O scurtă istorie a fotojurnalismului

Postat de: Anca Cernoschi Anca Cernoschi

Fotojurnalismul este o formă particulară de jurnalism care creează imagini pentru a relata o știre. Fotojurnaliștii trebuie să ia instantaneu decizii și să poarte echipamentul foto, deși sunt expusi acelorași riscuri (război, revolte etc.) cu care se confruntă jurnaliștii. Rareori au opțiunea să aștepte până când pericolul trece, ceea ce înseamnă că îşi asumă și mai multe riscuri. La fel ca în cazul tuturor celor implicați în comunicarea de știri și informații publicului, ei au responsabilitatea de a menține standardele de etică, atât în alegerea subiectului, cât și în relația lor cu cei pe care îi fotografiază. Atunci când se respectă aceste standarde, fotojurnalismul joacă un rol semnificativ în sensibilizarea oamenilor cu privire la viața celorlalte ființe umane și la problemele cu care se confruntă lumea.

Invenția termenului de fotojurnalism este adesea atribuită lui Cliff Edom, care a predat la University of Missouri School of Journalism. El a stabilit acolo primul program de fotojurnalism și a creat Missouri Photographic Workshop în 1946. Edom a spus că decanul Școlii de Jurnalism, Frank. L. Mott a inventat de fapt cuvântul.

Fotojurnalismul se distinge de alte ramuri apropiate ale fotografiei prin actualitate, obiectivitate și naraţiune. Ca termen descriptiv, implică adesea utilizarea unei anumite durităţi a stilului sau a abordării.

Istoria fotojurnalismului

Începuturile

Primele camere au fost văzute ca fiind puţin mai mult decât mașini pentru documentarea realității. Pionierii timpurii au folosit camerele pentru a produce portrete de studio sau pentru a fotografia spații publice și repere. Realizarea că fotografia ar putea fi folosită pentru a informa publicul a apărut curând după aceea. Primii fotojurnalisti adevăraţi sunt Carol Szathmari și Roger Fenton care au documentat Războiul Crimeii (1853-56). Szathmari, un pictor român, a devenit fotograf de război atunci când, din proprie inițiativă, a echipat o căruță cu o cameră întunecată și s-a îndreptat mai întâi spre malurile Dunării, și mai apoi, spre alte câmpuri de luptă din Crimeea. El a expus aproximativ 200 de fotografii de război la Expoziția Mondială de la Paris, din 1855, cu mare succes și, ulterior, a fost numit pictor și fotograf al Curții României în 1863.

(c) Carol Szathmari, Turkish artilery, 1854
(c) Carol Szathmari, Turkish artilery, 1854

Între timp, în 1854, fotograful britanic Roger Fenton, îndemnat de prințul Albert și de secretarul britanic de război, s-a îndreptat spre Crimeea. Peisajul dezolant al lui Fenton, The Valley of the Shadow of Death, a devenit cea mai faimoasă fotografie a sa. Imaginea lui Fenton a rezonat cu publicul britanic la fel ca imaginile sale panoramice. Fenton și-a prezentat lucrările reginei Victoria, împăratului francez Napoleon al III-lea și altor demnitari care și-au dat seama rapid de rolul important pe care îl poate juca fotojurnalismul în formarea unei conștiințe naționale.

(c) Roger Fenton, The valley of the shadow of death, 1855

Războiul civil american

Mathew Brady a fost un apreciat fotograf portret din New York și unul dintre primii care și-a lansat propriul studio în 1845. Președintele Abraham Lincoln a fost cel care a acordat permisiunea lui Brady să fotografieze câmpurile de luptă. Brady a reunit o echipă de 24 de fotografi ale căror imagini ale primei bătălii de la Bull Run au devenit deosebit de cunoscute. Deși au ofensat gusturile publicului larg, The New York Times a comentat: „Camera credincioasă a scris adevărata istorie a războiului. Nu este important doar ceea ce sunt pentru noi aceste reprezentări, ci ceea ce vor fi pentru cei care vin după noi ”.

