Jurnal de tabara

La Şcoala de Fotografie Freelancer, pe lângă cursurile acreditate pentru adulţi şi activităţile conexe acestora, dezvoltăm şi programe de educaţie vizuală pentru copii. Anul acesta ne-am axat pe taberele de fotografie, una pentru 10-14 ani şi una pentru 14-18 ani. Ne propunem să-i învăţăm pe participanţi să vorbească fotografie cu ajutorul cursurilor teoretice şi practice pe care le ţinem în fiecare zi de tabără. De la modul de formare a imaginii digitale sau argentice şi sisteme optice până la compoziţia şi estetica fotografică, parcurgem toate lecţiile importante pentru un foarte tânăr fotograf.

Cu ajutorul Canon şi F64, care au sprijinit acest proiect cu echipamente fotografice şi cadouri pentru participanţi, am parcurs cu bine prima tabără de fotografie pentru copii, de 10-14 ani, cea despre care vă vom povesti în continuare.

Tabără pentru 14-18 ani începe pe 23 iulie şi în acest moment ne pregătim bagajele şi împachetăm super-echipamentele puse la dispoziţie de Canon şi F64.

Fără prea multe introduceri, iată jurnalul de tabără la cald. 

luni, 2 iulie

Sar din pat ca ars pe muzica din Misiune Imposibilă. E beznă şi nu mă prind imediat de ce soneria telefonului ţipă la mine. Aprind o veioză, opresc alarma şi în câteva secunde reuşesc să deschid ochii şi să butez câteva sisteme. Văd grămezi de haine, aparate şi cutii. Mă dezmeticesc şi mă loveşte revelaţia: plec în tabăra de fotografie cu copiii de 10-14 ani. E 4.30 şi peste o oră trebuie să fiu în gară. Cu o mână mă spăl pe dinţi, cu una beau cafeaua, cu alta verific echipamentele… mă rog, fac eu cumva şi la 5.20 ies din casă. Denisa e trează de săptămâna trecută, aşa că ea a avut timp să le facă pe toate pe îndelete.

Ajungem la gară şi încep să vină copiii şi părinţii la linia 7. Îi întreb pe fiecare în parte dacă s-a trezit şi râd de fiecare dată la gluma mea. Andrei îi urcă în vagon şi, după ce îi asigur încă o dată pe părinţi că totul va fi bine, mă urc şi eu în tren. În afară de Andrei, nu mă bagă nimeni în seamă. Deja grupuri-grupuri, copiii discută probleme importante. Stau cuminte până la Goleşti, unde sărim din tren şi ne urcăm în microbuz. Cu viteza luminii stinse, facem mai bine de două ore şi jumătate până la pensiune. Mie îmi creşte barba, lui Andrei îi creşte părul, dar copiii nu au nici o problemă. Debarcăm, ne cazăm şi luăm o gustare. Vine şi maşina cu echipamente şi ne apucăm să aranjăm cu toţii sala de curs. Înainte de masă avem vreme să ne prezentăm oficial şi să aflăăm ce aşteptări are fiecare de la această tabărăs. Mâncăm şi apoi facem prima lecţie de fotografie. Vorbim despre aparatul de fotografiat, camera obscură, formarea imaginii în sistem digital şi argentic.

După curs facem o sesiune de fotografiere, fiecare cum ştie şi cum poate. Asta ca să vedem de unde plecăm la drum. Apoi sport. Raţele şi vânătorii şi apoi fotbal. După cină vedem o parte din imaginile făcute şi ne distrăm copios. În sfârşit, nani!

marţi, 3 iulie

Mă trezesc mult înainte să ţipe telefonul la mine, de la sunetul cabanei. Duduie, pufăie şi trozneşte de parcă se dilată. Copiii coboară la micul dejun. În 10 minute mă rostogolesc şi eu pe scări, pregătit de o nouă zi. Începem ziua cu review-ul de imagini din ziua precedentă şi apoi facem o pauză, să ne echipăm corespunzător. Toată lumea primeşte tricouri şi bandane. Arătăm ca o echipă acum. La curs învăţăm despre obiective şi apoi facem o sesiune de fotografiere.

