OBOR HUNT: descoperă noi perspective cu Insta360 X6

Cât de diferit poți să privești un loc prin care trec mii de oameni în fiecare săptămână?

Pe 17 octombrie, te provocăm să vezi Piața Obor dintr-o perspectivă nouă, în cadrul OBOR HUNT – Insta360 X6 Creator Challenge. Alături de Ioana Goes Places, punem la treabă noul Insta360 X6 și pornim în căutarea celor mai creative și neașteptate cadre.

Detalii eveniment:

Data: Sâmbătă, 17 octombrie 2026
Ora: 10:00
Punctul de întâlnire: Zissou Obor

Cum se desfășoară OBOR HUNT?

Începem la Zissou, cu o cafea și o discuție alături de Ioana despre perspectivă, creativitate și despre cum poți transforma un loc aparent obișnuit într-un cadru care spune o poveste.

Vorbim despre cum găsești unghiuri diferite, cum privești dincolo de cadrul evident și, bineînțeles, facem cunoștință cu noul Insta360 X6, camera pe care o vom pune la treabă în challenge.

Apoi ieșim în piață. 

Primești o listă de provocări, un Insta360 X6 și misiunea de a găsi cele mai creative, ciudate și neașteptate perspective prin Obor.

De aici, lucrurile rămân la latitudinea voastră. Piața devine terenul de joacă, iar oamenii, culorile, mișcarea și toate detaliile din jur pot deveni parte din poveste. Important este să experimentezi, să privești lucrurile diferit și, din când în când, să te întrebi: „stai, dar dacă filmez de AICI?”

La final, ne întoarcem la Zissou, punem rezultatele pe masă, vedem ce a creat fiecare echipă și alegem favoritele.

Iar pentru că vorbim despre un challenge, cele mai tari perspective vor fi premiate de Insta360. 

Cafea, thinking outside the box, puțin networking și trei ore în care ne jucăm cu perspectiva. That’s the plan.

Cine este Ioana Goes Places?

Ioana este videograf și creator de conținut de travel de peste 3 ani, mereu în căutarea unui mod diferit de a spune o poveste. Îi place să experimenteze, să se joace cu perspective neașteptate și să găsească creativitate chiar și în lucrurile aparent simple. Călătorește mult, descoperă locuri și povești, iar apoi le transformă în imagini care să te facă să simți că ai fost și tu acolo. Iar când nu este plecată prin lume, o găsești acasă, atât în fața, cât și în spatele camerei, creând conținut pentru branduri și găsind noi moduri de a le spune poveștile.

Ce vei putea testa

În cadrul OBOR HUNT, participanții vor avea ocazia să testeze camerele Insta360 X6 și Insta360 X5, direct în timpul challenge-ului prin Piața Obor.

De la cadre 360° și perspective neobișnuite până la unghiuri pe care ar fi dificil să le obții cu o cameră convențională, cele două camere vor putea fi puse la treabă într-un context real, dinamic și plin de posibilități creative.

Dacă vrei să testezi Insta360 X6 și X5, să experimentezi cu perspective noi și să descoperi cât de diferit poate arăta un loc pe care credeai că îl cunoști deja, te așteptăm la OBOR HUNT.

Vino cu ideile și curiozitatea, de camere ne ocupăm noi. 

 

Ne vedem la Obor?

Alți fotografi au mai citit și:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

4 obiective SONY de buget

Descoperă alături de Cristi Kerekes nu mai puțin de 4 obiective Sony de buget, cu care poți trece la un nivel superior dacă încă folosești obiectivul kit. De la wide, la macro și zoom, suntem convinși că vei alege ce ți se potrivește!

7 accesorii ce nu trebuie să îți lipsească în această primăvară

În lumea fotografilor accesoriile sunt nelipsite din trusa foto, pentru a evita situații neplăcute și pentru a fi sigur ca vei fi pregătit oricând, oriunde și în orice condiții pentru a fotografia. Descoperă accesoriile ce nu trebuie să îți lipsească în această primăvară, menite să te ajute să sa surprinzi momente cât mai frumoase

Fotografia de primăvară
5 sfaturi și exemple

Pentru un fotograf, primăvara este anotimpul ideal pentru fotografia de peisaj sau de stradă. Lumina este contrastantă, umbrele sunt încă reci, dar soarele este cald și arzător. Află câteva sfaturi care să te pregătească pentru fotografii de primăvară wow!

Expunerea lungă în 11 pași, de la peisaj la fine-art

Află din acest articol cum să te bucuri de tot ceea ce are de oferit expunerea lungă, plus mici ajutoare când vine vorba de accesorii, filtre, compoziție, metodă de abordare și altele!

Pregătește-te pentru un
Paște fotogenic

Săptămâna aceasta mulți dintre noi încep unul dintre cele mai importante maratoane de gătit al anului pentru masa de Paște. Venim în ajutorul tău, să îți spunem cum să faci fotografii memorabile cu mâncarea de Paște.