BIAS 2012 privit prin teleobiectiv

Text și imagini: Bogdan Tronac
Zgomot infernal de motoare în forţaj, aer încărcat cu miros de kerosen ars, ochi aţintiţi către cer, viteză,  nebunie, zbor. Strafulgerări argintii, aer sfâşiat de săgeţi de oţel, manevre efectuate cu precizie de ceas elveţian. Pasări suple de metal, defilând pe pistă pentru a-şi lua mai apoi zborul spre cer în faţa privirilor avide ale miilor de spectatori şi ochilor ciclopieni ai camerelor foto. Spectacol aviatic de înaltă clasă, prilej de desfătare a privirilor şi izvor de subiecte interesante pentru amatorii de fotografii inedite.Participarea la un eveniment aviatic cum a fost cel din 21-22 Iulie 2012, din București, organizat cu ocazia aniversării unui secol de istorie aeronautică a aeroportului București-Băneasa, este e experienţă de neuitat pentru spectator, datorită diversităţii uimitoare a aparatelor de zbor, măiestriei piloţilor la zborul solo sau în formaţie, manevrelor care te lasă literalmente cu gura căscată. Pentru spectatorul-fotograf un astfel de eveniment este deopotrivă interesant şi incitant, pentru că îl pune în situaţia de a îşi imortaliza subiectele în ipostaze statice sau evoluând la viteze apropiate de viteza sunetului, de la distanţe de cîţiva metri până la distanţe de ordinul miilor de metri, în condiţii diverse de iluminare, pe fundaluri diverse și nu de puține ori în condiții climatice demne de clasificat ca fiind “la limita supraviețurii” – în cazul show-ului de la București temperaturile au depășit 39 de grade Celsius la umbră.
Despre eveniment, pe scurt
Bucharest International Air Show & General Aviation Exhibition 2012 a fost o continuare a spectacolelor aeriene de mare amploare organizate in Romania începand cu ROIAS 2006, la aeroportul Mihail Kogălniceanu, urmate de Otopeni Air Show 2010 și 2011.  
Fără a avea participarea multinațională deosebită pe care am văzut-o la ROIAS 2006, sau dimensiunile și varietatea unui spectacol aerian total cum a fost cel organizat în 2010 la baza aeriană NATO de la Kecskemet, în Ungaria,  BIAS 2012 a fost un eveniment reușit din multe puncte de vedere, care a adus  în spațiile Romaero Băneasa peste 100.000 spectatori dornici să vadă sau să revadă formații celebre de acrobație aeriană ca Turkish Stars și Frecce Tricolori, ași ai manșei ca Jurgis Kairys sau Iacării Acrobați, un bombardier B25 din al doilea război mondial, în perfectă stare de funcționare, ceva mai tinerele MIG 21 ale Forțelor Aeriene Române, șoimii IAR 99 și elicopterele IAR 330 SOCAT PUMA, construite în România, un incredibil elicopter BO 105 al celor de la The Flying Bulls, capabil să facă… looping-uri. Nu au lipsit lansări de parașutiști, zboruri cu planoare, acrobații incredibile cu Extra 330 și IAR 35 ACRO, un zbor “la firul ierbii” cu un Boeing 737 “vintage edition” al Tarom, apoi un zbor în lumina crepusculului cu MiG 21 Lancer și C 27 Spartan. O paletă fantastică de subiecte și culori pentru fotografi, prilej de încercare a măiestriei tehnice și artistice.

Ce echipament folosim la un spectacol aviatic ca BIAS 2012?
Prin prisma varietăţii de ipostaze în care se află subiectele fotografice, la un astfel de eveniment fotograful trebuie să fie pregătit să apeleze la cea mai mare parte din obiectivele pe care le are colecţie, fiind în situaţia de a folosi distanţe focale pornind de la 15mm specifice obiectivelor fisheye şi superangulare – pentru fotografierea avioanelor parcate şi mergând până la super teleobiective de 400 , 500 sau chiar 600mm, pentru fotografierea avioanelor în zbor.
