Lipnik, mirajul lacului cu tei

In calitate de fotograf, de-a lungul timpului, am observat ca e mai indicat sa nu iti faci nici un fel de asteptari atunci cand planuiesti o sedinta foto, sau mai exact, in cazul meu, o excursie al carei scop este obtinerea unor fotografii interesante.

Exact asa am procedat si pe la jumatatea lunii iunie (16-17 iunie), cand am plecat de dimineata intr-o excursie de 2 zile cu bicicleta in Bulgaria, impreuna cu bun prieten. Nu imi faceam prea mari sperante in privinta “capturilor” foto, dar totusi nu am plecat la drum fara mult-iubitul Nikon D7000, acompaniat de obiectivele Nikkor 16-85mm si Nikkor 70-300mm, care ar fi trebuit sa imi satisfaca majoritatea cerintelor si nevoilor. De obicei, combinatia aceasta e suficienta pentru a ma intoarce cu fotografii frumoase din orice excursie care nu imi permite sa transport un bagaj prea mare.

Am plecat din Bucuresti pe la ora 10:30, doi biciclisti infometati de drum intins cat vezi cu ochii, dornici sa campam in seara aceleiasi zile undeva in Bulgaria, in apropiere de Ruse. Deoarece vroiam sa evitam nebunia drumului national 5 care duce direct la Giurgiu, am pornit pe o ruta ocolitoare. Oricum, intentia era sa mergem pe drumuri de tara, mai putin umblate si care sa fie mai interesant de parcurs pentru mountain-bike-urile noastre lustruite.

Am iesit prin cartierul Berceni, am trecut prin comuna Vidra, apoi prin satele Dobreni, Colibasi, Gostinari si am ocolit Parcul Natural Comana prin satul Prundu. Traseul nostru a continuat apoi prin satele asezate pe dealurile ce marginesc lunca Dunarii. De la Plopsoru nu am avut de ales si a trebuit sa parcurgem aproximativ 5 km pe DN5, pana la Fratesti, unde am cotit la stanga pe drumul care trece prin Oinacu, parcurs in principal de camioane, dar care este totusi mai lejer si mai placut decat cel principal. Spre surprinderea noastra, sambata respectiva a fost destul de calma, soferii probabil au avut alte treburi, iar traficul a fost placut si deloc stresant.

Mai stresanta a fost insa caldura, care a ajuns si pe la 36 grade Celsius la amiaza, iar soarele a fost extrem de generos cu razele sale, neoprite de absolut nici un norisor, pe parcursul intregii zile. Date fiind aceste conditii meteo, precum si faptul ca am plecat tarziu din oras, pe tot parcursul drumului nu am facut absolut nici o fotografie, pentru ca pur si simplu lumina extrem de puternica si peisajul monoton si banal nu au oferit nici un subiect demn de a fi fotografiat. Asa ca echipamentul meu a stat cuminte, s-a incins bine de-a lungul celor 7 ore, cat ne-a trebuit sa parcurgem cei aproximativ 83 km pana la Ruse, nefiind deranjat nici macar in satele prin care am trecut, deoarece oamenii erau ascunsi prin case sau prin curtile gospodarilor care aveau cate o mica afacere de comert local. Si cat de bine ne-a prins noua sa putem opri din loc in loc si sa ne “alimentam” cu bere rece sau inghetata!

Traficul mai mult decat lenes ne-a permis de asemenea sa traversam agale “minunatul” pod al prieteniei si sa admiram Dunarea grasa si bine imbuibata cu toate deseurile Europei.

Va dati seama ca dupa un asemenea drum “incins” si dupa multele beri care au contribuit si ele la durata mare a traseului, sperantele de a face ceva fotografii mai decente, chiar daca existau de dimineata, s-au spulberat de tot pana la Ruse. Aici, data fiind ora destul de inaintata, ne-am limitat la a ne imbucura sufletul cu delicatese bulgaresti. Am pus bine la cale stomacul (dar si rucsacii) cu borcane de lutenita, ayran si ceva dulciuri.

