Iubirea de dinainte și de după 14 februarie

Postat de: Alexandra Crisbășan Alexandra Crisbășan

A venit perioada aceea din an în care oamenii se împart cam în trei categorii mari și late când vine vorba de Ziua Îndrăgostiților, și anume: cei care abia așteaptă această sărbătoare, ca să poată profita de ieșiri romantice și cadouri, cei care o detestă fiindcă li se pare ceva absurd și stupid, dat fiind faptul că dacă iubești pe cineva, manifești acest lucru în fiecare zi și la urmă, rămân cei care sunt total indiferenți.

Deoarece tind să merg mai mult spre a doua categorie, am decis că ar fi cazul ca de ziua îndrăgostiților să vorbim mai degrabă despre multiplele manifestări ale iubirii, incluzându-le pe cele care nu se sting după o vară sau după trei ani.

Cum înformația și arta sunt acum la îndemâna oricui, mai ales în străinătate. Există din ce în ce mai multe proiecte pe teme cât mai diverse, iar iubirea nu este exclusă. Așadar, ți-am pregătit și o serie de fotografii/proiecte care fac apel la mai multe feluri de manifestare ale iubirii, după cum urmează:

Iubirea față de părinți

Fotografiile au fost realizate de Sean Lee, care a dedicat un întreg proiect părinților lui, pe care a ales să îi fotografieze doar la ei acasă, pentru a crea un “Univers” în care există doar două ființe, un bărbat și o femeie.

Mi s-a părut interesantă abordarea lui, atât din punct de vedere al conceptului, cât și al fotografiilor. Îmi place că nu sunt aranjați, nu aplică la standardele frumuseții, ci sunt pur și simplu, doi oameni, doi părinți prin ochii unui copil, care acum a devenit adult și poate părinte la rândul lui.

Asta mă face să-mi dau seama că, poate cât suntem mici ne iubim părinții din perspectiva faptului că ei ne sunt indispensabili, că nu am putea supraviețui fără ei, în timp ce, ei au supraviețuit mult și bine fără noi. Din acesată cauză cred că felul în care iubirea față de părinții tăi se schimbă odată cu vârsta este mult mai notabilă, pentru că ți-o construiești în funcție de ceea ce trăiești, de lucrurile pe care le înțelegi, de multe ori cu greu, pentru că nu primești un ghid numit “Cum să fii om/adult”.

Crescând îți dai seama că nu au mai multă putere decât tine, că de fapt, a te avea și a te susține a pretins depășirea anumitor limite de care probabil tu te lovești zilnic, împreună, chiar dacă fizic separat cu ei și cu tot restul lumii. Îți dai seama că ai ajuns sau vei ajunge la vârsta la care te vei uita la părinții tăi ca la niște egali (în sensul în care îi prinzi cumva din urmă), niște egali care și-au asumat lucruri pe care tu nu vei vrea poate să ți le asumi.

Sau poate chiar tu îți asumi lucruri diferite, fiind probabil foarte diferit de ei, lucruri pe care părinții tăi nu și le-ar putea asuma.

Cert este că ai ajuns sau vei ajunge la maturitatea la care oricum ar fi cei doi oameni care te-au crescut, îi vei înțelege pe de-a-ntregul. Nu observi doar că anii au trecut peste, ci și cum au făcut-o, unde au tăiat și unde au înflorit, iar atunci înțelegi cum și de ce îi iubești de fapt și de ce este important ca oamenii să aibă grijă de oameni, înainte de a concepe unul.

Iubirea față de frați

iubirea
(c) Talukdar Lopamudra

Aici, vreau cumva să fac o paranteză, dar una care îți promit că se leagă de ceea ce înseamnă să ai o relație strânsă cu frații și surorile tale. Sigur știi și tu găștile acelea de golani la care te uiți urât. Te uiți urât fiindcă sunt scandalagii, poate nici măcar nu vorbesc corect, scuipă și merg în haită de parcă tot orașul ar fi al lor.

Consider că atitudinea lor vine și dintr-o anumită siguranță, pentru că, spre deosebire de noi, oamenii așa-ziși educați, cu maniere, cu un statul social, o imagine în online și câte și mai câte altele, ei se au doar unii pe alții și ziua de azi, fiindcă până mâine mai e mult. Mâine este o altă luptă. Și pentru noi este, dar adesea la un nivel mai confortabil.

