Aventurile lui GoPro pe Ceahlău, de jos până sus dintr-o suflare

Mergem pe munte în weekend? Siiigur! Care-i mai aproape? Păi cutare și cutare și Ceahlăul mai ales.
În linii largi cam în asta a constat planul nostru de a escalada Ceahlăul cu plecare din Durău și mai apoi pe dunga roșie pe la Fântânele sus până la Toaca.
Pregătire fizică: pedalat mediu în ultimele 12 luni și cam atât. Echipament: bocanci, rucsaci, GoPro Hero 3+, un Nikon și câteva obiective. Și evident nici un drum fără Iphone și aplicațiile lui imperios “ne-ce-sa-re”: Instagram, iMessage & FaceTime.
Acestea fiind zise am pornit la drum plini de avânt și fără cea mai vagă idee despre ceea ce va să fie. Fie ploaie, fie vânt, noi acasă nu mai stăm.
Da, nu ar fi plăcut ca orice ieșire fotografică să dispună de lumina perfectă, temperatura perfectă, subiecții prietenoși, locațiile exotice și ghizii ce ne înlesnesc orice contact uman intercultural? Dar ce te faci atunci când ai 3 zile la dispoziție, mai bine zis două jumate, că vineri ai plecat mai devreme de la birou și oricum recuperezi tu orele alea săptămâna viitoare, când deodată lumea nu mai e așa mică și bugetul de vacanță al exercițiului financiar în curs e cam depășit cu mult decât era planificat în ajunul Noului An?
Păi ce să faci? Apuci și tu pe unde vezi cu ochii. Cabana Dochia să fie.
Am scăpat ușor, am de cărat numai GoPro-ul, două trei haine și sticla mea de apă, mai complicat e cu superangularul, tele-ul și 35-ul lui Iulian.
Transpirăm, perspirăm, inspirăm-expirăm, ne îmbrăcăm-dezbrăcăm și în cinci ore ajungem la Observatorul Meteo de pe Toaca. Am zis la? Vroiam să spun pe lângă. Pe care îl admirăm cu emoție în suflet și durere în trup după care îl ocolim cu grație.
Pe lângă Cabana Dochia locuiește un Saint Bernard și șase dintre puii săi corciți, Brutus- mini motanul rezident de drept al Cabanei și fratele lui mai mare deloc prietenos cu aventurierii fotografi de weekend tomnatic.

La recepția-bar ni se cer buletinele, traseul pe care am venit și dacă cumva am mai întâlnit pe cineva pe drum. În caz de nu ajung pînă seara la Cabană să se știe că măcar au încercat. Sau mai bine, au renunțat la ascensiune de pe la Fântânele – ultima redută a trupelor de munțomani în blugi.
Fapt infirmat cu succes de un ansamblu folcloric de burlaci de peste Prut care a ținut morțiș să împărtășească frățește cu noi ultima suflare de izbândă asupra instituției împerecherii legale. Mai exact – un concert live la chitară solo și nu prea, alături de votcă, bere și două trei susținătoare de ocazie ale petrecerii cu pricina.
Cu chiu cu vai, dar mai ales cu vai am reușit să inchid un ochi vreme de patru ore, când alarma ceasului ce anunța răsăritul a fost acoperită de voci crescendo ale mai entuziaștilor noștri vecini de Cabană.
Ochii se dezlipesc ușor, mintea iese din ceață și spiritul ți se amestecă cu cel al șarpelui de nori de deasupra lacului de acumulare Izvorul Muntelui, cunoscut mai ales sub denumirea romanțată de Mare Alpină.
Ziua de azi se anunță lungă. Avem de coborât un munte, de făcut o fotografie, de postat un update pe rețelele de socializare (“trebuie să cânți pentru masă” ), de aruncat GoPro-ul în Cascada Duruitoarea și de condus înapoi spre casă.

Și azi îmi dau seama cât de norocoși suntem să ne fi născut aproape de minunația asta, numită MUNTE. Regula de bază a rămas aceeași: de fiecare dată mai mult, de fiecare dată mai departe.
România, mă bucur să te cunosc!
Fotografii: Iulian URSACHI
Text: Desiree HALASEH
Echipament folosit: Nikon D810, Nikon 16-35 mm f4, Tamron AF-S SP 70-200mm f 2.8 Di VC USD, Sigma 35mm f/1.4 DG HSM Art.