Urma sa campam undeva pe dealurile ce strajuiesc atat de frumos orasul Ruse si care iti ofera privelisti minunate asupra cursului si luncii Dunarii. Dar tovarasul de calatorie si-a amintit de o localitate din apropiere, Nikolovo, pe care a vazut-o pe Google Maps si langa care s-ar afla un lac. Perspectiva de a campa pe malul lacului ni s-a parut mai interesanta decat pe dealuri, asa ca am incalecat din nou pe “armasarii” nostri. Insa oboseala, caldura, berile si excesul de lutenita si-au spus cuvantul, iar cei 10 km pana la Nikolovo mi s-au parut o vesnicie. Mai ales ca imediat de la iesirea din Ruse drumul incepe sa urce constant vreo 4-5 km, culminand cu un deal care ajunge la 155m deasupra marii, diferenta de nivel de la Ruse pana in varful dealului respectiv fiind de aprox. 120m.

Insa, odata ajuns in varful sau, in fata privitorului se deschide o priveliste splendida, dominata de o vale larga, impadurita, ce adaposteste un lac verde, foarte verde si destul de intins. Aparitia sa mi-a mai inviorat simturile, insa nu suficient incat sa ma obosesc sa scot si aparatul foto. Nici lumina spalacita de pe la orele 18:30 nu ma indemna la aceasta. Muzele inca erau ametite de somn si de caldura. Insa lucrurile aveau sa se schimbe cat de curand.

Am ramas vreo 10 minute contempland privelistea si sa imi trag sufletul, dupa care am pornit-o la vale, dornic sa vad mai mult din peisajul ce se desfasura elegant in fata mea. Acum era mult mai placut pentru ca, din fericire, dupa urcare urmeaza coborarea. Restul kilometrilor pana la Nikolovo i-am parcurs fara sa mai pedalez deloc, deoarece dealul pe care il urcasem cu greu se termina chiar in buza lacului verde din valea impadurita. Inainte de intrarea in Nikolovo panta era destul de mare si cred ca am depasit 40 km pe ora in viteza.

O scurta oprire la o intersectie pentru aprovizionarea cu apa si bere rece, si continuam goana spre lac. Din fericire, nu numai peisajul s-a schimbat radical, dar si lumina a inceput sa fie din ce in ce mai placuta retinei mele obosite de arsita.

Localitatea Nikolovo incepe chiar din capatul din aval al lacului, astfel incat zona e destul de salbatica, exact asa cum ne doream. Am traversat rapid drumul ce trece pe creasta barajului care tine lacul pe loc. Se apropia de orele 19, iar soarele incepea sa dea semne de oboseala, sa inceapa sa se retraga pe dupa dealurile din directia orasului Ruse. In acest nou peisaj si cu o lumina care promitea multe, am inceput sa ma trezesc, poate si sub influenta puternicei arome de flori de tei.

Am trecut pe malul drept al lacului si am ajuns la o intersectie unde se afla un panou informativ pentru turisti. Aici am aflat ca ne aflam la “portile” parcului Lipnik (sau Teketo, cum mai este numit), un parc cu o suprafata de aproximativ 20.000 de hectare, a carui flora arboricola o constituie in principal teii si stejarii. Asa am explicat atmosfera incarcata de aroma florilor de tei. Nimerisem chiar in perioada de varf a infloririi acestora. Nici ca se putea moment mai potrivit, pentru a vizita parcul si lacul Lipnik (in limba bulgara, “lipa” inseamna “tei”).

Coordonatele geografice ale parcului sunt 43°50’10″N   26°4’52″E.

Am decis sa citim restul informatiilor mai tarziu, sau in ziua urmatoare, pentru ca fotograful din mine incepea sa observe lumina tot mai favorabila, sa calculeze unghiuri si incadrari, iar degetele incepeau sa ma furnice, nerabdatoare sa joace pe declansator.

Am gasit rapid un loc bun de campat pe malul lacului, dar la adapostul racoros al copacilor seculari, am instalat cortul, am legat bicicletele si am pornit inapoi spre intrarea in parc, pentru ca acolo vazusem un lac mai mic pe partea stanga, ce parea incarcat de nuferi.

Insa imediat dupa plecare, am inceput sa zaresc printre copaci straluciri si suprafete lucitoare, lumini si nuante fermecatoare … erau orele 19:40 si 52 de secunde, orele la care am inceput, ametit deja de mirosul pregnant al teilor, sa declansez … Se apropiau orele magice ale unui apus de vara, iar eu, desi nu stiam pe atunci, incepeam sa zaresc mirajul lacului, al lacului cu tei.

