Povestiri din Georgia, cu Fujifilm X-T3 și 18-135mm
F64- 15minutes read
Tuturor cred că ne place să ne facem planuri de vacanță, mai ales când scopul excursiei e fotografia. Nici nu știu cum ar putea fi altul. De data asta, am ales Georgia. Mai exact, Tbilisi. Îmi plăcea atmosfera redată de fotografiile făcute de 2 prieteni care vizitaseră recent orașul. Am ajuns dimineața devreme și după 3 ore de somn, am luat-o la pas pe străduțe, pe o vreme însorită și plăcută. O încântare, având în vedere că în România se stricase vremea fix înainte să plec.
Nu am avut niciun fel de așteptări în legătură cu ceea ce urma să găsesc de fotografiat. Văzusem diversitate și asta îmi era de ajuns.
Peisajul e foarte asemănător celui de la noi, așa că nu mi-a luat mult să mă integrez.
Primul lucru pe care l-am sesizat după primele ore de plimbat a fost că adunasem destul de multe cadre cu câini și pisici. Da, în Tbilisi veți găsi foarte mulți câini vagabonzi, dar nu sunt agresivi.
Mă îndrept spre centrul vechi iar pentru asta travesez Bridge of Peace (Podul Păcii), un pod cu arhitectură modernă, aflat peste râul Mtkvari. Pe lângă turiștii care își făceau selfie-uri de zor, o femeie iese în evidență atunci când aude clopotul de la biserică. Se oprește din mers și se închină. Georgienii sunt un popor foarte credincios și aveam să mai surprind astfel de momente în zilele ce au urmat.
Străduțele din centrul vechi, în care se regăsesc multe case vechi , unele destul de deteriorate, îmi amintesc de cele de la noi. Au simplitate, pe lângă trecerea timpului.
Mai sus de centrul vechi veghează asupra orașului Kartlis Deda, o statuie înaltă de 20 de metri, care întruchipează “Mama unui georgian”. Admir Tbilisiul și pornesc mai departe. Petrec cam jumătate de oră la baza Bridge of Justice (Podul Justiției) , timp în care mă joc cu reflexiile date de sticlă.
Continui joaca cu reflexiile din nou un pic mai târziu, în momentul în care dau peste un croitor absorbit de muncă. Pozez prin geam timp de câteva minute și insistența mea nu pare să-l deranjeze . Deodată, expresia “window with a view” a căpătat sens atunci când draperiile în vânt, echilibrate cromatic cu restul cadrului, te lăsau să înțelegi că cineva a stat acolo. Una din imaginile care aveau să-mi rămână întipărită în minte.
Pe timp de noapte, orașul este destul de animat și colorat. Într-un final, mă opresc să iau masa în centrul vechi și găsesc bucătăria georgiană extrem de savuroasă. Principiul less is more funcționează de minune.
Pentru a doua zi, aleg ca zonă de pozat un cartier marginaș din Tbilisi: Gldani. După micul dejun, aleg Taxify și mă costă în jur de 20 lei. Tbilisi e aproximativ de 3 ori mai mare ca Bucureștiul, așa că Taxify-ul e un mijloc de transport ieftin și comod.
Profit de călătoria cu taxiul și observ diversele arhitecturi ale blocurilor aflate la șosea, arhitecturi ce te duc cu gândul la comunism.
O iau pe unde văd cu ochii și-mi place ce văd: diversitate. Și câtă diversitate… În fața blocurilor găsești ba maidane, ba garaje (niciunul semănând cu celălalt), și tot felul de chestii improvizate. Trec prin unul din târgurile de vechituri și parcă timpul stă în loc: o femeie care își vindea diverse lucruri citește o carte, având o pisică în brațe. Nu vă sfiiți să pozați copii, chiar dacă sunt cu parinții. Atâta timp cât zâmbiți și, oricum, o să se vadă că sunteți turiști, nu e niciun fel de problemă.
Împărțit pe sectoare (micro de la 1 la 8), Gldani este un cartier plin de potențial fotografic și cred că un moment mai bun de vizitat ar fi la începutul toamnei cel târziu, când e mai multă vervă și copiii sunt încă în vacanță.
De la un micro la altul, mă trezesc că ajung la antrenamentul unei școli de fotbal de juniori. Pozez timp de 20 de minute și merg mai departe.
Destul de departe, pentru că ajung la Lacul Reservoir, unde singurul pescar știe să-și umple timpul. Din nou, parcă timpul stă în loc.
