Cu Canon la Clinceni Airshow 2015
De Ziua Internaţională a Copilului, Aeroclubul României, în parteneriat cu Antena 3 şi AOPA România, a organizat sâmbătă, 30 mai, la Aeroclubul “Aurel Vlaicu” Bucureşti (Clinceni), demonstraţia aviatică “Clinceni Airshow 2015”.
Accesul a fost liber. Mitingul aviatic a durat aproximativ trei ore şi a inclus acrobaţii aeriene solo şi în formaţie cu avioane şi planoare, zboruri cu aeronave ultrauşoare motorizate, salturi cu paraşuta şi vânătoare de baloane.
La demonstraţii au participat piloţi acrobaţi ai formaţiilor Hawks of Romania, care au evoluat pe avioane Extra 300, Iacării Acrobați (cu două avioane YAK 52)-care au pregătit și un spectacol special cu efecte pirotehnice, formaţia de acrobaţie cu planoare White Wings, echipa de paraşutism Blue Wings, precum şi componenţi ai loturilor naţionale de planorism şi paraşutism.
Zarvă multă, zâmbete, soare din plin, standuri cu machete, fotografii, tricouri și alte accesorii cu avioane (bineînțeles), spotterii la datorie, aparate foto oriunde aruncai privirea.
Demonstrațiile aviatice au o atmosferă aparte și odată ce prinzi gustul unui astfel de eveniment, îți dorești să revii. Cel puțin mie ala mi s-a întâmplat…de câtiva ani buni încoace.
Fotografiile au fost realizate cu un Canon EF 70-200mm f/4 L (pentru care mulțumesc F64) și cu un Canon EF-S 18-135mm f/3.5-5.6, ambele utilizate pe un body Canon 7D.
Poze realizate cu echipament Canon
Mai multe fotografii cu avioane realizate de mine puteți găsi aici.
Pe 20 iunie, tot la București, la Aeroportul Internațional București Băneasa-Aurel Vlaicu, va avea loc cel mai mare eveniment de aviație de la noi, Bucharest International Air Show (BIAS). Intrarea publicului va fi liberă iar accesul se va face prin ROMAERO.
În afară de Hawks of Romania, Vulturii Tricolori, Blue Wings, Lotul Naţional de Paraşutism, White Wings, The Pelicans și Iacării Acrobați, anul acesta îi veți putea vedea de asemenea și pe Turkish Stars, Baltic Bees, Jurgis Kairys, dar și o parte din echipa Flying Bulls, precum și o demonstrație din partea Forțelor Aeriene Române.
Vă recomand să nu ratați evenimentul! Ne vedem acolo!
[products ids=45108359,101907]