Lacul, verde mai devreme, incepea sa capete nuante aurii, iar soarele care cadea incet pe dupa deal facea sa straluceasca musculitele din aer, aidoma unor licurici diurni.

Am tras cateva cadre al acestui inceput de miraj, fara sa stau prea mult pe ganduri, iar apoi am evaluat situatia, mi-am dat seama ca ma asteapta o seara frumoasa si o recolta fotografica bogata, asa ca am verifica cu atentie setarile. Am activat functia Active D-Lightning, cu valoarea Extra High, am verificat sa am la indemana filtrul de polarizare circulara si am galopat spre intrarea in parc, afara din padure.

Intre timp … 

… aici voi face o mica (sau mai mare) paranteza tehnica …

Inca din vara anului 2011, cand am schimbat vechiul prieten si partener Nikon D80 cu performantul si sarmantul Nikon D7000, am constatat puterea creativa a functiei Active D-Lightning. Aceasta e o functie absolut superba. Cel putin pentru mine. Variante incipiente ale acesteia incepusera sa fie testate pe modele anterioare de DSLR Nikon, chiar si la D80 exista ceva similar, dar foarte limitata si era clar ca se afla in “copilaria” sa. Insa la D7000 am constatat o evolutie uimitoare a acestei functii, fiind intr-adevar “Active” si perfect functionala. De fapt, conform manualului Nikon pentru D300, exista o diferenta majora intre “D-Lighting”, care presupune schimbarea unor parametri in meniul de post-procesare al camerei foto, si “Active D-Lightning”, care ofera posibilitatea de a altera parametrii la care se fotografiaza. Deci sunt doua functii diferite. Totusi, din experienta proprie cu ambele, tind sa cred ca ”D-Lightning” este precursorul, faza-test a lui “Active D-Lightning”

Ce face “Active D-Lightning”?

Ken Rockwell, renumitul fotograf care testeaza orice ii cade in mana (cred ca e mai renumit datorita site-ului si review-urilor pe care le face aparatelor si obiectivelor de tot felul, decat calitatilor sale de fotograf), pe site-ul sau considera ca aceasta functie trebuie numita mai degraba Adaptive Dynamic Range sau ADR, decat Active D-Lightning. Nu stiu de ce, am eu asa un sentiment, ca denumirea data de Rockwell e mai potrivita, insa nici unul din noi nu stim mai bine decat Nikon. Right? Eu o sa-i zic aici prescurtat AD-L.

Revin in admiratia mea si afirm ca functia asta chiar isi face treaba, adica identifica automat zonele de umbre si cele supraexpuse, respectiv shadows & highlights, si ofera un control real al acestora. atenuand umbrele si corectand zonele supraexpuse. Creaza de fapt un efect asemanator fotografiei HDR, insa mult mai placut si mai natural. Nusunt un fan al fotografiei HDR, iar AD-L este o alternativa de a face fotografii care cuprind, in tonuri expuse corect, toata gama de shadows si highlights, de a reprezenta culori si scene care, altfel, ar trebui create prin expuneri multiple. Se creaza astfel o fotografie dinamica, sub aspectul culorii si luminozitatii.

Este important insa de mentionat ca, avand AD-L activat, marimea datelor care trebuie procesate de catre aparat creste foarte mult, probabil e echivalentul procesarii a 2 sau 3 fotografii deodata, buffer-ul aparatului se goleste mai incet, iar numarul fotografiilor care pot fi facute intr-o serie scade exponential, in functie de valoarea pe care o alegem pentru AD-L (acestea variaza de la Off – Low – Normal – High pana la Extra High). Acest defect, ca sa-i spunem asa, era mai evident la aparate precum D300, insa la D7000 (si probabil acelasi lucru e valabil si pentru modelele profesioniste noi de la Nikon), functia a fost automatizata si probabil bufferul mai mare si mai performant contribuie la cresterea ratei de procesare a imagjnilor.