Dar nu vreau statornicie, dau reconfigurare traseu și găsesc între blocuri un puști care exersa scheme pe un teren sintetic. De cealaltă parte a gardului, colegul de antrenament era un brac german. Intru pe teren, îl pozez preț de câteva minute, dar parcă lipsea ceva. Implicarea. Așa că am lăsat rucasul și aparatul deoparte și m-am băgat la joc. Aș fi apreciat dacă nu aș fi fost încălțat cu bocanci, dar n-a contat. Un alt moment de ținut minte. O strângere de mână cu cel ce semăna și era îmbrăcat ca Zlatan Ibrahimovic.
Mă întorc spre cazare, dar nu înainte de a savura sucul de rodie pe care îl pregăteau oamenii la tarabe. Aaa, și încă un moment haios s-a petrecut în drum spre cazare, aflat undeva la 20 de minute de centru. Mă opresc să pozez printr-un geam interiorul gol al unui magazin. Tot încercând să prind în reflexie persoanele care mergeau pe stradă, la un moment dat un baiat se oprește și se uită la ce fac. Mă întreabă foarte curios ce pozez și îmi zice dacă vreau să-mi deschidă să pozez înăuntru. Era proprietarul și urma să deschidă o cramă cu vinuri selecte. Din nou, amabilitate.
O nouă zi, o nouă locație. De data asta, am ales să merg la Mskheta, oraș patrimoniu Unesco și cu mai puțin de 8000 de locuitori. Trec repede prin zona turistică, ticsită de tarabe de unde poți cumpăra diverse suveniruri, de la păpuși, jucării, botoșei la recipiente de ținut alcool pe care era pictat Stalin. (Aflu ulterior ca s-a născut în Georgia).
Mă abat de la zona turistică și merg de-a lungul râului Aragvi. Un cioban își ducea vacile la păscut, iar un fotoliu medita la liniștea din pădure. O liniște de care aveam nevoie. Atmosfera completată de un cal alb ce se integra atât de bine în peisaj. Foarte aproape de centrul istoric al orașului, petrec ceva timp într-o parcare cu mașini părăsite, un cimitir al tablelor ruginite. Înainte să plec spre Tbilisi, intru în catedrala Svetitskhoveli în timpul unei ceremonii și îi găsesc pe georgieni cântând la unison.
Profit de faptul că m-am întors destul de devreme în Tbilisi și o iau iar la pas. După un scurt pit-stop la târgul de vechituri, aleg să mă îndrept către centru, tăind-o printr-un parc destul de mare. Acolo am găsit și niste manechine aruncate aleator. Din nou, ineditul își făcea apariția. Se face noapte și tot la pozat. Observ o femeie ieșită în fața casei care se ruga de fiecare dată când auzea clopotul bisericii. În multe locuri, pereții clădirilor sunt pictați cu mult talent. Georgienii au un simț artistic foarte bine dezvoltat. Am regăsit același talent și la muzicienii de pe stradă.
A patra zi am ales să o petrec în Tbilisi și a fost ziua în care am avut parte de cel mai fain moment. Urc destul de mult pe străduțele pustiite parcă de oameni și ajung să traversez o cale ferată. Imediat dau peste o bătrână care mătura frunzele din fața casei. Pun aparatul la ochi și prima impresie pe care mi-a făcut-o a fost că nu era prea împăcată cu faptul că o pozam. M-am înșelat amarnic.
A venit zâmbind și mi-a sărutat mâna. După care m-a luat în brațe. Cred că ăsta e cel mai fain lucru cu fotografia asta – esti curios și curiozitatea te duce unde în mod normal nu ai ce căuta. Și cele mai faine momente vin din cele mai neașteptate locuri.
Mai departe merg spre o zonă mai aglomerată, la stația de metrou Station Square. Forfota mare la târgul ce se întinde pe lungimea unui pod. Găsești de toate pentru toți. Un fel de Europa de la noi.
Spre seara profit de blue hour și îmi continui proiectul cu prisma.
Deși din ultimele 3 zile, în doua a plouat aproape incontinuu, am mers aproape la fel de mult ca în celelalte zile. Cu mult mai puțin spor, ce-i drept.
Poate pentru că era mai puțină activitate pe străzi sau poate că oboseala mă făcea să ratez momente. Poate ambele.
Discrepanța dintre mașinile luxoase și cele în stare deplorabilă, clădiri moderne pe de-o parte, ruine pe de alta, multă bunavoință din partea oamenilor, frumosul banal, inedit cât cuprinde și mâncare extrem de bună. Sunt doar câteva dintre lucrurile care îmi vin în cap când mă gândesc la zilele petrecute în Tbilisi. O să revin? Cu siguranță, dar nu în noiembrie, cand lumea se adăpostește de frig și umezeală, ci la sfârșitul verii, când sigur totul e și mai animat.
Fotografiile au fost realizate cu Fujifilm X-T3, Fujifilm X-T2 și obiectivele Fujinon 18-135 mm, respectiv 18 mm.
Un articol de Cosmin Gârleșteanu.