Documentarul social

La începutul anilor 1860, a apărut o tendință majoră în fotojurnalism, camera folosindu-se ca instrument pentru a evidenția situația săracilor din societățile industriale. După ce a călătorit cu aparatul său foto în Asia de Sud-Est și China (ideea fotografiei coloniale și, în special, cartea poștală colonială, devenind un gen de fotografie), englezul John Thomson s-a întors acasă în 1872, când și-a folosit camera pentru a expune inegalitățile sociale în Anglia victoriană. Celebra sa colecție, Street Life in London, a fost susținută de eseuri scrise de Adolph Smith Headingly și este adesea citată ca fiind printre primele care au combinat eseuri scrise cu imagini fotografice.

Între timp, în Statele Unite, fotograful Jacob Riis a documentat condițiile modeste de viață din locuinţele închiriate din New York. Optzeci dintre fotografiile sale au apărut într-un eseu foto How the Other Half Lives în ediția de Crăciun din 1889 a Scribner Magazine și au inclus imagini precum Bandit’s Roost (1888), care înfățișează un număr de bărbați stând pe o stradă îngustă, care se află în cea mai periculoasă zonă din New York.

Epoca de aur a fotojurnalismului

Lucrările lui Fenton, Brady, Thompson, Riis și altele asemenea au ajutat la stabilirea convențiilor fotojurnalismului. Și deși este problematic să vorbim despre o epocă de aur pentru un gen care tinde să se concentreze pe suferința umană, așa-numita epocă de aur a fotojurnalismului a început, totuși, în jurul anului 1930. S-a întins pe o perioadă de aproximativ 30 de ani şi a ajuns să fie considerată excepțională deoarece a dat naștere mai multor fotografi remarcabili. Epoca de aur a coincis, de asemenea, cu apariția revistelor fotografice populare precum LIFE, Look, Regards și Paris Match, care au publicat activitatea unor fotojurnaliști de seamă.

(c) Margaret Bourke-White At the Time of the Louisville Flood, 1937

Practica ilustrării știrilor cu fotografii a fost posibilă prin inovațiile în tipărire și fotografie care au avut loc între 1880 și 1897. În timp ce evenimentele demne de știri au fost fotografiate încă din anii 1850, știrile tipărite au fost ilustrate cu gravuri din lemn exclusiv până în anii 1880. Fotografiile de știri trebuiau reinterpretate de un gravor înainte de publicare pentru a fi compatibile cu presele de pe vremea respectivă.

În ciuda inovațiilor, au rămas limitări și multe dintre senzaționalele povești din ziare și reviste au fost ilustrate cu gravuri între 1897 și 1927. Abia în momentul dezvoltării camerei comerciale Leica de 35 mm în 1925 și a primelor blitzuri între 1927 și 1930, toate elementele au fost puse la punct pentru o epocă de aur a fotojurnalismului.

(c) Alfred Eisenstaedt, Figures in a Wasteland: Mother and Child, Hiroshima, 1945

În epoca de aur (anii 1930 – 1950), unele reviste și-au construit reputațiile şi şi-au atras imensul public în mare parte şi datorită utilizării fotografiilor, iar fotografi precum Robert Capa, Alfred Eisenstaedt, Margaret Bourke-White și W. Eugene Smith au devenit nume cunoscute. În mare parte, deoarece imaginile lor erau suficient de clare pentru a fi apreciate și pentru că numele lor apăreau întotdeauna odată cu imaginile, fotografii au obținut un statut de celebritate.

(c) W. Eugene Smith, Country doctor, 1948

Dezvoltarea camerelor portabile cu timpi de expunere mai rapizi le-a oferit fotografilor mai multă mobilitate și o șansă mai bună de a capta acțiuni live. Robert Capa a devenit  fotograful de război proeminent al generației sale și rămâne cel mai cunoscut internațional pentru The Falling Soldier (1936). Între timp, Henri Cartier-Bresson a câștigat titlul de tată al fotojurnalismului, datorită capacității sale neobișnuite de a capta evenimente notabile, ceea ce a devenit cunoscut drept momentul decisiv.