Le arăt cum focalizează o lupă lumina solară şi pe mesele de lemn apar imediat inscripţii ca cele de pe băncile de la şcoală. Până la prânz avem vreme şi de un fotbal, iar după – primul atelier din tabără, cel de noduri. În două ore reuşim să învăţăm 5 noduri pe care ar trebui să le ştie orice fotograf. Urmează, în ordine: raţele şi vânătorii, ture până la salcie, masa de seară, review de imagini şi somn. În sfârşit! Parcă a a trecut o lună de când sunt în tabără.

miercuri, 4 iulie

Din instinct mă trezesc chiar înainte ca în pensiune să înceapă concertul de dimineaţă. Nu cred că vreunul din ei ştie să coboare treaptă cu treaptă. Media grupului se află între 3 şi 5 trepte coborâte deodată. Cafeaua de la micul dejun îmi creşte puţin RAM-ul, aşa că la curs vorbim despre expunere cu mult entuziasm. Facem apoi şi un atelier, în care învăţăm să lucrăm în modul manual şi să facem subexpuneri şi supraexpuneri. Aparatele de la Canon ne sunt de mare ajutor. Toată lumea învaţă instantaneu cum să modifice ISO, diafragma şi timpul de expunere. Mai mult, înţeleg foarte clar care e legătura dintre cei trei parametri şi efectele modificării lor asupra materialului fotosensibil.

Am expus ce am expus, apoi am trecut la masă şi la al doilea atelier din program, cel de murdărit. Iniţial se numea atelierul de olărit şi avea ca scop obţinerea unui obiect din lut modelat de mâinile copiilor. Petele de pe tricouri arată însă atât de cool, încât la final obiectele n-au mai contat. Ne distrăm copios cu lutul până la cot. După o operaţie laborioasă şi amanunţită de deznămolire, ne relaxăm la monopoly, şah şi cărţi. Facem apoi o scurtă plimbare în împrejurimi şi fotografiem în manual da capo al fine. Fotbal, cină şi review de imagini. Tot felul de expuneri, unele mai interesante ca altele. Nani. Parcă ziua asta a avut 60 de ore…

joi, 5 iulie

Ştiţi deja. Duduială, mic dejun, curs foto. Compoziţia fotografică. Încadrare, suprapunere de perspectivă, plasarea subiectului în cadru, includerea şi excluderea elementelor – o super lecţie de fotografie. 42 de ochişori nici nu clipesc. Se pare că îi interesează maxim lecţia asta. Până la masă mai trecem o dată în revistă setările aparatelor, iar după facem din nou o excursie pentru a pune în practică cele proaspăt învăţate. De data asta mergem în sat. Cald, praf, subiecte nu foarte ofertante.

Cu toate astea, reuşim cumva să facem toţi destul de multe imagini. La întoarcere ne răcorim şi trecem la tenis de masă, fotbal şi evident raţele şi vânătorii. Seara vedem imaginile de peste zi şi apoi, în loc să fugim la culcare, ne jucăm cu lanternele. Eu fac fotografiile, ei aleargă ca spiriduşii pe pajişte, agitând luminiţe colorate. După fiecare serie vedem imaginile şi entuziasmul lor creşte. Imaginile arată foarte bine. După a patra tură dăm stingerea. E 12.30 şi dacă ar fi după ei am alerga până dimineaţa prin curte…

vineri, 6 iulie

Duduială. Cafea. Deschid ochii. La curs vorbim despre subiect. Ce e acela, cum îl identificăm şi cum îl inventăm dacă nu există. Pentru că le iese energie vie şi prin urechi, după curs organizăm un concurs. De la cabană la salcie cu tură după căpiţă şi la dus şi la întors. Prinţesele sunt căpitani de echipă şi îşi aleg pe rând alergătorii. După start începe vacarmul. Încurajări şi ţipete de la cei care n-au luat startul, gâfâieli şi văicăreli de la cei care au terminat tura. La final se face linişte. Nici nu contează cine a cˆştigat. Dacă asculţi atent, 21 de tobe mici bat nebuneşte ritmul. Minunea nu ţine decât 3 minute, aşa că îi recompensăm pe toţi cu câte o brăţară pentru efortul depus.