Nu cunosc cuvântul deadline și asta pentru că ei nu aleargă după proiecte, ci după oameni. Diferența majoră dintre ei și noi este că dacă pe tine te sună X la 3 dimineața, vei fi îndemnat să-l refuzi, să nu-i răspunzi chiar dacă auzi telefonul, să-i spui, “rezolvăm mâine” sau “vedem noi” în timp ce ei fac prezența la fața locului pentru “frații lor”.

Unitatea la care sperăm între noi, ca popor, între familii, se regăsește puternic în mediile cele mai abandonate de societatea modernă, între exilați și frați. Nu de sânge, ca să nu se certe pe moșteniri, ci frați pur și simplu, de viață, de experiență etc.

Fotografia a fost făcută de Talukdar Lopamudra, din India.

Prietenia

(c) Larry Clark
(c) Larry Clark

Ralph Gibson și Larry Clark  au legat o prietenie puternică aproape instant, o prietenie care acum celebrează mai mult de 50 de ani și care a beneficiat și de o expoziție “Ralph Gibson and Larry Clark: Friendship, Photography, and Films,” la Muzeul Sunetului si Imaginii din Sao Paulo.

Gibson a fost asistentul lui Robert Frank și Dorothea Lange, iar când cei doi s-au intersectat, carierele lor erau abia în formare. Gibson a învățat fotografie în marină și s-a mutat din New York în Los Angeles, lucrând la Magnum, unde în 1969 Frank l-a rugat să-l ajute la realizarea filmului “Me and My Brother”.

Larry Clark proaspat ieșit din armată, s-a mutat în același oraș și se apucase de fotografie pentru a-și ajuta familia care avea o afacere centrată pe fotografierea portretelor de bebeluși.

Gibson și-a dat seama că nu găsește un loc care să-i expună și promoveze lucrările deoarece galeriile erau, comparativ cu astăzi, o raritate, iar expozițiile de fotografie automat nu erau o practică des întâlnită. Drept urmare, s-a hotărât în 1970, să-și dechisă propria editură sub numele de “Lustrum Press”.

Succesul obținut din publicarea primei sale cărți “Somnabulist” l-a ajutat să-și achite nouă luni de chirie la hotelul Chelsea și l-a convins că ar obține același rezultat și dacă și-ar ajuta amicul, Larry. Editura lui Gibson le-a ușurat enorm munca, lăsându-i să-și expună creațiile liberi de lanțurile cenzurii și, după cum însuși Gibson a spus, “restul este istorie”, întrucât așa fotografiile lor au devenit iconice.

Cum au reușit cei doi să mențină o prietenie atât de mult timp? Numai ei știu, dar cred că la mijloc a fost mult respect.

Iubirea față de animale

În 2010 Lady Gaga a devenit directorul creativ de la Polaroid, ea a creat props-urile, iar Jesse Freidin a realizat fotografiile, dintr-un interes pentru filmul clasic de Polaroid și folosind pentru aceste fotografii unul dintre ultimele pachete rămase în lume.

Când vine vorba despre iubirea față de animale, lucrurile sunt puțin mai complicate. Animalele reprezintă multe vertebre ale spinării globale, denumită industrie (alimentară, chimică, haine, cosmetice etc), dar unele ne sunt și prieteni, ne trezesc în fiecare dimineață și lasă un gol atunci când se duc.

Nu voi mai comenta foarte mult la acest capitol, vreau doar să mai subliniez un lucru. Natura a existat bine mersi cu mult timp înainte de apariția oamenilor și va continua să “trăiască” la fel de bine chiar dacă noi abuzăm de ea și de creațiile ei. Într-o zi se va sătura să ne tolereze, iar noi nu vom fi pregătiți, chiar dacă suntem atât de mândri de evoluția tehnologiei.

Îndrăgosteala

(c) Nina Koltchitskaia
(c) Nina Koltchitskaia

O fotografie de Nina Koltchitskaia

Este sentimentul acela care te face să te simți ca și cum ai fi pe altă planetă și pe bună dreptate că te poartă acolo (după caz), fiindcă adesea după ce îndrăgosteala trece îți dai seama că probabil ai făcut niște greșeli care au lăsat urme sau că ai făcut niște lucruri în baza unor gânduri și decizii ilogice. Singurul motiv pentru care am vrut să includ îndrăgosteala aici, este pentru că ea este adesea confundată cu iubirea.

Iubirea dintre doi oameni