Lens, baby!

Când te apuci de fotografiat, începi, desigur, cu aparatul. Ce nu face omul pentru pasiunea lui! În primul rând, te uiţi în cont. În al doilea rând, te uiţi la preţuri. Alegi camera, te bucuri de obiectivul de kit, încerci landscape, încerci portrete, încerci… zoom. Şi, dintr-o dată, stop. Aici se încheie povestea pentru începutul fotografului amator începător. Kit-ul nu mai e de-ajuns.

Vorba ceea, alţi bani, altă distracţie. Mai ales după ce începi să vezi limitările unor lentile şi după ce începi să descoperi efectele altora. De ce e clar doar într-un punct, iar restul pozei e blur? Uh, şi ce bokeh! Dar de ce e aşa de scump un fisheye? Găsesc să împrumut sau mă apuc de strâns bani să cumpăr unul? Ah, şi un 24mm pentru tilshift costă… câââât? Întrebări, de altfel, fireşti.

Răspunsul, la unele dintre ele, este Lensbaby. Nişte jucârii cu un preţ decent şi cu efecte spectaculoase. De la focusul selectiv şi până la fisheye şi tiltshift (miniaturi), există opţiuni accesibile, pentru care nu trebuie să strângi bani ca pentru un DSLR nou.
Excelent, în cazul acestui tip de obiective, este că se potrivesc atât cu aparatele SLR pe film, de 35mm, cât şi cu DSLR-uri cu diverse monturi, începînd, desigur, cu Canon şi cu Nikon şi până la aparate cu senzori Micro Four Thirds. Şi mai interesant este însă succesul de care se bucură o companie din Portland, Oregon, în condiţiile în care numără în jur de 40 de angajaţi în total, dintre care doar 15 implicaţi în producţia efectivă.

Ce te frapează, când pui mâna pe un Lensbaby “tradiţional”, este că obiectivul nu e fix în sensul cunoscut de toată lumea. Da, e fix datorită distanţei focale, dar e “elastic” pentru că îl poţi îndoi. La propriu. O idee ieşită din comunul opticii cu care ne-am obişnuit pe majoritatea aparatelor, dar suficient de practică pentru un efect de focus selectiv.
 
 
Gama Lensbaby s-a mărit, încet-încet. Fără a avea foarte multe obiective (în total, dacă nu socotim Lensbaby Original şi 2.0, sunt cinci: Composer, Composer Pro, Scout, Muse şi Control Freak), compania reuşeşte să ofere alternative fotografilor cu multă inspiraţie şi cu o doză mare de creativitate. Dacă, în principiu, modul de funcţionare este similar pentru mai toate lentilele, Scout este cel ce face notă discordantă, pentru că e primul model care nu se îndoaie.
Pachetul standard Lensbaby Scout vine cu o lentilă de 12mm fisheye şi cu o serie de diafragme ce pot fi montate în funcţie de luminozitate. Însă Scout e compatibil şi cu alte lentile din gama Lensbaby, ceea ce-l face la fel de versatil ca un Composer Pro (la pachet cu Sweet 35), ce permite schimbarea unor, să zicem, “mini-obiective”. Şi că veni vorba de versatilitate, Lensbaby oferă şi o lentilă Edge 80, ideală pentru efectele de tiltshift, mai ales pe un Composer.

Însă dincolo de toate avantajele şi de toate posibilităţile de distracţie cu un astfel de obiectiv, singura problemă pe care o poate întâmpina un începător este lipsa autofocusului. Fiind complet manuale, obiectivele Lensbaby cer un fotograf cu ochi ager sau, cel puţin, cu vizorul bine calibrat, pentru a nu avea surpriza ca fotografiile să iasă neclare. Şi, dacă tot vorbim de dezavantaje, atunci trebuie să precizăm că… acesta e singurul..
Pentru o listă completă cu produsele Lensbaby ce pot fi cumpărate de la F64, în caz că vă face ochiul, vizitaţi pagina dedicată.

Alți fotografi au mai citit și:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

4 obiective SONY de buget

Descoperă alături de Cristi Kerekes nu mai puțin de 4 obiective Sony de buget, cu care poți trece la un nivel superior dacă încă folosești obiectivul kit. De la wide, la macro și zoom, suntem convinși că vei alege ce ți se potrivește!

7 accesorii ce nu trebuie să îți lipsească în această primăvară

În lumea fotografilor accesoriile sunt nelipsite din trusa foto, pentru a evita situații neplăcute și pentru a fi sigur ca vei fi pregătit oricând, oriunde și în orice condiții pentru a fotografia. Descoperă accesoriile ce nu trebuie să îți lipsească în această primăvară, menite să te ajute să sa surprinzi momente cât mai frumoase

Fotografia de primăvară
5 sfaturi și exemple

Pentru un fotograf, primăvara este anotimpul ideal pentru fotografia de peisaj sau de stradă. Lumina este contrastantă, umbrele sunt încă reci, dar soarele este cald și arzător. Află câteva sfaturi care să te pregătească pentru fotografii de primăvară wow!

Expunerea lungă în 11 pași, de la peisaj la fine-art

Află din acest articol cum să te bucuri de tot ceea ce are de oferit expunerea lungă, plus mici ajutoare când vine vorba de accesorii, filtre, compoziție, metodă de abordare și altele!

Pregătește-te pentru un
Paște fotogenic

Săptămâna aceasta mulți dintre noi încep unul dintre cele mai importante maratoane de gătit al anului pentru masa de Paște. Venim în ajutorul tău, să îți spunem cum să faci fotografii memorabile cu mâncarea de Paște.