WeddingStaff – un workshop cu 31 de fotografi

La trei saptamani de la anuntul WeddingStaff, s-­a intamplat un workshop de toata frumusetea, la doi pasi de Ipotesti-ul lui Eminescu. 31 de fotografi dornici de noutati, veniti din toata tara (Bucuresti, Baia Mare, Alba Iulia, Suceava, Iasi, Cluj si alte localitati mai apropiate sau mai indepartate) au ascultat si fotografiat timp de trei zile intr-unul din orasele romanesti mai putin (si pe nedrept) vizitate de turisti: Botosani.

Si pentru ca partenerul nostru dintotdeauna, F64studio, ne-­a incarcat bagajele mai ceva ca Mos Craciun, trebuie sa va povestim si voua cum se poate realiza fotografie de nunta si nu numai, folosind atat instrumente cu notorietate cum ar fi Canon 5d Mark III, cat si echipamente de iluminare mai putin cunoscute cum sunt flash-urile Nissin.

Asa cum se poate observa si din superbul rezumat video (conceput, filmat si montat de catre prietenul nostru Bogdan Ciobanu), atmosfera workshop-ului n-a fost tocmai formala. S-a intamplat totul ca-n basme, trei zile si trei nopti. In prima zi am povestit fara a apela la carti de specialitate despre marketingul fotografului de nunta din Romania. Scenarii, exemple practice, experiente personale, totul cu aplicabilitate imediata. A urmat o jumatate de zi de ‘budoir’. Da, dupa cum au fost importate o multime de inovatii americane in domeniul nuntilor, sesiunea de budoir a inceput sa aiba destul de multi adepti (mai curand mirese) in Romania. Si ne­-am propus sa vedem ce si cum.

Shoot like a PRO Botosani from BogdanCiobanu.Ro on Vimeo.

Unei manifestari artistice ii sade bine sa se desfasoare intr-o atmosfera ‘culturala’. Asa ca am apelat la Marius Agrigoroaei care ne-a condus in interiorul Casei Ventura. Simpla si eleganta, cu spatii largi, recent renovata, aceasta cladire a fost mai mult decat propice unei sesiuni de ‘budoir’ in toata regula. Cristina, modelul nostru favorit din Botosani, a pus la incercare toate mintile barbatesti atunci cand am inceput sa fotografiem.

O varietate de surse de iluminat pot fi folosite in spatiile de interior, de la lumina naturala ce intra pe ferestre, la o lampa video, de la iluminatul difuz al unei veioze de citit pana la flash. Bineinteles, cea mai comoda este utilizarea luminii pe care o poti vedea continuu, si ideile legate de lumina naturala existenta au dus la imagini incredibil de bine realizate, lumina laterala fiind exploatata la maximum in realizarea iluziei de tridimensionalitate. Lampa video insa a cucerit asistenta atunci cand seara s-a lasat peste Botosani, astfel incat sesiunea noastra ‘budoir’ a continuat mult dupa ce lumina soarelui a incetat sa mai fie suficienta. Flashurile pot fi o alternativa excelenta, insa sunt mai greu de controlat atunci cand scopul este realizarea unei varietati mari de continut intr-un timp relativ scurt, asa cum se intampla de obicei cu clienti reali.

Spun ‘mai greu de controlat’ pentru ca lumina de flash nu e vizibila decat in momentul declansarii iar ajustarea directiei de iluminare dureaza mai mult. Cu toate astea, noile trigger-e radio Pixel King pentru Canon ar fi facut extrem de usoara ajustarea cantitatii de lumina, dat fiind faptul ca e-TTL­ul era disponibil la distanta, fara fir. Acelasi lucru este posibil si pentru sistemele Nikon, atat Nissin cat si Pixel King avand echipamente dedicate fiecarui producator de camere de fotografiat.

Ziua a doua a fost un maraton ca-­n viata reala: o nunta intreaga, incepand cu pregatiri (make-up, coafura), continuand cu ceremonia religioasa (cu preot cu tot), cu sesiune de fotografie care ar fi trebuit sa se desfasoare afara dar frigul nu ne-a lasat deloc in pace, cu petrecere de nunta in toata regula: invitati, dj, film, decoratiuni, tort, aruncat de buchet si intaritoare de toate tipurile (moldovenesti bineinteles).