(c) Robert Capa, The Falling Soldier, 1936

Documentarul social în anii ’30

În anii 1930, Social Documentary a fost o mișcare artistică expansivă. Între 1935 și 1944 fotojurnalismul din SUA a fost exemplificat prin proiecte care au evidențiat sărăcia rurală (mai degrabă decât cea urbană) și au adus recunoașterea internațională a fotografilor precum Dorothea Lange, Walker Evans, Arthur Rothstein și Gordon Parks. Dezastre majore la nivel național și Marea Depresiune au fost ilustrate prin impactul personal pe care l-au avut asupra indivizilor.

(c) Dorothea Lange, Migrant Mother, 1936

Al doilea război mondial

În urma ascensiunii nazismului, jurnaliștii s-au orientat în primul rând spre documentarea celui de-al Doilea Război Mondial. Margaret Bourke-White a fost singurul fotograf occidental care a asistat la atacul german asupra Moscovei în 1941 și a fost prima femeie care a însoțit echipajele US Air Corps în misiunile de bombardare în 1942. Ea a călătorit și cu generalul Patton prin Germania, în timp ce armatele sale au eliberat o serie de lagăre de concentrare.

(c) Margaret Bourke-White, Buchenwald Concentration Camp, 1945

Între 1941-46, Robert Capa a lucrat ca fotograf independent și corespondent de război pentru LIFE și revista Collier. A fost singurul fotograf oficial american care a însoțit trupele aliate la debarcările din D Day și a acoperit victoriile Aliaților din Africa de Nord și de la Leipzig, Nürnberg și Berlin.

(c) Robert Capa, US troops assault Omaha Beach during the D-Day landings (first assault), Normandy, 1944

Agenția Magnum

În 1947, Capa, Cartier-Bresson, George Rodger, William Vandivert și David „Chim” Seymour au format o cooperativă fotografică care le-a dat membrilor săi libertatea de a fotografia (și de a deține drepturile de autor) a ceea ce vedeau, mai degrabă decât să fotografieze la cererea editorilor. Fotografii Magnum doreau „să simtă pulsul vremurilor” și au lansat o serie de proiecte fotografice de lungă durată. Între timp, acoperirea fotografică a zonelor geografice a fost împărțită în grupul principal: Roger a acoperit Africa și Orientul Mijlociu; „Chim” a acoperit Europa; Cartier-Bresson a acoperit China și India, în timp ce America a devenit teritoriul lui Vandivert. Capa a fost excepția, ca fotograf care va lucra la nivel mondial.

De la sfârșitul anilor ’70, fotojurnalismul și fotografia documentară au primit tot mai mult loc în galeriile de artă, alături de fotografia fine art.

(c) Henri Cartier-Bresson, India Kashmir Srinagar, 1948

Concepte și tendințe

Eseul fotografic

Odată cu apariţia multor reviste foto și transformarea generală a mediului spre o dependență mai mare de imagini, așa-numitul eseu foto a devenit o metodă populară pentru acoperirea știrilor și a poveștilor de interes. Pe de o parte, foto-eseurile s-au concentrat pe evenimente de importanță națională; pe de altă parte,  reflectau o perspectivă umanistă. Cei mai mulți dintre fotojurnaliștii remarcabili – inclusiv W. Eugene Smith, Cartier-Bresson, Dorothea Lange și, mai recent, Josef Koudelka, Sebastião Salgado și Gabriela Iturbide – au lucrat  la un moment dat în format foto-eseu.

Standarde în fotojurnalism

Dată fiind relația sa integrală cu jurnalismul, fotojurnalismul a intrat sub regulile acelorași coduri etice. În anii care au urmat celui de-al Doilea Război Mondial, fotojurnalismul de calitate a insistat pe o serie de prevederi: nici un subiect care pozează, fără iluminare artificială, fără vreo manipulare a scenei sau în camera întunecată, exceptând reîncadrarea, iluminarea sau întunecarea. Deoarece orice manipulare atacă reputația fotografului.