AD-L e cel mai eficient atunci cand avem de a face cu situatii in care contrastul din imaginea incadrata este mare sau foarte mare. Iar calitatea sa principala e ca incearca sa recupereze cat mai mult din detaliile aflate in zonele foarte luminoase ale unei imagini, dar in acelasi timp pastrand multe detalii si in zonele umbrite. Eu las activata mereu aceasta functie pentru ca nu se stie niciodata daca fotografia mea va arata mai bine cu sau fara functia respectiva. E important pentru mine s-o las activata, pentru ca daca e dezactivata nu pot s-o activez ulterior in Nikon Capture NX 2 (softul de la Nikon, creat special pentru deschiderea si prelucrarea imaginilor RAW  Nikon, respectiv .NEF). Insa daca fac fotografia cu AD-L activat, pot oricand s-o deschid in Capture NX si sa-i ajustez valoarea sau s-o dezactivez complet. Nu inteleg de ce invers nu functioneaza. Probabil ca e o functie initiata exclusiv de camera foto, insa softul o recunoaste apoi in formatul .NEF si permite ulterior controlul acesteia. Si din acest punct de vedere sunt foarte multumit de creatia celor de la Nikon in materie de software, pentru ca nici un alt soft de prelucrare a imaginilor RAW nu mi-a oferit aceeasi calitate ca si Capture NX 2.

Daca am dubii in privinta folosirii AD-L si vreau sa verific pe loc cum imi place mai mult sa arate imaginea mea, am posibilitatea sa folosesc si functia de bracketing in asa fel incat sa obtin o fotografie cu AD-L activat si una cu AD-L dezactivat.

AD-L imi ofera posibilitatea de a obtine fotografii spectaculoase, de neimaginat pentru mine pana in urma cu cativa ani. Ma ajuta mult sa-mi scurtez timpul de post-procesare al fotografiilor.

Probabil ca evolutia atat de spectaculoasa a AD-L se datoreaza si evolutiei sistemelor de procesare a imaginii, mult imbunatatite la D7000, sistem care produce o mai mica schimbare a nuantelor de culoare, chiar si atunci cand valoarea ADL este ridicata.

Iar asta nu e tot!

O alta situatie cand AD-L se dovedeste extrem de eficient este atunci cand folosesc functia in combinatie cu filtrul de polarizare circulara. Astea doua, puse impreuna, pur si simplu transforma complet imaginea fotografiata si de fiecare data cand ajung acasa si imi contemplu fotografiile in ACDSee Pro, nu ma pot abtine sa-mi spun “Wow, inca niste fotografii reusite, extrem de reusite!”. Tot ce imi ramane de facut este, de multe ori, sa le convertesc din NEF in TIF cu Capture NX 2 si gata, sunt bune de pus pe blog sau in galeria foto online. Ma rog, mai adaug si niste filtre din suita Nik Color Efex Pro din cand in cand, in special pe cele din gama Cross-Processing, pentru a altera tonalitatile de culoare.

Ca sa dau un exemplu concret, priviti imaginea de mai jos. Este o panorama, alcatuita din 5 imagini, prelucrate initial si transformate in TIF-uri cu Capture NX 2, iar apoi reunite intr-o singura imagine in Adobe Photoshop, cu ajutorul functiei automate Photomerge. Datorita faptului ca am folosit AD-L Extra High, am toate zonele imaginii corect expuse; s-au pastrat detalii in toate zonele, deschise sau umbrite, sunt foarte putine acelea care sunt negre si de unde nu pot sa recuperez detalii. Dar nici nu ma intereseaza de multe ori sa vad chiar toate detaliile. Iar apoi, pentru ca am folosit si filtrul de polarizare circulara, am reusit sa balansez zonele intunecate ale imaginii, astfel incat sa obtin un frumos gradient al cerului, insa in acelasi timp am pastrat perfect reflexia chiparosilor de balta, fara a exagera cu zonele luminate puternic ale cerului sau apei. Tot filtrul de polarizare circulara m-a ajutat sa elimin reflexia apei de la mal, ceea ce mi-a permis sa capturez inclusiv plantele acvatice si pestisorii care inotau printre ele, adica mi-a permis sa redau un tablou complet al ecosistemului fotografiat.

Toate astea sunt minunate, dar bineinteles ca meritul cel mai mare in obtinerea acestei imagini ii revine calitatii luminii de apus. Intotdeauna, lumina este cea care conteaza cel mai mult!

