Panasonic anunță lansări importante pentru seria Lumix G
- F64
- 6minutes read
Panasonic are plăcerea de a anunța lansări importante pentru seria Lumix G.
LUMIX GH6 - Vârful de gamă al seriei LUMIX G gândit pentru conținut video inovativ
Panasonic anunță dezvoltarea modelului LUMIX GH6 care combină noul senzor Micro Four Thirds și un nou procesor de imagine. Vârful de gamă a seriei LUMIX G va fi lansat în România și pe piețele internaționale până la sfârșitul anului 2021.
În condițiile nevoilor crescânde de streaming video, creatorii sunt mult mai orientați către calitatea și unicitatea conținutului video pe care îl creează. Rezoluție înaltă, gamă dinamică extinsă, texturi realiste, efecte impresionante, cum ar fi filmarea cu încetinitorul, unghiuri libere de filmare – posibile numai cu camere de mică mărime – toate acestea sunt necesare unei camere ideale pentru a atinge așteptările creatorilor de conținut.
În aceste condiții, Panasonic dezvoltă noul model LUMIX GH6. Este cu adevărat vârful de gamă al seriei LUMIX G și cel mai nou model din linia GH, recunoscută pentru mobilitatea excelentă și performanța video inovativă. Combinând senzorul foarte rapid și procesorul de imagine Venus Engine, noul GH6 reprezintă viitoarea generație de exprimare video.
Panasonic anunță LUMIX GH5M2, o cameră mirrorless care aduce performanțe video deosebite pentru toți producătorii de film.
Seria Lumix GH oferă performanță video deosebită pentru filmări profesionale și LUMIX GH5M2 este practic capabil să înregistreze fișiere video nelimitate ca timp într-o varietate largă de setări. Chiar și în modul 4K/60p, este utilizată întreaga suprafață a senzorului de pe GH5M2 permițând utilizatorului să înregistreze conținut video nedecupat, corespunzător unghiului original de vizualizare al obiectivului.
Senzorul Digital Live MOS de 20.3 megapixeli captează plăcut toate detaliile livrate de obiectivul atașat și minimizează aberațiile optice de tip ghosts și flaring chiar și în situații de filmare contre-jour.
Fiecare îmbinare, buton sau rotiță de reglaj sunt sigilate pentru a permite utilizarea LUMIX GH5M2 în condiții exterioare dificile. Obturatorul este construit pentru a rezista la aproximativ 200.000 de acționări.
Programe de actualizare firmware pentru camere din seria LUMIX G, modelele GH5S, G9 și G100
Panasonic anunță lansarea de programe de actualizare firmware pentru camerele mirrorless din seria LUMIX G pentru a le îmbunătăți funcțiile și ergonomia. Odată cu anunțul lansării noii camere LUMIX GH5M2 și a dezvoltării modelului GH6, Panasonic urmărește să îmbunătățească modelele din seria G și performanțele camerelor convenționale mirrorless Micro Third și a obiectivelor prin actualizări de firmware, ca parte din serviciile LUMIX cu valoare adăugată.
Programul de actualizare firmware versiunea 2.0 pentru DC-GH5S, versiunea 2.4 pentru DC-G9, și versiunea 1.2 pentru DC-G100 vor fi disponibile pe site-ul global de support LUMIX, la adresa https://av.jpn.support.panasonic.com/support/global/cs/dsc/ începând cu data de 9 iunie 2021
2 Comments
Cind va aparea si in România panasonic gh6 multumesc pt raspuns
Bună ziua. Aparatul este disponibil pentru precomandă, aici și poate fi livrat după 25 martie.