Canon M50 Mark II – Ia-o cu tine peste tot!
F64
- 5minutes read
Canon M50 Mark II este o cameră premium care împachetează funcții de top. În cele ce urmează, aflăm de la Kiki Nuță de ce recomandă Canon EOS M50 Mark II și de ce o poți lua cu tine peste tot, fiind perfectă pentru vlogging, video, travel, fotografie, live streaming și multe altele!
M50 Mark II este un M50 pe ”steroizi.”
Este mic, compact, ușor. Greutatea este o atribută atunci când vrei să faci vlog. Cu cât aparatul este mai ușor, cu atât este mai benefic pentru tine. Are undeva la 400 de grame, ceea ce înseamnă că este foarte, foarte ușor. Dar esențele tari se țin în sticluțe mici.
Foarte important atunci când vă alegeți o cameră de vlogging, pe lângă greutate, este existența ecranului rabatabil. Acest ecran rabatabil vă ajută foarte tare să vă vedeți, să fiți siguri că ați apăsat butonul de rec și așa a rămas.
Un alt lucru pe care îl urmăresc la camere în general este să aibă bluetooth și wi-fi. Astfel poți să îți transferi mult mai ușor materialul din aparat în telefonul mobil prin intermediul aplicației Canon. Eu de exemplu folosesc foarte des această funcție de wi-fi, mai ales în vacanțe sau când sunt în oraș, pur și simplu prin funcția de wi-fi îmi transfer pozele din aparat în telefon prin intermediul aplicației. Canon M50 II are și bluetooth și wi-fi.
Este o cameră mirrorless și pe lângă videourile calitative pe care poți să le faci pentru că filmează 4k, poți să faci și poze. Îi poți schimba obiectivul. Poți să îi pui orice obiectiv vrei tu, în funcție de necesitatea pozelor pe care le faci. Poți să îi pui un obiectiv fix, unul cu zoom, sau un obiectiv wide.
Kitul de vlogging vine cu un trepied mobil pe care poți să îl pui pe orice suprafață și cu un microfon, plus aparatul în sine. Pe lângă acestea, conține și card de memorie, geantă și aparat de streaming.
Micronul este super tare pentru că nu trebuie să îi dai on/off, nu necesită nici măcar baterii, pur și simplu trebuie să îl bagi în cameră și s-a pornit. Vine cu o parte detașabilă care interceptează sunetul doar din fața aparatului, doar din fața microfonului, drept pentru care dacă facem vlog undeva unde este aglomerație, unde sunt oameni în jurul nostru, noi o să ne auzim în cameră pur și simplu pe noi, doar din fața aparatului. Acest microfon nu interceptează sunetul din părți.
Trepiedul este unul foarte versatil, eu recomand genul ăsta de trepied mobil, plus că este foarte ușor.
Este un aparat perfect pentru călătorii, pentru excursii, pentru orice tip de hobby ai, chit că gătești, că faci make-up.
Acesta este răspunsul la întrebarea: Ce cameră să-mi iau dacă vreau să fac vlog?
Pentru mai multe detalii, poți urmări acest videoclip:
Tu deții un aparat de la Canon? Dacă da, care este experiența ta cu acesta? Lasă-ne un comentariu.
Despre ce produse Canon ai dori să citești în viitor review-uri pe blogul F64?
3 Comments
Salut!Acest aparat este ok pentru evenimente cum ar fi nunti , botezuri??‽
Aparatul se descurcă eficient pe zona de video, însă are cu siguranță și limitări care îți pot pune dificultăți, de menționat este că experiențele sunt diferite în rândul utilizatorilor.
În modul 4K Canon M50 II va avea un extra crop, iar modul de dual-pixel va dispărea, fapt ce poate pune mici probleme autofocusului.
Cel mai bine, daca vrei pentru evenimente, e sa treci pe mirrorless, dar din seria EOS R, daca vrei Canon. Orice R actual e peste M50, mai ales cele cu senzor full frame. Vorbeste cu un consultant F64 si alege varianta optima, in functie de ce vrei tu sa faci, mai mult foto, mai mult video.