Zoom-urile oferă un compromis acceptabil între luminozitate, calitatea imaginii, uşurinţa încadrării subiectului și manevrabilitate.  O alegere bună pentru un astfel de eveniment este un teleobiectiv de tipul celui de 100-400mm f/5,6 L IS USM de la Canon, care acoperă cea mai mare parte dintre situaţiile în care se face fotografierea, fiind relativ ușor de manevrat chiar pe parcursul unei ședințe lungi de fotografiere.
Dezavantajul unui astfel de obiectiv este legat de calitatea imaginii (chiar dacă face parte din seria “L”- de lux – de la Canon) și este vizibil la distanţele focale minimă şi maximă, la care rezoluţia şi contrastul scad, imaginile devenind mai moi și lipsite de detalii.
Pentru cei care nu fac compromisuri calitative, obiectivele “prime” (cu distanţă focală fixă) asigură rezultate incomparabil mai bune, însă din păcate nu oferă aceeaşi uşurinţă în manevrare şi necesită mult mai multă atenţie (și uneori noroc) pentru încadrarea subiectului. În funcţie de distanţa focală şi luminozitate (deschiderea maximă a diafragmei) ele pot cântări de la câteva sute de grame până la 6­-7 kg, devenind foarte dificil de folosit fără un trepied sau monopied adecvat. Un obiectiv des folosit datorită prețului avantajos și faptului că oferă o distanţă focală suficientă pentru fotografii reuşite în zile însorite, la distanţă medie, la astfel de evenimente aviatice, este obiectivul de 400mm din seria L, cu deschiderea maximă a diafragmei f/5,6, tot de la Canon.  Acestuia,  în caz de nevoie, îi poate fi atașat si un teleconvertor 1,4 X care îi măreşte distanţa focală la 560mm în condiţiile micşorării luminozităţii cu o treaptă (situaţie în care doar senzorul central al sistemului AF mai rămâne activ). Un astfel de teleobiectiv poate oferi fotografii foarte spectaculoase dacă poziţia şi distanţa fotografului faţă de subiect sunt potrivite. În plus, el nu este dificil de manevrat chiar fără trepied.
Fotografii cu posibilităţi pot apela la super teleobiectivele cu deschiderea maximă a diafragmei de f/4 sau  f/2,8, care oferă o imagine de calitate excepţională însă în condiţiile unei greutăţi mari şi unui preţ astronomic. Marele avantaj pe care îl au aceste super teleobiective este acela că le pot fi ataşate teleconvertoare fără a li se dezactiva sistemul de autofocus (în funcţie şi de tipul de aparat de fotografiat, anumite obiective cum sunt cele cu f/2,8 pot lucra cu toţi senzorii AF cu un teleconvertor 1,4X, in timp ce altele numai cu cel central) , datorită scăderii luminozităţii. Un teleobiectiv f/4 de 500mm ajunge la f/5,6 cu teleconvertorul 1,4X care îi măreşte distanţa focală la 700mm , ceea ce permite fotografierea în condiţii rezonabile chiar în zilele cu cer înnorat.
Obiectivul de 500mm este cel mai mare din serie care poate fi folosit pentru fotografierea din mână, peste această distanţă focală fiind necesar un trepied sau monopied. Dintre obiectivele pe care le-am folosit până în prezent la spectacole aviatice, super tele-ul de 500mm mi-a oferit cele mai mari satisfacții, calitatea imaginii, contrastul și separarea subiectului de fundal fiind net superioare față de orice alt teleobiectiv sau super teleobiectiv cu care am lucrat. Această calitate ridicată are însă prețul ei, obiectivul fiind suficient de lung și de greu încât să facă imposibilă fotografierea din mână în reprize mai lungi de 10 minute.Este util de asemenea ca fotograful să fie echipat cu un zoom de largă întrebuinţare, cum este 24-70mm f/2,8 L  sau 24-105mm f/4 L IS , cu care poate fotografia formaţiile de avioane evoluînd pe cer sau aparatele parcate la sol. Atunci când sunt disponibile în colecţie, obiectivele prime de 50mm sau 85mm pot fi de asemenea utile în anumite situații, de exemplu pentru portrete ale unor piloți lîngă avioanele lor sau pentru prim-planuri cu avioane parcate.

