Dorothea Lange – Migrant Mother

“Am văzut o mamă disperată și flamandă și m-am apropiat atrasă ca de un magnet. Nu-mi amintesc cum i-am explicat prezența mea și a camerei foto dar îmi amintesc că nu a pus nicio întrebare. Am expus de 5 ori, apropriindu-mă din ce în ce mai mult. Nu am întrebat-o numele sau povestea ei. Mi-a spus doar că are 32 de ani și ca trăiesc cu legume congelate și cu ce pasări mai prind copiii. Tocmai vânduse cauciucurile pentru a cumpăra de mâncare. Stătea acolo în cortul improvizat cu copiii în jurul ei și părea că știe că imaginile mele o vor ajuta. Era un fel de sprijin mutual”  [Dorothea Lange  26 mai 1895 – 11 octombrie 1965]

Pe Florence Owens Thompson marea criză din 1936 o găsește cu 7 copii de hrănit și o piață a forței de muncă in continua scădere. După ce pleacă din Imperial Valley unde culegea sfeclă spre Watsonville în speranța că vor găsi de munca. Pe drum lanțul mașinii se rupe iar întreaga familie se oprește pentru reparații într-o tabără de culegători de mazăre. În timp ce tatăl împreuna cu 2 dintre fii pleacă în oraș pentru reparații, Florence organizează tabăra. Este momentul când fotografa Dorothea Lange, ce lucra pentru ce avea sa devina mai târziu “Farm Security Administration”, se apropie să fotografieze. 

Imaginea, ce va deveni imediat emblematică pentru criza economică a acelor ani, a fost publicată pentru prima oară pe 10 martie 1935 în San Francisco News pentru a ilustra un articol dedicat înfometării culegătorilor de mazăre. Portretul încadrat strâns oferă privitorului privilegiul de a observa teama și anxietatea mamei preocupată de grija creșterii copiilor iar hainele murdare și rupte trădează sărăcia și degradarea umană prin care a trecut clasa muncitoare în acei ani grei. Imaginea a avut efect asupra autorităților care au trimis imediat ajutoare pentru cei din Nipomo însă prea târziu pentru Florence și familia ei care părăsise intre timp locul în căutare de muncă.

40 de ani nu s-a știut nimic despre identitatea femeii pana când Florence Owens Thompson a scris unui ziar local exprimându-și dezamăgirea că n-a primit nici un ban de pe urma imaginii și ca fotograful nu a întrebat-o măcar cum se numește. Vor mai trece încă 20 de ani până când copiii acesteia vor oferi presei cealaltă versiunea a poveștii. Potrivit lor în drum spre Watsonville unde sperau să găsească de munca mașina lor, un Hudson, s-a stricat lângă Nipomo forțându-i să se oprească lângă tabăra unor culegători de mazăre. Unul din băieți Troy, mărturisește “mama n-a vândut niciodată cauciucurile pentru a cumpăra de mâncare. Singurele pe care le aveam erau cele de la mașina cu care ne deplasam. Am părăsit locul în aceeași zi. Poate imaginea a ajutat ceva oameni dar sigur nu pe noi”.  

Florence a fost spitalizată în august 1983 iar familia ei a cerut ajutor public reușind sa adune 25.000$ din donații. Va muri însă în septembrie 1983 răpusă de cancer iar pe piatra funerara va fi trecut “FLORENCE LEONA THOMPSON Migrant Mother – A Legend of the Strength of American Motherhood.” Troy Owen avea sa mărturisească după ce a primit peste 2000 de scrisori “pentru mine si mama poza a fost un fel de blestem dar după atâtea scrisori cred ca a reușit sa ne dea un sentiment de mândrie”.