Exista o multime de abordari in iluminarea momentului pregatirilor, dar lucrul neintruziv, cu lumina naturala, este poate cel mai potrivit mod in care fotograful poate surprinde ceea ce se intampla, fiind probabil singura parte a zilei in care mirii isi dau ‘masca’ jos si se comporta cu adevarat asa cum sunt. Am procedat in aceeasi maniera si noi, incercand sa obturam multe din detaliile locatiei cu ajutorul spatiilor negative largi (pereti, mobilier, inclusiv accesoriile necesare in make-up si hair-styling). A fost fun si fotografiile au fost extrem de variate, dovedind inca o data ca nu exista un singur punct de vedere fotografic general valabil.

Similar fotografierii pregatirilor, in biserica am renuntat la ideea de iluminare suplimentara, desi, in unele ocazii, un flash compact dar foarte puternic de genul Nissin MG8000 Extreme, utilizat ca lumina de contur (sau par), din spatele bisericii, poate conferi un 3d puternic imaginii, reliefand fiecare rand de invitati la ceremonie, creand planuri multiple in adancimea imaginii. Bineinteles, flash-ul poate fi in TTL, controlul acestuia wireless facandu-se la fel de usor ca si cum ar fi pe aparat. Multi ar spune NU TTL­ului in aceasta situatie, argumentand ca ambientul nu se modifica. Intr-adevar, insa unghiul de incidenta al luminii va varia consistent, ducand la sub sau supraexpuneri in anumite puncte de statie ale fotografului. Cu toate inadvertentele unui sistem automatizat cum este TTL, confortul se obtine usor cu o estimare prealabila a ajustarii flashului.

Mergand mai departe, sesiunea foto a fost realizata in interiorul Teatrului Eminescu. O multitudine de sanse pentru fotografia de calitate, majoritatea speculand lumina ambientala artificiala si lampa video pomenita mai sus. Desi un workshop destinat celor la inceputul fotografiei de nunta, rezultatele au fost uimitoare. Asta reprezinta pentru noi un argument in plus in ideea in care educatia continua, puterea exemplului si feedback-ul sunt toate importante in construirea unor aptitudini necesare in fotografierea nuntii in general.

A venit seara (si frigul). Petrecerea a inceput, cum altfel decat cu dansul mirilor. Aici flash-urile Nissin au fost la inaltime, in modul manual, unul beneficiind de un grid pentru o iluminare mai concentrata. Flash-urile au fost montate pe trepiede, la aproximativ 3.5 m inaltime, cu menghine de umbrela. Pixel King a fost la inaltime realmente, toate declansarile fiind consistente, fara niciun rateu, desi in sala de restaurant existau microfoane wireless, lavaliere, lumini stroboscopice si mult tineret botosanean 🙂

Pe parcursul petrecerii s-a utilizat mult acest sistem de iluminare laterala, incercand sa conferim 3d unei iluminari in general plate, monotone. O solutie care functioneaza este plasarea a doua flash-uri, in diagonala, spre ringul de dans si fotografierea preponderent perpendicular pe aceasta diagonala. E important intai de luat o decizie vizavi de background-ul cel mai atractiv, astfel incat aceasta perpendiculara sa aiba (si intr­-un sens si in celalalt) ca fundal elemente care sa nu atraga atentia asupra lor. Atunci cand exista lumini de scena (stroboscoape, led-uri etc), fotografierea ‘impotriva’ lor, cu beneficiul iluminarii de tip ‘split’ conferita de flash­uri, va fi intotdeauna o solutie atractiva. In orice directie s-ar intoarce fata subiectului subiectilor, unul din flash-uri va ilumina lateral conturul fizionomiei iar celalalt va oferi o lumina de contur in par.

De obicei solutia full manual (atat camera cat si flash) functioneaza ireprosabil in majoritatea punctelor de statie care respecta aproximativ perpendiculara pe axa celor doua flash­uri. Rareori este nevoie de mai mult de doua flash­uri, adesea in jurul valorii de 1/16, cu expunerea in camera astfel incat sa avem un shutter speed decent pentru dans (in general 1/60­1/125), cu un f stop si ISO adecvate expunerii flash-ului, astfel incat sa subexpunem ambientul artificial al salii cu aproximativ 1-1/2 diafragme.

Un punct important in ecuatia lucrului cu flash la petrecere si mai ales outdoor este capacitatea de reincarcare a flash­ului. Aici am avut avantajul considerabil al power­pack-urilor Nissin, cu un timp de recycling de sub 1 secunda la full power si cu un numar mare de declansari. Compacte si relativ usoare, power-pack­urile fac viata mult mai usoara si mai sigura, lucrul outdoor cu flash-uri compacte necesitand de multe ori putere mare pentru a subexpune ambientul si a recrea iluminarea in mod diferit de ceea ce exista in mod natural.

