Participă la Romanian Photobook Award 2026 – Secțiunea Proiect Fotografic

Asociația OMNIA PHOTO, împreună cu parteneri instituționali și culturali, lansează ediția 2026 a concursului Romanian Photobook Award – Secțiunea Proiect Fotografic, dedicat proiectelor fotografice coerente, relevante și cu potențial editorial. 

Câștigătorul va avea oportunitatea de a-și transforma proiectul într-o carte foto tipărită, realizată profesional și distribuită național și internațional.

Asociația OMNIA PHOTO, editură și organizație culturală specializată în fotografie contemporană și albume de artă vizuală experimentală, își continuă astfel misiunea de a susține fotografia românească actuală și istorică. Participarea presupune acceptarea Regulamentului oficial disponibil pe pagina oficială a concursului.

Premiul principal

Premiul principal include editare, secvențiere, selecție fotografică, post-procesare pentru tipar, tipărirea cărții foto, consultanță editorială (text & concept), distribuție națională și internațională, precum și promovarea proiectului câștigător.

Etape concurs

Etapa trimitere proiecte:
11.11.2025 – 31.01.2026

Selecție și anunțare proiecte shortlist:
01.02.2026 – 15.02.2026

Jurizare finaliști:
15.02.2026 – 28.02.2026

Anunțare câștigător:
01.03.2026

Tipărire proiect:
01.03.2026 – 01.04.2026 (dată estimată)

Lansare carte:
04.2026 (dată estimată)

Prima etapă a concursului este jurizată de:

Cristina Gârleșteanu, fotografă, specialistă în marketing, co-fondatoare Bucharest Photo Week, autoare publicată, cu expoziții în SUA și Mexic (cristinagarlesteanu.ro/)

Ciprian Furtună, expert cu peste 20 de ani în print, fondator AZERO, consultant în proiecte creative (Azero.ro / MyPoster.ro / E9.ro)

Cristian Bassa, designer și editor de carte foto, organizator de evenimente fotografice, membru Omnia Photo (bassa.ro/)

Proiectele selectate în etapa finală sunt evaluate de:

Ana-Cristina Irian, artistă și cercetătoare în arte vizuale, specializată în arhive fotografice și istorie vizuală, autoare publicată, cu peste 50 de expoziții internaționale (omnia.photo/)

Philip Charrier, conferențiar universitar, șef al Departamentului de Istorie (University of Regina, Canada), specialist în istoria fotografiei, vicepreședinte RIFFA (uregina.ca/arts/history/directory/faculty/charrier-p.html)

Concursul își propune să încurajeze practici fotografice solide și să stimuleze producția editorială de calitate în România. Câștigătorul va beneficia de un proces profesionist de transformare a proiectului într-o carte foto completă.

Pentru detalii: RomanianPhotobookAward@gmail.com

Alți fotografi au mai citit și:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

4 obiective SONY de buget

Descoperă alături de Cristi Kerekes nu mai puțin de 4 obiective Sony de buget, cu care poți trece la un nivel superior dacă încă folosești obiectivul kit. De la wide, la macro și zoom, suntem convinși că vei alege ce ți se potrivește!

7 accesorii ce nu trebuie să îți lipsească în această primăvară

În lumea fotografilor accesoriile sunt nelipsite din trusa foto, pentru a evita situații neplăcute și pentru a fi sigur ca vei fi pregătit oricând, oriunde și în orice condiții pentru a fotografia. Descoperă accesoriile ce nu trebuie să îți lipsească în această primăvară, menite să te ajute să sa surprinzi momente cât mai frumoase

Fotografia de primăvară
5 sfaturi și exemple

Pentru un fotograf, primăvara este anotimpul ideal pentru fotografia de peisaj sau de stradă. Lumina este contrastantă, umbrele sunt încă reci, dar soarele este cald și arzător. Află câteva sfaturi care să te pregătească pentru fotografii de primăvară wow!

Expunerea lungă în 11 pași, de la peisaj la fine-art

Află din acest articol cum să te bucuri de tot ceea ce are de oferit expunerea lungă, plus mici ajutoare când vine vorba de accesorii, filtre, compoziție, metodă de abordare și altele!

Pregătește-te pentru un
Paște fotogenic

Săptămâna aceasta mulți dintre noi încep unul dintre cele mai importante maratoane de gătit al anului pentru masa de Paște. Venim în ajutorul tău, să îți spunem cum să faci fotografii memorabile cu mâncarea de Paște.