Sony A9 la Transilvania Rally 2018, cu Mihnea Tatu
Transilvania Rally 2018, a fost a doua etapă a Campionatului Național de Raliuri – Dunlop, si prima din Tour European Rally (TER), o competiție europeană menită să unească unele dintre cele mai inedite și spectaculoase raliuri din intreaga Europă.
Pentru mine pasiunea pentru fotografia de raliuri, a luat start în urmă cu aproximativ un an, când am avut ocazaia de a fotografia Ypres Rally, din Belgia, un oraș greu incercat de evenimentele din Primul Război Mondial, care oferă raliului etape de poveste, și care anul acesta va fi a treia etapa din TER. Ce a început frumos, și neașteptat, s-a transformat într-o pasiune, pe care acum încerc să o fructific cât mai mult, la nivel local, pentru moment.
Transilvania Rally, ce se desfașoară în Cluj-Napoca și împrejurimile sale, este un raliu cu tradiție în România, care se bucură de foarte mulți spectatori, și de o organizare demnă de o competiție de nivel european, așa că mi-am făcut planurile, bagajul și m-am urcat în tren, pentru un weekend plin de adrenalină și fotografii demne de anvergura acestui raliu.
Că tot vorbim de fotografii pe masură, am vrut pe cât posibil să duc totul la alt nivel de această dată, iar aici, prietenii de la F64 mi-au venit în ajutor cu un kit foto de top pentru acest gen de fotografie, vorbim despre un Sony A9 + Sony 24-70mm GM f/2.8, pentru care le mulțumesc! Clujul, este unul dintre cele mai frumoase orase din România, iar pentru mine a fost prima ocazie de a-l vizita, iar planul pentru weekend a fost făcut astfel încât să mă pot bucura și de raliu, dar și de „Inima Ardealului”. Având în vedere arhitectura atât de frumoasă de care are parte, mi-am dorit să mă întorc cu o fotografie reprezentativă, care să-mi amintească de acest oraș și de frumusețile lui, plus că era un prilej bun de a mă împrieteni cu aparatul. După o scurtă plimbare prin centrul orașului, am găsit și fotografia pe care mi-o doream:
Un apus pe cinste și una dintre cele mai cunoscute clădiri din Cluj, Biserica Catolică Sf. Mihail, păzita de catre Ansamblul monumental Matia Corvin. Mai Cluj de atât nu se poate, iar weekendul se anunță deja promițător.
În dimineața celei de-a doua zi de raliu, am plecat către Florești, comuna în care aveau să se desfașoare două probe, Florești 2 și Florești 3, probe iubite de către spectatori, de fanii raliurilor, și cu siguranță și de fotografi, deoarece, vorbim de o probă de tip circuit, iar fiecare echipaj poate fi văzut de două ori, într-o Probă Specială, deci de patru ori în total. Pentru Florești 2 m-am poziționat într-o curbă de tip „ac de păr”, pe care piloții o abordează spectaculos, de fiecare dată.
Evident că îmi făcusem temele de foarte mult timp despre Sony A9, știam ce poate mult laudatul aparat, însă cifrele și părerile altora, nu se compară cu nimic din ce oferă camera, când ești în mijlocul unei scene unde acțiunea se petrece pentru câteva secunde, iar un rateu de focus te poate face sa pierzi fotografia pe care ți-o doreai. Când vine vorba de sporturi, folosesc întotdeauna butonul de back focus, pentru a-mi diminua șansele de a rata focalizarea, și întotdeauna verific claritatea fotografiilor pe loc și ajustez în funcție de necesități.
Pe tot parcursul zilei, am fost uimit de modul în care focalizează acest aparat, iar din punctul meu de vedere, este cel mai bun sistem de focus pe care l-am testat. Modul de focalizare în care l-am folosit în tot acest timp a fost „Expand Flexible Spot”, pe care l-am considerat atât de ideal pentru acest tip de fotografie, încât, în cazul în care punctul selectat nu reușește să focalizeze imediat, ceea ce se poate întâmpla, în soare puternic și la acea viteză, folosește punctele adiecente acestuia pentru a realiza focalizarea. Astfel, m-am asigurat că nu voi rata nicio mașină, focus tracking-ul se comportă imepcabil, ținând subiectul în focus, până la ieșirea acesuia din cadru, iar cele 20 de cadre pe secundă, pentru mine s-au dovedit prea multe, așa că am folosit o cadență mai lentă.
Un avantaj major al lui A9, și de fapt al oricărui mirrorless Sony, este viewfinder-ul digital. În acest caz vorbim de un OLED de 3.7 MP. În timp ce toți ceilalți fotografi din jurul meu depuneau destul efort pentru a feri ecranul LCD al camerelor lor atunci când își verificau fotografiile în soare puternic, eu mă bucuram de acest avantaj, verificând fotografiile direct prin viewfinder, imediat ce terminam de fotografiat.
Pe parcursul probei Floresti 3, am ales un alt loc, de unde, în cele două treceri prin circuit, fotografiam fiecare echipaj din doua poziții diferite, pentru a putea obține și fotografiile de acțiune, close-up-urile , dar și cadre largi, unde subiectul principal nu mai este doar mașina, ci și peisajul din spatele lor, în acest caz vorbind de comuna Floresti, cu dealurile, câmpurile și casele sale, în departare.
După terminarea celor două probe, am plecat către stadionul „Cluj Arena” în jurul căruia s-a desfășurat ultima proba din raliu, Super Speciala „Oraș European al Sportului”, pentru că a reușit Clujul să câștige acest titlu la finele anului trecut. Proba s-a desfăsurat foarte intens, a fost spectaculoasă și a adunat o mulțime de spectatori pe margine. Ca fotograf, pe lânga toate acestea, m-am bucurat și de o lumină superbă, a soarelui care tocmai apunea în spatele meu, ceea ce a adus un plus major intregii scene, și mai ales a fotografiilor.
De menționat este și faptul că pilotul român Simone Tempestini, campion național și campion mondial la juniori în campionatul mondial de raliuri, în 2016, clasat pe locul 2 în clasamentul general al Transilvania Rally, a participat în weekend la WRC, la Clasa a 2-a, fiind singurul echipaj român care participă la acest nivel al competițiilor internaționale.
Concluzia este simplă, Sony A9 cu siguranță se ridică la renumele pe care îl are, și desi într-adevăr, un aparat de top nu te face și un fotograf pe masură, este un real plus, din toate punctele de vedere, iar scurta mea întâlnire cu această cameră, nu a facut decât să îmbunătățească cu totul experiența pe care a insemnat-o pentru mine „Transilvania Rally 2018”, și nu pot decât să le mulțumesc din nou, prietenilor de la F64 pentru asta.
1 Comment
..il cunosc pe Mihnea si stiu cat timp si pasiune pune in cea ce face….. cat despre arta digitala pe care o expune….o vedeti cu totii…felicitari Mihnea…..felicitari F64…. bravo sony!