PS la AD-L:

Sunt curios in ce fel a evoluat aceasta functie la modelele profesionale si la varfurile de gama cele mai recente, cum ar fi Nikon D4 si D800. Multumita F64 am avut ocazia sa pun mana pe aceste bijuterii, insa mi-ar placea sa testez comparativ D7000 si D800 / D4 mai detaliat, sub aspectul progresului facut cu AD-L.

——————————————————————–

Intre timp, tovarasul meu, un mandru ne-pasionat de fotografie, se ocupa de cina si de buna stare a berilor.

Eu, galopand in continuare, am iesit din padure si am ajuns in apropiere de intrarea in parc, acolo unde s-a creat un golf (de fapt o alta vale care fuzioneaza cu valea principala in care e situat lacul) si unde exista un platou mare, cu o parcare si o terasa-restaurant. De acolo am capturat fotografiile pentru imaginea prezentata mai sus.

Tot acolo am constatat ca lumina de la orele 20, in situatia si conditiile locale, era perfecta pentru obtinerea unor imagini alb negru cu contrast foarte ridicat.

Fascinat de lumina si vrajit de frumusetea locurilor, am continuat sa fotografiez pana pe la 21:30, cand lumina a devenit prea slaba si neinteresanta. Iar mai jos puteti vedea cateva din “capturile” din seara respectiva.

Imi place foarte mult atunci cand mi se ofera ocazia sa capturez in aceeasi imagine tonalitati calde si reci. Apreciez aceasta dualitate a temperaturii de culoare cand o vad intr-o fotografie.

Seara s-a incheiat linistit, privind barcile care treceau pe lac si savurand frumusetea naturii, alaturi de o companie placuta si bere bulgareasca. Cortul ne-a gazduit primitor, destul de curand, pentru ca cei aproape 100 km parcursi pe bicicleta si-au spus cuvantul la un moment dat, de asemenea tantarii erau foarte curiosi si dornici de relatii prea intime. Dar mai cu seama ma grabeam sa ma odihnesc cu gandul ca mirajul lacului se va dezvalui si mai frumos aparatului foto dis-de-dimineata, la rasarit. Mireasma florilor de tei ne-a vegheat somnul …

Duminica, ora 4:45.

Ma trezesc inaintea soneriei de la telefon, impulsionat de cantecele vesele ale pasarilor de padure si de miresmele diminetii. E un lucru bun, pentru ca nu doream sa-mi deranjez tovarasul atat de dimineata. Iau geanta cu aparatura foto si deschid cortul. Nu e nevoie sa fac mai mult pentru ca o noua zi de fotografiat sa inceapa promitator.

Inca o data tehnologia avansata a lui D7000 ma ajuta sa obtin imagini bune atat din punctul de vedere al luminozitatii si culorilor, dar mai ales al calitatii. AD-L impreuna cu obiectivul zoom standard Nikkor 16-85mm, o “bunaciune” de obiectiv (bun in toate situatiile, cu contrast ridicat si claritate mare), imi permit sa obtin imagini ca cea de mai jos, declansand din mana. Atunci cand merg cu bicicleta incerc sa reduc bagajul la strictul necesar, pentru a face calatoria cat mai usoara si placuta. Astfel ca trepiedul foto nu are nici o sansa sa intre in bagaj. Dar Nikon, si poate mana mea stabila si experimentata, m-au ajutat sa fotografiez perfect la un timp de 1/20s, cu o diafragma f8 si valoare ISO 400. Nu e cel mai lung timp de expunere la care am reusit sa obtin imagini foarte bune si clare. AD-L + stabilizarea Nikon imi permit sa fotografiez din mana cu timpi de pana la 1/5s.

Malul lacului Lipnik incepe foarte abrupt in partea sa dreapta, acesta fiind un lac artificial, format prin indiguirea a doua vai convergente, prin acumularea apelor pluviale si pe amplasamentul original al unor mlastini si balti mai mici. Geneza poate fi foarte usor observata daca va plimbati deasupra sa in Google Maps sau Google Earth.

Datorita caracterului sau nenatural, lacul ofera aspecte fotografice foarte interesante, in special inainte de rasaritul soarelui, iar ceata, strigatele spontane si stridente ale starcilor, lumina puternica de vara si padurea de stejar pufos (Quercus pubescens) amestecata cu multimea de tei infloriti, confera acestui loc o atmosfera desprinsa parca din povesti. Eu m-am simtit fermecat de toate acestea si cred ca acest lucru reiese destul de bine si din imaginile surprinse.

