10 motive ca să alegi Sony RX100 VI

Postat de: F64 F64

Cristi Kerekes a primit în teste noul Sony RX100 VI și a descoperit 10 motive pentru care ai putea să faci upgrade la această cameră. Dintre toate, unul i-a plăcut tare de tot. Rămâi cu noi ca să afli care!

Care sunt cele 10 motive ca să alegi Sony RX100 VI?

#1 Vizorul aparatului

În primul rând pe la butoane nu prea s-a schimbat nimic, însă primul lucru ce merită cu adevărat amintit este vizorul aparatului, care la mark IV trebuia scos manual afară după ce era activat, însă la mark VI s-a rezolvat și această problemă acum. În momentul în care activăm vizorul, acesta iese cu totul, camera se aprinde automat, facem poza, iar când am terminat, pur și simplu împingem în jos vizorul iar acesta de strânge singur în poziția inițială.

#2 LCD rabatabil la 90 de grade

LCD-ul din spate a rămas tot la 3 inch diagonală, însă la mark VI avem posibilitatea să-l rabatăm la 90 de grade în această poziție, pe când la mark IV și mark V aveam o limitare la 45 de grade.

#3 Autofocus îmbunătățit

La mark VI avem face detection autofocus cu 315 puncte, pe când la mark IV nu era valabilă această tehnologie. Nu are rost să intru în detalii prea mult, dar pe scurt, autofocusul este mult mai bun decât la modelele precedente. Timpul în care aparatul clarifică imaginea este de doar 0.3 secunde la mark VI față de 0.5 secunde la mark V și, evident, mult mai lent la mark IV.

compacte sony

#4 Slowmotion îmbunătățit

Înregistrarea în slowmotion a fost îmbunătățită la mark VI, astfel încât dacă vrei să tragi video la 250-500 sau 1000 de cadre pe secundă, timpul de înregistrare a fost prelungit la 8 secunde, în timp ce la mark IV erai limitat la doar 4 secunde.

#5 Fotografierea în rafală

La mark VI fotografiile în rafală se transformă efectiv într-o mișcare continuă fluidă și mereu în focus datorită celor 24 de cadre pe secundă, în timp ce pe mark IV aveam doar 16 cadre pe secundă în rafală. Ăsta este întradevăr un aspect care ne poate ajuta să nu ratăm momente importante când fotografiem sport sau când vrem să ne surprindem copii sau cățelul când aleargă în jurul nostru.

#6 Buffer de 233 cadre jpeg

În funcție de cardul de mare viteză ales, care trebuie să fie minimum UHS i3, mark VI are un buffer de 233 cadre trase în jpeg plus raw în timp ce mark IV avea doar 48 jpeg și 26 raw iar mark V un maximum de 150 cadre jpeg plus raw. O îmbunătățire considerabilă la acest capitol deci pentru mark VI.

sony rx100 VI

#7 Dispune de Touch Focus și Touch Shutter

Dacă la mark IV și V nu aveam nici măcar o singură funcție de touchscreen, la mark VI e momentul să schițăm um zâmbet pentru că avem TOUCH FOCUS. Adică putem să apăsăm cu degetul acolo unde vrem să focalizăm, iar o altă funcție ce ne salvează timp este cea de TOUCH SHUTTER. În momentul în care dorim să facem o poză rapid ne uităm pe LCD ne alegem focusul atingând ecranul iar aparatul declaneșază automat pentru noi deci nu mai trebuie să ne mutăm degetul sus pe declanșator. Atenție, în afară de aceste funcții de touch nu avem nimic altceva. Mi-aș fi dorit să pot naviga prin meniul aparatului folosind tot degetele.

#8 Funcția Bluetooth

Ne apropiem încet de motivul principal pentru care aș face upgrade. Eu cel puțin. Mark VI nu are modul GPS însă datorită funcției bluetooth aparatul se poate conecta la smartphone-ul tău ca să preia informațiile despre locație și apoi să le scrie în metadata-ul fotografie pe care o faci.

#9 Zoom 24-200mm

Asta este îmbunătățirea mea preferată la acest aparat. Pe RX100 mark IV și V aveam un obiectiv echivalent cu un 24-70mm echivalent full frame. Pe mark VI avem un 24-200mm, iar claritatea pe toată distanța focală m-a surprins fără nici o exagerare.
Ce e diferit la acest obiectiv? Diafragma. Dacă pe mark IV și V aveam o diafragmă de la 1.8 la 2.8, la mark VI avem o diafragmă de la 2.8 la 4.5. Probabil acesta este motivul pentru care cei de la Sony au considerat că nu mai este necesar să mențină filtrul ND integrat, având în vedere că la 2.8 nu mai intră chiar atât de multă lumină pe senzor cum ar intra la f1.8.

#10 Funcții personalizate

Sony RX100 Mark VI ne permite să adăugăm funcții personalizate în secțiunea My Menu. În felul acesta nu mai trebuie să căutăm o anumită opțiune prin tot meniul stufos al acestei camere, ci să facem un shortcut în acest meniu simplu.

Concluzii despre Sony RX100 mark VI

Pe partea de audio, Sony nu a intregrat nici de data aceasta o intrare de microfon, dar pe de altă parte bateria ține mai mult. Sony promite că la o singură încărcare, putem să facem 230 de poze cu LCD-ul activ și vreo 300 folosind vizorul optic. Iar asta datorită faptului că aparatul conservă mai bine energia, stingând LCD-ul după câteva secunde. Putem astfel opta ca acesta să se stingă după 2-5 sau 10 secunde după ce acesta nu mai este folosit. Și foarte important, nu în ultimul rând mark VI are funcție HDR chiar și pe 4k iar asta te va ajuta mult în editare video pentru că vei observa că ai mai multe detalii în umbre mai ales. (găsești în clipul de mai sus o comparație) Senzorul aparatului are tot un inch tot 20.1 megapixeli, ISO care poate urca până la valoarea 12800, iar procesorul de imagine este tot BIONZ X.

Sony RX100 mark VI vine cu destule îmbunătățiri ca să merite să faci un upgrade. Pentru mine cel puțin contează foarte mult obiectivul 24-200mm, care este excelent din punctul meu de vedere. Dacă-l iei cu tine în călătorie este un aparat foarte mic, îți încape în buzunar, iar profilul flat de culoare, care se numește S-log 3, ajută foarte mult în momentul în care editezi menținând mult mai multe detalii.

Un material și video realizate de Cristi Kerekes.

Urmărește-l pe YouTube, aici.


Produse folosite




test - array(0) { }

Lasă un comentariu

Adresa de E-mail nu va fi publică. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.

Top