Trecem înapoi la fotografie şi organizăm câteva ateliere. Unul cu baloane, unul de portret şi altul de sărituri. Până la masă, toată lumea fotografiază de zor. Mâncăm şi apoi avem atelier de pictură. Fiecare trebuie să reconstituie şi să coloreze un desen pe care îl primeşte la început. Patru desene alăturate formează o imagine. Unii se prind că trebuie să lucreze împreună şi se consultă, alţii văd extratereştri în desene şi pictează ce le trece prin cap. Pentru o jumătate de metru pătrat de pictură, consumăm acuarele cât pentru restaurarea unei biserici. După ce ne curăţăm de vopsea şi facem aşa, de control, două ture până la salcie avem program de voie.

Spre surprinderea mea, foarte mulţi îşi iau aparatele şi fac fotografii. Ceilalţi – tenis de masă, badminton, fotbal, leagăne. Seara vedem imaginile şi comentăm cu toţii de zor: nu e clară, subiectul tău e în centru, prea mulţi boscheţi, uite cum îi creşte stâlpul din cap… Noroc că n-a trebuit să le arăt şi eu imagini, că mă faceau harcea-parcea. După ce îi instalam pe toţi în poziţie orizontală, mă trântesc în pat şi adorm în cădere.

sâmbătă, 7 iulie

Mâncăm şi plecăm în excursie la Garofiţa Pietrei Craiului. Pe rând îi transport cu maşina până la intrarea pe traseu. Pornim la drum şi, conform dictonului, facem pauze lungi şi dese în care vorbim despre subiecte, puncte de staţie, setări. Mi se pun întrebări fotografice foarte importante: “mai avem mult?” sau “noi când mâncăm?”. În top este fără îndoială: “poţi te rog să îmi spui unde e toaleta?”. Ajungem la cabană şi după ce tragem o sesiune de fotografiere ne aşezăm la masă. Toată lumea muşcă din sandwich-uri cu poftă maximă. Chiar şi prinţesele, care nu mănâncă mai nimic de obicei. Schimbăm aparatele.

Toată lumea face până la întoarcere imagini cu Canon-urile DSLR. Pentru că le-am spus că la final cele mai bune imagini vor fi premiate, e mare agitaţie. Şi Andrei şi Denisa şi eu suntem asaltaţi cu întrebări. Mă uit la ei şi mă gândesc dacă avem suficient spaţiu să le descărcăm toate imaginile. Ne întoarcem în acelaşi ritm, cu multe pauze şi cu schimbări de aparate. Îi transport către pensiune pe rând şi am vaga senzaţie că le tremură puţin genunchii. Le dau o oră de pauză, oră care durează doar jumătate pentru că pensiunea prinde iar viaţă. Ieşim la raţele şi vânătorii, unde consumăm atâta energie de parcă nu ne-am fi dat jos din pat până la ora aia. Mâncăm şi apoi stăm la poveşti. Într-un final îi parcăm şi adormim şi noi ca nişte copii.

duminică, 8 iulie

Organismul meu e deja resemnat, aşa că la prima duduială am deja un ochi deschis şi o jumătate de cană de cafea băută. După micul dejun îi echipăm cu tricouri Canon, îi îmbarcăm în microbuz şi plecăm spre Bran. Nu avem incidente majore pe drum, dar sunt necesare cel puţin două opriri pentru detensionarea unur stomăcele sub presiune. Andrei face faţă ca un erou situaţiei şi reuşim să ajungem fără stricăciuni majore la destinaţie. Fotografiem mai întâi în bazar, apoi la Muzeul Satului şi din nou în bazar. Mâncăm câte o îngheţată şi apoi ne cumpărăm suveniruri. Unii mai multe, alţii deloc. Câştigătorii de la raţele şi vânătorii de ieri merg să îşi primească premiul: 5 tiramisu uriaşe.