Pentru  fotografierea de aproape, zoom-ul superangular 16­-35mm este nepreţuit, iar pentru fotografii de efect se poate folosi inspirat obiectivul fish­-eye, de preferat în combinaţie cu un DSLR în format full frame.
Aparatul de fotografiat este de dorit sa fie unul rapid, pentru că de cele mai multe ori la un astfel de eveniment fotograful va “trage” în rafală. Sistemul de autofocus este  esenţial, pentru că în cea mai mare parte subiectele sunt în mişcare rapidă. Am folosit cu succes la astfel de evenimente 1D Mark II N şi 1D Mark IV , ambele excelente din punct de vedere al vitezei şi mulțumitoare ca precizie a focus-ului. Am văzut  fotografii bune sau excelente realizate şi cu aparate din seriile mai vechi, cum sunt EOS 20D şi 40D, care au avantajul simplităţii şi uşurinţei în operare prin comparaţie cu cele din seria 1 (dar au nevoie și de o doză mai mare de noroc).După participarea la mai multe evenimente de gen am ajuns la concluzia că, mai ales pentru fotografii profesioniști, dar și pentru spotterii ambițioși, este bine să fie folosite nu unul, ci două aparate. Spun aceasta din două motive: primul este acela că sunt împotriva schimbării dese a obiectivelor pe un DSLR într-o zonă deschisă cum este un aeroport, pentru că riscul de intrare a prafului în zona sistemului optic și senzorului aparatului este foarte mare. Nimic nu este mai neplăcut decât să ai o fotografie reușită contaminată cu puncte negre din cauza prafului depus pe senzor. Chiar dacă ele pot fi îndepărtate la post-procesare, necesită o muncă laborioasă. Al doilea motiv este acela că, din experiență, am constatat că este bine ca unul dintre aparate să rămână permanent echipat cu super teleobiectivul cel mai mare din colecție. Pe măsură ce subiectul se apropie de fotograf, se începe fotografierea la distanță mare cu super teleobiectivul, după care acesta este lăsat în repaus pe trepied și se continuă cu al doilea aparat, echipat cu un zoom standard 24-105 sau un zoom tele 100-400mm. Fotografiind în acest mod se profită de oportunitatea fotografierii subiectului atât la distanță mare-medie, cât și de aproape.
O precizare trebuie făcută şi cu privire la cardurile de memorie. Aparatele rapide generează la tragerea în rafală 8-12 cadre pe secundă, ceea ce face ca la un astfel de eveniment aviatic să se fotografiaze de la cîteva sute la cîteva mii de cadre. Din acest motiv este necesar un spaţiu de stocare uriaş. Este important să se folosească pe cât posibil carduri CF şi SD cu capacitate mare, de minimum 16 GB, recomandabil 32 GB (sau mai nou 64/128 GB) mai ales dacă se lucrează cu un aparat ca 1D Mark IV sau mai nou , care produce imagini de cca. 24 MB bucata.
Personal am încercat cu ceva timp în urmă varianta salvării imaginilor de pe carduri pe un hard disk de back-up de la Epson, care permite și vizualizarea imaginilor stocate. Nu este o soluţie bună. Descărcarea a două card-uri de 32 GB epuizează acumulatorul iar spaţiul de stocare este relativ limitat – varianta pe care am folosit-o are “doar” 80 GB. Soluţia cea mai bună este să existe card-uri suplimentare care să le înlocuiască pe cele pline imediat ce acestea s-au umplut, operaţiune care se poate executa cu mare uşurinţă pe teren, într-un timp scurt, astfel încât să nu se piardă subiecte interesante. Nu numai capacităţii de stocare a cardurilor trebuie să i se scorde o atenţie deosebită, ci şi vitezei acestora. Cu cât cardul este mai rapid la scriere, cu atât mai mici sunt riscurile să apară gâtuiri atunci când se fotografiază în rafală, în serii lungi.
Recomandare: carduri CF cu viteze de minimum 20 MB/sec la scriere (200X…400X).
Subiecte și tehnică de fotografiere
Un meeting aviatic oferă posibilitatea fotografierii subiectelor în ipostaze statice și dinamice. Imortalizarea aparatelor de zbor parcate nu pune probleme deosebite. Un zoom de tipul  24-70mm sau 24-105mm este în general suficient.