În epoca modernă, primele exemple de fotojurnalism au fost supuse revizuirii, întrucât întrebările referitoare la autenticitatea imaginii au devenit tot mai apăsătoare. Problema veridicităţii continuă să fie o preocupare în fotojurnalismul contemporan. Cu toate acestea, presiunea de a acționa ca observator obiectiv a fost deseori în contradicție cu instinctele umanitare ale fotografului. Fotograful sud-african Kevin Carter a devenit cunoscut pentru fotografia The vulture and the little girl (1993). Când imaginea a apărut în The New York Times, a existat un protest public justificabil, deoarece mulți cititori au considerat că Carter avea datoria morală de a ajuta copilul (lucru pe care l-a făcut) înainte de a face fotografia.

(c) Kevin Carter, The vulture and the little girl, 1993

Probleme de cenzură și risc

Ceea ce este cu adevărat unic pentru fotojurnalistul care acoperă tulburările politice sau războiul este elementul riscului personal (de la închisoare la vătămare corporală sau chiar moarte). Poate exista și un cost psihologic. Carter, afirmând în biletul lăsat înainte de sinucidere că a fost „bântuit de amintiri”, și-a luat viața la doar patru luni după ce a câștigat, în 1994, Premiul Pulitzer pentru fotografia cu vulturul.

Capa, Gerda Taro și „Chim” au murit în timp ce fotografiau scene de luptă. Tom Seymour, de la The Guardian, a menționat că, din 1992, aproximativ 1.197 de fotojurnaliști și-au pierdut viața în situații de conflict.

(c) Chim (David Seymour), Unlawful child of British soldier, Essen, Germany, 1947

Viitorul

Una dintre cele mai interesante subculturi ale fotojurnalismului, apărută în ultimii ani, este jurnalismul cetățenesc. Odată cu progresele tehnologice ale camerelor digitale, laptopurilor și telefoanelor mobile echipate cu camere de fotografiat, milioane de fotojurnaliști amatori sunt acum pe stradă. Marile canale de știri precum CNN au adoptat încorporarea în emisiuni a fotografiilor făcute de acești jurnaliști-cetățeni atunci când apar evenimente majore. Pe măsură ce acest curent continuă să crească vor exista oportunități din ce în ce mai mari pentru ca fotojurnalismul de acest fel să îşi aducă contribuția în domeniu, iar istoria fotojurnalismului va continua să evolueze în moduri noi și interesante.

(c) George Rodger, Poor in Naples, Italy, 1944

Fundamente pentru impact vizual

Bazele unei imagini bune de fotojurnalism sunt aproximativ aceleaşi ca şi pentru celelalte genuri de fotografie:

  1. Planificarea este cel mai important lucru în acest gen de fotografie. Dacă nu ştii dinainte de ce o să ai nevoie, nu vei avea echipamentul potrivit sau, mai grav, nu te vei uita în direcţia care trebuie atunci când se va întâmpla ceva important. Rareori fotojurnalismul înseamnă capturarea evenimentelor neaşteptate, de obicei este despre momentele neaşteptate în cadrul evenimentelor planificate. Chiar dacă nu lucrezi oficial pentru o publicaţie sau agenţie, trebuie să îţi stabileşti misiuni şi să participi la evenimente, căutând subiectul care este posibil să îţi ofere cele mai interesante oportunități vizuale.
  2. Sincronizarea. O mare parte a meseriei înseamnă aşteptare. Dacă te afli într-o situație în care ști că este posibil să se întâmple ceva, întrebarea este ce se va întâmpla și când. Trebuie să fii atent în mod constant. Caută detalii vizuale care să explice ce este relevant pentru privitor. Trebuie să ai camera pregătită și să te uiţi în direcția corectă atunci când se întâmplă. Un secret în ceea ce privește sincronizarea, ceva ce nu înveți până când nu ești de fapt în misiune, este că uneori momentul critic poate avea loc de mai multe ori. Vei învăța să obții cadrul de care aveți nevoie, chiar dacă ai ratat imaginea dorită.
(c) Henri Cartier-Bresson, Seville, 1933
  1. Oricât de banal ar suna, expunerea corectă este primul pas spre o fotografie reuşită. Fotojurnalismul nu se referă doar la expresia artistică, ci și la asigurarea faptului că oamenii pot vedea ce se întâmplă în fotografie. Este tentant să analizezi posibilitățile artistice ale fiecărei scene și s-ar putea să te simți frustrat de nevoia de a raporta clar și cu exactitate evenimentele, dar privitorii așteaptă realitate de la fotojurnalism. Când ajungi la fața locului, setează camera cu atenție pentru expunerea de care ai nevoie pentru ca să se poată vedea subiectul. Nu este indicat să laşi camera să utilizeze expunerea automată pentru ca aceasta este optimizată pentru a obține o iluminare medie și poate ascunde detaliile cele mai importante.
(c) W. Eugene Smith, From the series Spanish Village, 1950
  1. Încadrarea. Scopul imaginilor fotojurnalistice este a atrage atenția privitorului asupra elementelor critice. Pentru că nu vei putea întotdeauna să aliniezi fiecare imagine astfel încât compoziția să îndrume privitorul către elementul pe care vrei să îl vadă, uneori va trebui să decupezi imaginea in jurul subiectului.Unul dintre avantajele utilizării unei camere cu rezoluție mare este capacitatea de a reîncadra imaginea realizată. Aceasta este însă singura adaptare pe care o poti face în mod legitim. Fotojurnalismul este despre documentarea realității. Privitorii au încredere în tine și trebuie să respecți această încredere.
  1. Focusul este un instrument pe care un fotograf îl poate folosi pentru a atrage atenția asupra elementelor care sunt cele mai relevante. Întreabă-te mereu ce vrei să arăţi privitorului. Acela este subiectul care trebuie să fie în focus. Apropie-te pentru momentele cele mai intime şi foloseşte focusul selectiv pentru a sublinia expresiile faciale. O adâncime îngustă de câmp poate fi un instrument foarte valoros. Trebuie doar să o foloseşti cu atenție și să afli cum îţi afectează imaginile.
(c) Walker Evans, Allie Mae Burroughs, Hale County, Alabama, 1936
  1. Caută moduri în care să transmiţi emoţia momentului. Capturează expresiile oamenilor, limbajul corpului şi interacţiunile lor.
  2. Subiectul. Alegerea subiectului pe care doreşti să te concentrezi este un aspect important al fotojurnalismului. Uneori vei participa la un eveniment pentru că știi că există ceva anume acolo pe care vrei să-l capturezi, dar alteori doar cauţi în jur pentru a vedea ce este demn de atenţie. În mod ideal, ar trebui să vii întotdeauna la orice eveniment cu o idee în minte despre ce doreşti să obţii fotografic. Acest lucru va veni de la editorul care ţi-a atribuit misiunea sau ţi l-ai propus chiar tu și ai nevoie de disciplina de a stabili cel puțin un lucru pe care să îl surprinzi.
(c) Arthur Rothstein, Starving Urban Children, China, 1946
  1. Diferenţa esenţială dintre fotojurnalism şi celelalte genuri de fotografie o constituie contextul. Fă tot ce poţi pentru a include toate elementele relevante într-o singură imagine (inclusiv oamenii, acţiunea şi împrejurimile). Uneori este perfect evident care ar trebui să fie subiectul unei fotografii, dar alteori ai o anumită flexibilitate. Când se întâmplă ceva dramatic, este evenimentul în sine la fel de demn de capturat precum reacția mulțimii? Ia în considerare fețele oamenilor din public și mediul în care vă aflați. Oamenii gravitează către alţi oameni. Feţele umanizează poveştile vizuale, aşa că dacă nu ai un motiv bun să nu o faci, arată-le feţele. S-ar putea să descoperi că contextul oferă mai multe oportunități de interpretare fotojurnalistică decât subiectul pe care ţi l-ai propus inițial. Trebuie să arăţi povestea, nu să o spui.
(c) Marc Ribou USA. Washington DC. 1967. An American young girl, Jan Rose KASMIR, confronts the American National Guard outside the Pentagon during the 1967 anti-Vietnam march. This march helped to turn public opinion against the US war in Vietnam.
  1. Drepturile. Dacă eşti în public, este important să cunoşti drepturile persoanelor pe care le fotografiezi. În timp ce celebritățile, politicienii, infractorii și unii lucrători de urgență au renunțat, în esență, la dreptul lor la confidențialitate, trebuie să fii prudent cu privire la fotografierea cetățenilor obișnuiți. De asemenea, trebuie să fii atent unde faci aceste fotografii. Într-un loc public, este mult mai ușor să argumentezi că ai dreptul de a fotografia pe cineva decât dacă te afli într-un spațiu privat, într-un spital sau într-o închisoare. Nu trata fotojurnalismul neglijent. Ceea ce raportezi poate schimba viața persoanelor care sunt reprezentate în fotografiile tale și ale celor care le văd. Abordează subiectul cu respectul pe care îl merită.