Ne întoarcem până aproape de Dealul Sasului şi poposim pentru prânz. După aceea hoinărim pe dealurile din împrejurimi în căutare de subiecte fotografice. Ajungem la pensiune şi, după ce ne împrospătăm puţin, ne apucăm să vedem imaginile pentru concurs. 14 copii au imagini selectate pentru finală. Ne lungim până după masa de seară cu review-ul de imagini. La final, juriul (Denisa, Andrei şi cu mine) face clasamentul. Aranjăm repede sala pentru festivitatea de premiere şi ne apucăm de treabă.

Câştigătorul locului întâi şi al unei burse de 1500 ron pentru următoarea tabără de fotografie este Matei. Are o imagine năpraznică de la Bran şi imagini foarte bune şi din excursia de la Garofiţa. Nu-i vine să creadă că a câştigat! Abia îl certasem că a tras 1000 de raw-uri şi că durează infinit să le vedem. Pe locul doi se clasează Mara. O foarte mare surpriză pentru toată lumea. Are o imagine senzaţională cu un copac şi câştigă o bursă în valoare de 750 RON pentru următoarea tabără de fotografie. Pe locul trei avem doi câştigători: Ioana şi Matei – piticul atomic. Ei câştigă câte o bursă în valoare de 500 RON în următoarea tabără de fotografie. Toată lumea primeşte diplome de participare. Mergem apoi la focul de tabără şi după miezul nopţii răcoarea ne împinge sub pături. Ce zi frumoasă… ce imagini… ce surprize!

luni, 9 iulie

Am doi ochi deschişi şi aştept să duduie cabana. Am terminat cafeaua de câteva minute. Cabana duduie. Zâmbesc. Mâncăm şi ne urcăm în microbuz. Cât ai clipi ajungem la gară, devalizăm un magazin de dulciuri şi cola şi apoi sărim ca pinguinii peste linii. Suntem în tren. Se schimbă adrese de mail, id-uri de mess, profile de facebook. Toată lumea vorbeşte despre viitor. O să îmi iau aparat din ăla, o să ne vedem atunci, o să venim şi în tabăra următoare. Nici un cuvânt despre ce a fost, despre activităţi, despre organizare, nimic. Îi întreb dacă le-a plăcut. Toţi strigă că da la unison. Îmi vine inima la loc. Avem întârziere 30 de minute.

Părinţii sună non stop să ne întrebe pe unde suntem. Implacabil ajungem în Gara de Nord şi parcurgem formalităţile de predare. Realizez că deja îmi e dor de ei şi de duduitul cabanei. Într-un târziu se face linişte. Mă urc în maşină şi în drum spre casă mă gândesc la aventura parcursă. Îi văd cum vin timizi şi cum se încurcă în cureaua aparatului de fotografiat şi cum pleacă ţinând sigur aparatul pe umăr. Mă gândesc ce distracţie o să fie când vreun adult o să-şi arate imaginile, iar ei o să-l facă praf cu comentariile. Mai e doar un an până la următoarea tabără, nu mai e mult. Mă gândesc deja ce o să facem atunci.

PS 1
Toate acestea au fost posibile pentru că în fiecare secundă Denisa şi Andrei au fost acolo şi m-au ajutat să fac toate cele pe care vi le-am povestit.
Toate acestea au fost posibile pentru că prietenii noştri de la F64 ne-au pus la dispoziţie echipamente fotografice Canon, cu care copiii au putut învăţa să fotografieze.
Toate acestea au fost posibile pentru că cei de la Canon România ne-au sprijinit cu promoţionale şi cadouri pentru copii.
Toate acestea au fost posibile pentru că 21 de copii minunaţi au hotărât să înveţe să vorbească fotografie şi au venit în tabără.

PS 2
În săptămâna de tabără s-au realizat 32.157 imagini, dintre care 10.092 imagini de making of şi 22.065 imagini făcute de copii.