Nu trebuie uitata camera foto pusa la dispozitie de F64. Canon 5D mark III, desi a aparut deja de ceva vreme, este o incantare continua. In sfarsit seria 5D a primit un sistem de focus capabil, precis si rapid. Au trecut timpurile in care confirmarea focusului nu era altceva decat confirmarea unor erori de calcul si rateurile curgeau unul dupa altul. Totul e mai silent acum, oglinda nu mai scoate acel sunet infiorator care intorcea multe capete in timpul ceremoniei. Calitatea imaginilor realizate la ISO 6400 si chiar 12800 este absolut incredibila, putand tipari fara probleme un spread de album fara ca noise-ul sa fie vizibil. Am avut ca insotitor al camerei un minunat Zeiss 85mm 1.4. Probabil realizat ca subansamblu la tancurile germane, obiectivul uimeste prin contrast si culori, iar focusul manual se face usor si cu mandria utilizarii unui inel metalic ce se invarte atat de fin cum nu mai stiu multe alte obiective s­o faca.

In ultima zi, cea de­a treia a workshop-ului Shoot like a PRO, am discutat despre Lightroom, Photoshop si design de albume. Un workflow simplu si eficient, cu accent pe fotografie si mai putin pe abilitatea diverselor plugin­uri de a transforma imaginile, totul s-a axat pe trecerea rapida si cu rezultate bune intre stadiul de RAW si albumul finit ce trebuie sa ajunga la clienti. Am revazut impreuna imaginile realizate de participantii la workshop, ne­-am delectat ochii si sufletul cu realizari extraordinare, am finisat multe dintre imagini. Exemple puteti vedea si in materialul acesta si pe site-ul WeddingStaff.

Incheiem aici trecerea in revista a workshop-ului Shoot Like a PRO Botosani. Am fost alaturi de prieteni, am fotografiat si invatat impreuna intr-o maniera informala, fara atmosfera aceea inghetata specifica unei comunicari one-way intre lector si ceilalti. Multumim F64 pentru prietenie, lui Marius Agrigoroaei pentru o organizare impecabila, lui Bogdan Ciobanu pentru video-­ul incredibil si tuturor pentru increderea cu care au venit sa invete de la WeddingStaff.

Un articol de Daniel Chindea

Echipament utilizat:
[products ids=1047484,1052163,1043537,1047464,1046911,1046909,1041734,2303250]

Alți fotografi au mai citit și:

1 Comment

  • E drept cu flash-urile, cel putin pe mine m-au scos din intuneric pentru ca pe lumina de acolo nu scoteam nimic.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

4 obiective SONY de buget

Descoperă alături de Cristi Kerekes nu mai puțin de 4 obiective Sony de buget, cu care poți trece la un nivel superior dacă încă folosești obiectivul kit. De la wide, la macro și zoom, suntem convinși că vei alege ce ți se potrivește!

7 accesorii ce nu trebuie să îți lipsească în această primăvară

În lumea fotografilor accesoriile sunt nelipsite din trusa foto, pentru a evita situații neplăcute și pentru a fi sigur ca vei fi pregătit oricând, oriunde și în orice condiții pentru a fotografia. Descoperă accesoriile ce nu trebuie să îți lipsească în această primăvară, menite să te ajute să sa surprinzi momente cât mai frumoase

Fotografia de primăvară
5 sfaturi și exemple

Pentru un fotograf, primăvara este anotimpul ideal pentru fotografia de peisaj sau de stradă. Lumina este contrastantă, umbrele sunt încă reci, dar soarele este cald și arzător. Află câteva sfaturi care să te pregătească pentru fotografii de primăvară wow!

Expunerea lungă în 11 pași, de la peisaj la fine-art

Află din acest articol cum să te bucuri de tot ceea ce are de oferit expunerea lungă, plus mici ajutoare când vine vorba de accesorii, filtre, compoziție, metodă de abordare și altele!

Pregătește-te pentru un
Paște fotogenic

Săptămâna aceasta mulți dintre noi încep unul dintre cele mai importante maratoane de gătit al anului pentru masa de Paște. Venim în ajutorul tău, să îți spunem cum să faci fotografii memorabile cu mâncarea de Paște.