Este un loc in care, la acest moment crucial, cand intunericul cedeaza in fata zeului Soare, te astepti sa vezi aparand creaturi ciudate, zane din povesti, copaci vorbitori si spiridusi care se tin de sotii. Linistea e profunda, doar ciripituri si strigate de pasari ciudate o tulbura, lumina inca se loveste de intunericul refugiat in desisul padurii monumentale, iar copacii, martori ai unei nopti magice de vara, si-au infipt bine radacinile in maluri si isi ostoiesc setea din lacul calm, plat ca o oglinda, peste care pluteste o ceata complice starcilor hoinari. Nu cunosc alt loc mai potrivit pentru desfasurarea scenelor din “Visul unei nopti de vara”, decat Lipnik, parcul teilor magici.

Soarele incepea deja sa domine lacul, aparand maiestuos de dupa dealurile impadurite. Visul unei nopti de vara se transformase in rasaritul visat de un fotograf pribeag. Lumina si culorile puternice m-au atras, incet-incet, afara din padure, in luminisuri insorite, acolo unde formele, florile si vietatile se bucurau de fiecare raza datatoare de viata.

Pasii m-au purtat din nou spre podul care traverseaza valea mai mica ce contribuie, prin izvoarele sale, la frumusetea si abundenta lacului Lipnik. Pod e impropriu spus, pentru ca, daca initial exista un pod, acum acesta e transformat in dig, inchizand complet valea respectiva si izoland astfel un lac mai mic, mai putin adanc, unde atmosfera protejata si intima a favorizat explozia nuferilor albi.  

Soarele loveste tot mai obraznic lacul adormit, iar boarea usoara a diminetii face sa danseze ceata de la suprafata apei. Lumina si ceata, unghiul de incidenta al luminii si ochiul de apa inconjurat de chiparosi falnici creaza valvatai pe oglinda tremuranda.

Am o surpriza placuta cand constat ca lacul cu nuferi imi ofera contraste si tonuri de nuante dintre cele mai placute si mai diverse. Combinatiile sunt interesante pentru acest moment al anului.

Lacul ma asteapta rabdator sa-si dezvaluie frumusetile si secretele in fata mea, precum acest starc pitic (Ixobrychus minutus), imobil si curios, incremenit pe creanga unui platan secular si pandind pestisorii care se harjoneau nepasatori printre buruieni acvatice, la mal, nebanuind ce pericol ii paste de la 50 cm distanta in sus.

Peste lac, soarele generos isi revarsa cu dragoste caldura, iar nuferii albi ii imbratisau nerabdatori razele …

Mi s-a parut interesant sa jonglez putin cu balansul de alb, iar apoi sa fac niste ajustari in Nikon Capture NX 2, pentru a obtine un joc de temperaturi de culoare, pornind de sus de la tonurile reci ale papurei umbrite, trecand peste nuantele mai calde ale nuferilor si revenind in forta cu azuriul bokeh-ului din partea de jos a imaginii.

Treptat, lumina a devenit tot mai puternica, iar pe la ora 8 si un pic imi era deja greu sa gasesc subiecte potrivite si o lumina adecvata. Asa ca m-am retras iarasi la adapostul racoros al padurii, lasand netulburata imparatia nuferilor, a teilor aromati si a starcilor pitici.

In drumul de intoarcere am facut o halta in dreptul panoului informativ si am aflat mai multe date despre acest minunat loc.  

Astfel, Lipnik (sau Teketo) e considerat cel mai mare parc impadurit din Bulgaria. Ideea de a-l infiinta, precum si planurile de amenajare, au aparut prin anii 1950. Scopul sau este de parc natural recreativ. In jurul sau, pe dealuri, au aparut numeroase vile de vacanta si locuinte permanente, ba chiar firme din Ruse si-au construit cladiri in vecinatatea lacului. Mai gasim aici multe restaurante, hoteluri, locuri de joaca, facilitati pentru diverse sporturi, locuri de campare, ba chiar si o gradina zoologica (jalnica, din punctul de vedere al situatiei animalelor). Si tot aici se afla resedinta “Lipnik” a lui Todor Zhivkov (primul secretar al Partidului Comunist Bulgar, “detronat” in 1989).

