Dali Atomicus

E cat se poate de evident ca Ansel Adams a gresit cand a spus ca in fiecare fotografie exista 2 persoane: fotograful si privitorul. Daca am putea sa-l intrebam pe Philippe Halsman ar spune cu certitudine ca e nevoie de ceva mai multe persoane. In primul si in primul rand trebuie sa fii insurat, pentru ca altfel nu are cine sa tina scaunul.

Pe urma iti trebuie cel putin 4 asistenti, unul inarmat cu o galeata cu apa si alti trei calificati in aruncarea pisicii. Ideal ar fii sa ai si un subiect de fotografiat, de preferat un Dali autentic pe care eventual sa-l pui sa sara.

Erau vremuri cand aparatele foto se incapatanau sa nu aiba nici un fel de display electronic, asa ca trebuia sa treci prin laborator, sa developezi, sa fixezi si abia ulterior puteai trage concluzia daca ai reusit sau mai incerci. Iar fotograful povesteste in cartea sa Halsman on the Creation of Photographic Ideas “Dupa 6 ore si 28 de aruncari mi-am satisfacut foamea de perfectiune. […] Eu si asistentii eram uzi, murdari si aproape epuizati – doar pisicile aratau ca noi”.

In versiunea neretusata se poate vedea ca pe sevaletul de langa Dali, suspendat de tavan cu corzi de pian, se afla doar o simpla rama careia i se va adauga in versiunea finala un tablou fara ca acest lucru sa se reflecte si in umbra lasata pe podea. De asemenea in varianta finala vor disparea atat suportul de scari cat si asistentul si mana ce tine scaunul din stanga.

Povestea din spatele imaginii incepe undeva in anul 1941 cand Philippe Halsman si Salvador Dali cocheteaza cu ideea unui proiect artistic comun materializata in anul 1954 odata cu cartea “Dali’s Mustache” (Mustata lui Dali) in care cei doi trateaza cu umor si imaginatie diferite aspecte ale mustatii lui Dali. Punctul de plecare a fotografiei noastre a fost insa o imagine ce poate parea banala acum dar destul de greu de realizat in 1930 cand Harold Edgerton abia inventase stroboscopul (nu pentru aplicatii fotografice ci pentru a putea vedea cu ochiul liber ce se petrece la turatii mari in motoare – o alta poveste inedita ce merita detaliata la un moment dat). Fascinati de ideea “inghetarii” elementelor ce par ca sfideaza realitatea, cei doi au iterat mai multe idei pana au ajuns la varianta finala. Si-au propus initial sa explodeze o gaina dar s-au temut de legile americane impotriva maltratarii animalelor, sau au renuntat la ideea folosirii laptelui, inlocuit cu apa, pentru a nu ofensa Europa postbelica confruntata cu tot felul de lipsuri.

Ideea titlului a fost probabil sugerata de pictura de pe sevaletul din dreapta si neterminata la momentul declansarii “Leda Atomica”. Intr-o perioada cand inca erau acute urmarile bombelor de la Hiroshima si Nagasaki, Dali decide sa-si picteze nevasta, Gala, intruchipata in Leda, regina spartanilor  si pornind de la premiza ca la nivel atomic particulele nu se ating, Dali, ca si Halsman, hotaraste sa prezinte toate elementele plutind, sugerand astfel lipsa oricarui contact fizic.