De preferat se lucrează în prioritate de diafragmă, cu diafragma deschisă la jumătate pentru asigurarea unei profunzimi suficiente de câmp și pentru a obține maximum de detalii de la obiectiv.
Pozitiile bune pentru fotografii statice (dar nu numai) ale aparatelor de zbor sunt cele din lateral-față, având ca eye-catcher botul avionului și lăsând privirea să exploreze apoi linia lui mediană, aripa și coada.
Foarte spectaculoase pot fi fotografiile cu un obiectiv fish-eye, al cărui câmp vizual foarte larg asigură cuprinderea în întregime a aparatelor de zbor. Pentru avioanele de mari dimensiuni, cum sunt cele militare de transport sau cele de pasageri, un astfel de obiectiv este uneori singura opțiune, mai ales atunci când lipsește spațiul de manevră.
Subiectele dinamice sunt mult mai interesante ca postură și solicită cu mult mai mult îndemânarea și prezența de spirit ale fotografului. Succesul depinde în mare măsură de  aparatura folosită, fiind necesare aparate rapide, cu sistem precis de autofocus.
Unul dintre subiectele cel mai dificil de fotografiat sunt elicopterele în zbor. Aceasta deoarece pentru fotografii de efect este necesar ca rotorul elicopterului să fie imortalizat într-o ipostază de mișcare circulară care să nu “înghețe” palele. Prima tentație este aceea de a fotografia un elicopter în zbor cu un timp mic de expunere, de exemplu 1/500 s…1/1000 s, care să ofere o anumită siguranță privind evitarea imaginilor „tremurate” (regula inversului distanței focale).
O astfel de alegere este nepotrivită, pentru că un asemenea timp de expunere „îngheață” rotorul și elicea stabilizatoare ale elicopterului, făcându-le să pară imobile și dând aparatului de zbor un aspect nenatural. Opțiunea corectă – diferită în funcție de tipul de elicopter și viteza rotorului,  este un timp mare de expunere, mai mare de 1/20 s, recomandat 1/10 s sau chiar mai mare. Evident, la acești timpi de expunere este absolut necesară folosirea unui trepied și pe cât posibil a unui cablu declanșator care să reducă vibrațiile aparatului care apar în cazul declanșării cu mâna. Un timp mare de expunere mai prezintă avantajul că dă posibilitatea folosirii deschideri mai mici a diafragmei, care face ca obiectivul să lucreze în zona „sweet spot-ului” , cu maximum de claritate și rezoluție.
Un subiect de asemenea delicat prin prisma alegerii timpului de expunere sunt avioanele cu elice. Și în cazul lor alegerea unui timp mic de expunere  ar părea prima opțiune. Deși viteza de rotație a elicelor este mult superioară elicopterelor, există de asemenea riscul ca ele să apară în fotografii ca și cum motoarele care le învârt ar fi oprite. Și aici se recomandă folosirea unor timpi relativ mari de expunere, în zona 1/125…1/60s. Deși folosirea unui trepied este recomandabilă mai aleas atunci când se lucrează cu teleobiective de peste 200mm, acesta incomodează într-o măsură destul de mare urmărirea traiectoriei aparatelor de zbor, mai ales atunci când acestea efectuează elemente de acrobație. Fotografii experimentați fotografiază astfel de subiecte „din mână” însă rata eșecurilor poate fi destul de ridicată.Al treilea tip de subiect dinamic, deosebit de spectaculos, sunt avioanele cu reacție. Sunt un subiect care solicită la maximum sistemul de AF al aparatului de fotografiat și mușchii fotografului, care se află în permanentă mișcare, încercând să urmărească traiectoriile uneori imprevizibile, presărate cu manevre de evitare, looping-uri, tonouri, „lumânări” și picaje vertiginoase. De această dată este posibilă și chiar recomandată folosirea unor timpi mici de expunere, de preferat în zona 1/1000…1/2000 s. În toate cazurile de mai sus este recomandat să se lucreze cu deschideri medii ale diafragmei pentru a se profita de zona maximă de claritate a obiectivelor și pentru a se asigura sufiecientă profunzime de câmp.