In fiecare an se organizeaza aici un targ traditional, “Targul Teilor”, in data de 2 august.

In urma cu cateva secole, pe amplasamentul actualei localitati Nikolovo, existau doua sate separate, Gagalya si Lipnik. In 1955 satele au fuzionat si au format Nikolovo, denumit astfel dupa un partizan local foarte popular, Nicola Popov.

In prezent, populatia este de aproximativ 3.000 de locuitori, iar localitatea este conectata la retelele de electricitate, apa si comunicatii.

Avand toate facilitatile si tot confortul modern, Nikolovo este locul preferat de relaxare si turism pentru multi locuitori ai orasului Ruse. Parcul si lacul Lipnik le ofera acestora, dar si altor turisti numerosi care vin aici din diverse zone (si iata, chiar si din alte tari), spatii de recreere, odihna, distractie, natura destul de bine conservata, un lac artificial plin cu diverse specii de pesti – pescuitul e foarte frecvent, insa e bine tinut sub control de catre autoritati; pe lac se pot face sporturi cum a fi caiac – canoe, deoarece e destul de intins ca lungime; inotul e strict interzis. Prin padurea deasa care acopera dealul principal al parcului sunt amenajate alei si poteci pentru plimbare, iar pe malul drept al lacului – cel impadurit – se afla din loc in loc locuri de campare foarte placute, ascunse in padure insa cu vederi superbe spre lac.

Lacul s-a format din apele cae se scurg de pe doua vai, una mai mare (matca lacului) si una mai mica, care cuprind in mijlocul lor un deal imens, care adaposteste parcul forestier. Dupa cum am mai spus mai devreme, valea mai mica este inchisa printr-un dig, iar lacul format acolo a fost complet amenajat si s-au creat conditiile favorabile dezvoltarii unei vegetatii acvatice luxuriante, cu trestii si papura, diverse specii de plante plutitoare, dar in special nuferi albi, care acopera in prezent o mare parte din suprafata lacului. S-a creat chiar si o poteca din dale de beton, care il traverseaza la mijloc, chiar prin inima zonei cu nuferi (se poate vedea in fotografii).

Parcul este accesibil cu un autobuz din Ruse, iar calatoria dureaza aproximativ 20 de minute. Acesta ii lasa pe turisti intr-o parcare mare, urata si betonata, unde se afla si o terasa-restaurant foarte mare, unde se pot servi bauturi si mancare, iar preturile sunt la fel ca cele din Ruse. In ultima perioada, ca aspect negativ, s-a intensificat foarte mult traficul, iar numarul autoturismelor pe care le-am vazut aici este prea mare, dupa parerea mea. Acest lucru se datoreaza faptului ca tocmai prin mijlocul parcului, si pe la limita inferioara a lacului, acolo unde este digul, trece drumul care duce spre localitatea Chervena Voda, care este destul de circulat. Zgomotul masinilor care trec in viteza pe acest drum este singurul care tulbura linistea parcului, de altfel destul de salbatic. De aceea e recomandat sa ii savurati frumusetea la ore foarte matinale, inca dinainte de rasarit, asa cum am facut eu. Doar astfel va puteti scufunda in atmosfera de basm pe care o prezinta acest articol.

Pentru a vedea amplasamentul si suprafata parcului, vizitati acest link: http://wikimapia.org/10746537/Lipnik–Park. Lacul Lipnik: http://wikimapia.org/11354954/Teketo–Lipnik–Reservoir. Sunt foarte curios cum va arata acest parc si lac in perioada de toamna; intentionez sa-l vizitez si sper sa ma surprinda la fel de placut cum a facut-o si acum.

O galerie cu mai multe imagini decat am prezentat aici va putea fi vazuta in curand pe site-ul meu: www.arthurmustafa.com. Pentru a afla exact data cand le veti putea vedea, vizitati periodic pagina de Facebook a site-ului Arthur Mustafa Photography: http://www.facebook.com/arthurmustafaphotography. Toate imaginle si textul articolului apartin fotografului ArthurMustafa. Nici o imagine sau parte a textului nu pot fi folosite fara acordul scris al autorului.

Arthur Mustafa
Iulie 2012