Elementele fotografiei de jurnalism

Evenimentul notabil. Este ceva care se întâmplă în zonă despre care merită vorbit la știri. Este posibil să nu fie neapărat foarte interesant, dar este ceva demn de discutat.

Imaginea își îndeplineşte rolul: îi spune privitorului că s-a întâmplat ceva acolo.

Emoționalul. Acestea sunt fotografiile care surprind pe cineva care arată emoție. Ele pot fi ale mamei care plânge pierderea fiului sau cineva care se bucură pentru că a câștigat la loterie.

(c) Paolo Pellegrin, Mother of a child killed during the IDF’s incursion is seen mourning in Jenin, Palestine, 2002

Intimul. Aceasta este imaginea în care emoționalul se combină cu interacțiunea oamenilor. În loc de o mamă care plânge pierderea fiului ei, este vorba despre o mamă, un tată și frații care plâng împreună. Asta nu înseamnă că trebuie să fie neapărat oameni. Poate fi, de asemenea, un câine care linge faţa stăpânului său, când acesta este  accidentat în mijlocul străzii.

Neobișnuitul. Se referă la tot ceea ce nu vezi în viața de zi cu zi. Vei ști când vei vedea situaţia respectivă.

Familiarizează-te cu acestea și vei putea vedea în cele din urmă modul în care fotojurnalismul te poate ajuta în aproape toate genurile de fotografie.

(c) Gabriela Iturbide, Chalma, State of Mexico, 1984

Construirea unui eseu fotojurnalistic

Cum se construieşte o serie de fotojurnalism ţine de mai mulţi factori, mulţi dintre ei legaţi de etică sau de cum funcţionează industria. Însă pentru a spune o poveste bună, câteva fotografii sunt esenţiale:

Fotografia de cover. Aceasta este fotografia care îi va face pe privitori să-și dorească să vadă restul poveștii. Este imagine ta de deschidere. Un cover plictisitor poate ucide o poveste. Aceasta trebuie să ne spună exact despre ce este povestea și să fie convingătoare. Ar trebui să stârnească o emoție persoanei care o privește și să sublinieze puternic unul dintre elementele fotojurnalismului.

Fotografia de localizare. Este cea care ne spune unde ne aflăm în poveste. De obicei, este nevoie de un obiectiv cu unghi larg. Ar trebui să ofere cititorului o senzație a locului în care se desfășoară evenimentele.

Fotografia de detaliu. Aceste fotografii sunt cele care intră cu adevărat în intimitatea subiectului și subliniază ceva foarte particular.

Fotografiile de umplutură. Acestea sunt toate fotografiile care le oferă privitorilor o idee despre ce este povestea. Ele preiau toate elementele fotojurnalismului și mult mai mult. Pot fi portrete în mediul înconjurător al subiectului care ne spun despre cine este, despre ce face etc.

Fotografia de închidere. Fotografiile acestea sunt cele care încheie o serie. Nu trebuie neapărat să prezinte ce se întâmplă la sfârșitul poveștii, dar pot fi cele mai dificile de realizat.

Articol de Anca Cernoschi


S-ar putea să te intereseze și:

Carol Popp de Szathmari – Primul fotograf de război din lume

 




test - array(0) { }

Lasă un comentariu

Adresa de E-mail nu va fi publică. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.

Top