Una dintre recomandările pe care o fac cu căldură datorită unor experiențe negative proprii este aceea de a curăța temeinic senzorul aparatelor cu care se fotografiază. Un obiectiv de tipul 100-400mm de la Canon are un sistem de reglare a distanței focale prin culisarea părții frontale a obiectivului în lungul axei optice. Din acest motiv acest obiectiv este de multe ori o ”pompă de praf”.
În cazul în care folosiți un astfel de obiectiv este bine să examinați senzorul cu o lupă puternică și să-l curățați înainte și după fiecare ședință foto. În fotografia spectacolelor aeriene se lucrează de multe ori cu diafragme mici, mai ales în zilele cu soare puternic. Diafragma închisă, combinată cu fundalul cerului albastru, face vizibile și cele mai fine urme de praf de pe senzor, lucru care poate crea multe inconveniente.
Privitor la sistemul AF, există o setare pe care o consider importantă la acest tip de fotografie, și anume sensibilitatea sistemului AF de urmărire a subiectului (Focus Tracking Sensitivity). La DSLR-urile Canon din seria 1D Mark IV, sensibilitatea se reglează cu ajutorul unei funcții speciale, C.Fn III-2.
Preferința personală este să mențin sensibilitatea pe scăzut/mediu, pentru motivul că în momentul urmăririi subiectului (întotdeauna cu ambii ochi deschiși și cu soarele în spate) în câmpul vizual pot apărea diverse obstacole, de tipul unor stâlpi de iluminare, turn de control, alți spectatori, etc. Dacă sensibilitatea sistemului AF este prea mare, acesta va muta focus-ul de pe subiectul urmărit inițial pe obstacolul apărut în câmpul vizual, lucru pe care, evident, nu îl dorim.
Sistemul de măsurare a expunerii cu care am avut rezultate bune este cel de măsurare punctuală – spot metering. Este probabil cel mai potrivit  pentru măsurarea expunerii avioanelor pe cer la un spectacol aviatic, cu toate acestea nu este infailibil și poate crea probleme. De exemplu, în zilele de vară cu soare extrem de puternic. Mi s-a întâmplat de multe ori să fac focus pe suprafața metalică sau pe geamul carlingii unui avion care reflectau puternic lumina solară. Aceasta a făcut ca sistemul de măsurare a expunerii să expună corect zona de focus, foarte luminoasă, subexpunând dramatic cerul și restul avionului. Din fericire aceste incidente pot fi relativ ușor corectate la postprocesare, dacă s-a lucrat în format RAW și dacă se folosește un program performant de editare a imaginilor cum este Adobe Photoshop.
O situație cu care m-am întâlnit în premieră la BIAS 2012 a fost fotografierea unor avioane aflate în mișcare foarte rapidă (Mig 21 Lancer) și mai puțin rapidă (Spartan C 27) ca și două YAK-uri 52 ale Iacărilor Acrobați în lumină crepusculară – de fapt aproape pe întuneric.
Într-o astfel de situație nu se pot folosi decât aparatele DSLR de ultimă și penultimă generație, care pot lucra cu valori ale ISO de 6400… 12800 și chiar 25600 la niveluri acceptabile ale zgomotului de imagine și care sunt capabile să facă focus automat în aceste condiții precare de iluminare și să-l mențină pe parcursul urmăririi subiectelor pe traiectorie.
Fotografii și gânduri
Un planor se avântă în înalt sfidând graviația, zvelt, fără zgomot. În același văzduh sfâșiat clipe mai devreme de urletul nebun al reactoarelor. Același tablou, același  fond albastru dar alte pete de culoare. Antiteza zborului? Trecut și viitor? Viitor și prezent? Imaginile îmi spun o poveste. Ne întoarcem la ce a fost sau privim ce va veni? Privesc cerul și văd umbre. Umbre și contururi din trecut.  Aurel Vlaicu, Traian Vuia , Henri Coandă. Horia Agarici,  Ion Dobran,  Constantin Cantacuzino. Oameni mari din trecutul nostru întrupați poate în oameni mari din prezentul nostru. Sau poate … din viitorul nostru. Învârt oglinda timpului – planor…elice…reactor – trecut și prezent, prezent și …viitor? O sută de ani de existență a unui aeroport…O viață de om și o clipă de eternitate…