Sigma 200-500mm @Dinamo-Barcelona
Dan Popescu, fotograf Hotnews.ro:
“În ciuda dimensiunilor (care te obligă să ai un portbagaj foarte încăpător şi încă o persoană prin preajmă, care să dea o mână de ajutor), obiectivul focalizează suficient de rapid, iar asta se datorează şi acumulatorului propriu. Pentru a fotografia cu un astfel de obiectiv e obligatoriu să foloseşti un cap-trepied profesional, care să permită o mişcare fluidă pe ambele axe. Iar dacă ai grijă să echilibrezi perfect lentila montată pe trepied (cu ajutorul şinei de culisare), urmărirea fazelor de joc, într-un meci de fotbal, este relativ uşoară. Am avut la dispoziţie, de la F64, un cap Slik Balance – nu tocmai ieftin – care s-a comportat excelent. Însă, probabil, dacă îţi permiţi o asemenea lentilă, încă aproape 2.000 de euro pentru un cap-trepied serios nu mai contează.
Convertorul 2x cu care vine obiectivul este, din punctul meu de vedere, inutil, cel puţin în condiţiile în care vrei să fotografiezi la un meci de fotbal, în nocturnă, asa ca nu l-am folosit. Ca o concluzie, Sigma 200-500mm nu e cel mai potrivit obiectiv pentru fotbal, mai ales când acţiunea se apropie de tine şi nu poţi să lărgeşti cadrul, dar cred că poate da rezultate bune pentru wildlife sau, în cazul sporturilor, pentru cele extreme, în care subiectul fotografiei evoluează la distanţă mare şi în condiţii de lumină bună. De exemplu pentru windsurfing, snowboard freeride, escaladă outdoor etc.”
Primele 6 imagini sunt realizate cu Sigma 200-500mm, de Dan Popescu, fotograf Hotnews.ro
4 Comments
Intradevar face poze de calitate dar pretul este imens. Am cautat pe amazon si am gasit la pretul de $25,999.00 deci wow am spus, mai bine iau un DSLR decat un Sigma 200-500mm, intradevar aparatul este recomandat pentru sporturi sau evenimente unde se merita sa se faca poze de calitate!
In concluzie , probabil atunci cand nu iti permiti un lucru scump , poti spune ca nu este chiar atat de bun .
Doar primele 6 imagini sunt realizate cu acest monstru 200-500mm?
Era de asteptat ca nu e tocmai potrivit pentru fotbal altfel aparea macar unul pe la meciuri. Bun review, simplu si concis cum imi place mie cu mai multe imagini decat text.