De la oglinzi, la aparate foto mirrorless

Pentru un începător, termenul de mirrorless poate crea ceva confuzii. E pentru că nu ştie că, în structura unei camere foto, sunt integrate şi oglinzi, astfel încît să poţi folosi vizorul pentru a încadra subiectul fotografiei. Imaginea din vizor este corespondentul imaginii ce va fi captată de senzor sau pe film, reflectată direct din lentilă.

Dacă ar fi să explicăm teoretic, am spune aşa: pentru a capta o fotografie, pe film sau direct pe card, prin senzorul digital, lumina trece printr-o lentilă. Punctul din centrul lentilei se numeşte punct nodal. Distanţa de la punctul nodal şi până la planul focal (de exemplu, senzor sau film) se numeşte distanţa focală a lentilei. Practic, la un obiectiv de 20mm, distanţa focală – adică cea dintre punctul central al lentilei şi film – este de 20mm. Extrapolînd, în cazul unui obiectiv de 200mm, distanţa dintre punctul nodal şi film sau senzor este de 200mm.

Teoria o ştim, dar practica spune că, pentru a face o poză, dacă nu vrei să stai cu o pătură pe cap, precum în antichitatea fotografiei, trebuie să încadrezi într-un mod cât mai simplu. Aşa au apărut vizoarele actuale, care folosesc o oglindă plasată în faţa filmului.

Conceptul se numeşte “single lens reflex”, în caz că v-aţi întrebat vreodată de la ce vine acronimul SLR, evoluat ulterior în DSLR (D-ul dn faţă vine de la “digital”). Evoluţia de la primele lentile de focalizare, de la rangefindere şi până la DSLR-urile de azi, înseamnă un progres tehnologic – ce include cercetare şi dezvoltare –, de vreo 60 de ani.

Ce înseamnă, în acest context, mirrorless? Avem nevoie de camere foto fără oglinzi? A adresa această întrebare e ca şi cum te-ai întreba dacă avem nevoie de camere foto compacte.  Pentru că, la rândul lor, multe dintre camerele foto compacte nu au în componenţă oglinzi, deci tot un fel de mirrorless-uri sunt. Dar, dincolo de nume, conceptul mirrorless este despre comoditate şi performanţă.

Nou-lansatul Canon EOS-M vine cu un senzor de 18 megapixeli identic cu cel de pe DSLR-ul Canon 650D. EOS-M oferă calitate dacă nu identică, cel puţin extrem de similară cu cea oferită de un DSLR. Diferenţa constă în greutatea redusă şi în dimensiunile de aparat compact. Deci, comoditate, portabilitate etc.

Ce e foarte comparabil între un mirrorless şi un DSLR este preţul însă avantajele sunt şi într-o parte, şi în cealaltă. Iar ideea Canon de a lansa şi un adaptor pentru monturi, ceea ce face posibilă folosirea obiectivelor EF şi EF-S, este un indiciu despre cum va arăta piaţa foto peste câţiva ani.

Aparatele foto mirrorless, în actualul concept – acela de a îmbina portabilitatea unui compact cu performanţa unui DSLR într-un aparat digital – nu sunt chiar noi pe piaţă. Primul aparat de acest tip este Epson R-D1, apărut în 2004, oprit din fabricaţie trei ani mai târziu şi promovat ca “primul rangefinder digital”.

A urmat Leica M8, lansat în 2006 şi poziţionat ca rangefinder pe zona de lux, de unde şi preţul foarte mare (14.140 lei). Totuşi, succesul a apărut abia în ultimii ani, odată cu lansarea mirrorless-urilor Panasonic, Sony, Olympus şi Nikon, care, odată cu competitivitatea, au crescut şi segmentul de piaţă.

Lansarea EOS-M închide, într-un fel, cercul celor mai importanţi producători de aparate foto mirrorless şi este un semn că focusul se va pune tot mai mult pe această nişă, care acoperă o plajă mult mai mare de nevoi ale consumatorilor, de la utilitate, comoditate şi până la performanţe sporite.

Şi, probabil, cum vă închipuiţi deja, în câţiva ani, nu doar că mirrorless-urile vor fi mai ieftine, dar vor muşca serios atât din cota de piaţă a DSLR-urilor – respectiv, va fi alegerea celor care vor performanţe mai mari, mai mult decât în cazul unui compact , dar nu vor să care o geantă după ei –, cât şi din cea a compactelor mai scumpe, căci va fi mult mai uşor să achiziţionezi un aparat performant la un preţ decent.