară wow!

Expunerea lungă în 11 pași, de la peisaj la fine-art

Află din acest articol cum să te bucuri de tot ceea ce are de oferit expunerea lungă, plus mici ajutoare când vine vorba de accesorii, filtre, compoziție, metodă de abordare și altele!

Pregătește-te pentru un
Paște fotogenic

Săptămâna aceasta mulți dintre noi încep unul dintre cele mai importante maratoane de gătit al anului pentru masa de Paște. Venim în ajutorul tău, să îți spunem cum să faci fotografii memorabile cu mâncarea de Paște.